Lumea are nevoie de cercetători

Lucrez la un proiect micuț cu o facultate destul de renumită din Londra și Marea Britanie și încerc să îi ajut să dezvolte un MOOC (massive online open course). E o chestie care mă fascinează apropo de educație acum că stau să mă gândesc.

Într-o dimineață ascultam din greșeală un radio românesc ce nu va fi numit (pentru că emisiunea mi se pare o jignire în ciuda faptului că au alți prezentatori foarte drăguți și conținut mult mai bun când se lasă seara). Citind o știre despre un studiu psihologic efectuat de niște cercetători britanici s-a făcut o glumă, cum că „mereu sunt britanici, ce tot cercetează britanicii?” – și nu era exprimată într-un mod pozitiv (ce bine că se interesează), ci mai degrabă că n-au de lucru și își pierd vremea cu descoperiri mici și mărunte care nu ajută pe nimeni.

Dacă „cercetătorii n-ar cerceta” aici, nu ar exista atracția față de universitățile britanice și nu numai. De fapt, jumătate din studenții care călătoresc pentru studii sunt atrași de aceleași șase țări: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Australia, Austria și Germania, în condițiile în care nu e ieftin – 62% din cei care se duc în SUA să studieze plătesc din buzunarul propriu, de exemplu.

E ceva despre țările respective, calitatea învățământului și calitatea vieții care încurajează și atrage oameni inteligenți și curioși. Cam ca întrebarea „de ce sunt atâtea start-up-uri de succes în SUA?” — sigur că și alte țări au oameni talentați, dar foarte puține combină teoria cu practica, nu au acces la aceleași fonduri sau nu au industrii care pot să investească în proiecte, și nu în ultimul rând poate nu se bucură de statutul privilegiat în societate pe care îl au aici unde oamenii au mai multă încredere în cercetători decât politicieni:

IPSOS & Kings College - trust in institutions

Simplificând în mod grosolan, oamenii curoși și inteligenți sunt interesați de și atrag alți oameni la fel ca ei (altfel Google n-ar fi căutat angajați printr-un puzzle, Jobs n-ar fi zis că „A players like to play with other A players”, ș.a.m.d.). Când se întâlnesc și își pun mințile la contribuție pot să schimbe lumea, motiv pentru care oamenii de vârf sunt la mare căutare.

Și în România oamenii inteligenți se caută unii pe alții, dar „morcovul” pare să lipsească din ecuație: ca să te devzolți ca individ ai nevoie de probleme grele cărora să le dai de cap, dar și de o modalitate de a le implementa și deriva ceva satisfacție personală (din motive altruiste și/sau egoiste). Din cunoștințele mele limitate, până acum foarte puține invenții get-beget românești au fost rezultatul studiilor efectuate în România. Cel puțin pe Petrache Poenaru l-a îndemnat Tudor Vladimirescu să plece la Paris ca să studieze. Nu știu ce l-a motivat să se întoarcă, dar poate „morcovul” a fost încrederea pe care Vladimirescu i-a acordat-o (o onoare) pe lângă ajutorul financiar. Atâta timp cât știi că vii și poți face ceva ce va fi util și apreciat, o să faci cu plăcere.

Ori dacă pleci ascultând niște oameni la radio zicând că cercetătorii își pierd timpul și că sunt „prea intelectuali”, de ce te-ai întoarce?