Treci la loc, 2

Dacă la cinci ani m-ar fi întrebat cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, aș fi spus un inginer. Nu am devenit inginer, dar eventual la 31 de ani am devenit programator, după un traseu mai întortocheat către destinație.

Acum fac asta de aproximativ un an, și am mai scris un pic despre ce am învățat pe parcurs și cum am trăit începuturile noi ca programator. De atunci am fost prea ocupată cu munca, unde obiectiv vorbind, lucrurile merg din ce în ce mai bine. Am câteva proiecte mici la activ, și încep să lucrez solo pe proiecte mai mari. Am multe de învățat de la șeful meu care are douăzeci de ani de experiență și multă încredere în mine și capacitatea mea de a învața. Mă bucur că îmi dă din ce în ce mai multe responsabilități care să mă ajute să progresez.

Doar că de departe, cea mai mare provocare de anul asta a fost să-mi depășesc propriile frici, sau așa-zisul sindrom al impostorului. Recent, am avut un moment întunecat când pur și simplu m-am panicat, față în față cu ceva ce trebuia să fac. Frica a fost atât de paralizantă și copleșitoare încât m-a bântuit câteva zile la rând după eveniment. Eventual m-a lovit gândul că dacă nu depășesc blocajul asta mental care tot reapare când am de făcut ceva și nu știu exact care ar trebui să fie următorul pas, n-o să progresez mai departe.   Continue reading “Treci la loc, 2”

Lumea are nevoie de cercetători

Lucrez la un proiect micuț cu o facultate destul de renumită din Londra și Marea Britanie și încerc să îi ajut să dezvolte un MOOC (massive online open course). E o chestie care mă fascinează apropo de educație acum că stau să mă gândesc.

Într-o dimineață ascultam din greșeală un radio românesc ce nu va fi numit (pentru că emisiunea mi se pare o jignire în ciuda faptului că au alți prezentatori foarte drăguți și conținut mult mai bun când se lasă seara). Citind o știre despre un studiu psihologic efectuat de niște cercetători britanici s-a făcut o glumă, cum că „mereu sunt britanici, ce tot cercetează britanicii?” – și nu era exprimată într-un mod pozitiv (ce bine că se interesează), ci mai degrabă că n-au de lucru și își pierd vremea cu descoperiri mici și mărunte care nu ajută pe nimeni.

Dacă „cercetătorii n-ar cerceta” aici, nu ar exista atracția față de universitățile britanice și nu numai. De fapt, jumătate din studenții care călătoresc pentru studii sunt atrași de aceleași șase țări: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Australia, Austria și Germania, în condițiile în care nu e ieftin – 62% din cei care se duc în SUA să studieze plătesc din buzunarul propriu, de exemplu.

E ceva despre țările respective, calitatea învățământului și calitatea vieții care încurajează și atrage oameni inteligenți și curioși. Cam ca întrebarea „de ce sunt atâtea start-up-uri de succes în SUA?” — sigur că și alte țări au oameni talentați, dar foarte puține combină teoria cu practica, nu au acces la aceleași fonduri sau nu au industrii care pot să investească în proiecte, și nu în ultimul rând poate nu se bucură de statutul privilegiat în societate pe care îl au aici unde oamenii au mai multă încredere în cercetători decât politicieni:

IPSOS & Kings College - trust in institutions

Simplificând în mod grosolan, oamenii curoși și inteligenți sunt interesați de și atrag alți oameni la fel ca ei (altfel Google n-ar fi căutat angajați printr-un puzzle, Jobs n-ar fi zis că „A players like to play with other A players”, ș.a.m.d.). Când se întâlnesc și își pun mințile la contribuție pot să schimbe lumea, motiv pentru care oamenii de vârf sunt la mare căutare.

Și în România oamenii inteligenți se caută unii pe alții, dar „morcovul” pare să lipsească din ecuație: ca să te devzolți ca individ ai nevoie de probleme grele cărora să le dai de cap, dar și de o modalitate de a le implementa și deriva ceva satisfacție personală (din motive altruiste și/sau egoiste). Din cunoștințele mele limitate, până acum foarte puține invenții get-beget românești au fost rezultatul studiilor efectuate în România. Cel puțin pe Petrache Poenaru l-a îndemnat Tudor Vladimirescu să plece la Paris ca să studieze. Nu știu ce l-a motivat să se întoarcă, dar poate „morcovul” a fost încrederea pe care Vladimirescu i-a acordat-o (o onoare) pe lângă ajutorul financiar. Atâta timp cât știi că vii și poți face ceva ce va fi util și apreciat, o să faci cu plăcere.

Ori dacă pleci ascultând niște oameni la radio zicând că cercetătorii își pierd timpul și că sunt „prea intelectuali”, de ce te-ai întoarce?

Am revizuit pagina despre studiu în Marea Britanie

Henri Coanda Plecari

Cine vrea mai multe amănunte despre ce și cum legat de studiu în Marea Britanie

Nu-mi vine să cred că am scris-o în 2008 și în fiecare Iulie/August, fără greș, primesc zeci de mail-uri și întrebări – bănuiesc că înainte de depunerea dosarului. Am revizuit-o în mare parte cu chestii despre documente (cea mai mare întrebare), de unde le iei, cum se numesc, cât o să mai fie nevoie de ele dacă din 2014 Românii și Bulgarii o să poată să lucreze fără permis.

Probabil o s-o transform într-un PDF pentru download cândva când am timp dar nu acum.

Sugestii? Nelămuriri? Adăugiri?

Toate frustrările mele legate de școală într-un paragraf

“How can we expect them to connect Hemingway, vectors, pottery, cells, and ancient Greece every day?

It’s a disjointed nightmare—to which you might say, “deal with it, that’s school.” But “dealing with it” results in a lot of material crammed for a test and then forgotten. Here’s the worst part: All of that planning teachers do to create beautifully succinct lessons is exactly where the deep thinking is happening. Students need to be a part of that. They need to see that you can’t always get the right answers from the back of a book.

How many times were you allowed to mess up a chemistry lab in high school? Most likely you were graded on how well you reproduced a set of instructions the first time you tried it. That’s not how anyone really learns. Students need to know that things go wrong, and they need to be comfortable—dare I say happy—with failing and retrying.”

Why it’s time to eliminate class schedules – GOOD