master

Am terminat facultatea fix acum câteva luni şi lumea în general (de prin România) mă întreabă de ce nu fac un master şi mai important, de ce nu m-am apucat de el fix după ce am terminat.

Răspunsul este destul de simplu:

Pentru că nu vreau să mă arunc în primul subiect care ‘sună interesant’ şi are o vagă legătură cu ce am studiat la facultate. Vreau să stau să lucrez, să văd încotro se îndreaptă lucrurile şi să am timp să citesc despre lucrurile pe care nu le-am studiat, pentru că până la urmă ceea ce nu ştim e mai important decât ceea ce ştim 🙂

Pentru că nu ţin morţiş să fiu student toată viaţa sau ca să fug de responsabilităţile absolut groaznice ale vieţii de adult, adică mersul la serviciu şi plătitul chiriei în mare (nu văd unde e problema); nu trăiesc cu impresia că a fi plătit pentru a gândi şi analiza e o povară, se poate şi mai rău.

Pentru că nu cred că diplomele sunt totul în viaţă – importante da, dar nu chiar totul. Există oameni care cred că nu există talent, ci doar pasiune şi alţi oameni care să îi contrazică şi să spună că cele două idei merg mână în mână. Şi contează mai puţin ce ai studiat uneori atâta timp cât te poţi adapta la ce condiţii îţi oferă viaţa.

Şi în final, pentru că un masterat şi apoi un doctorat sunt lucruri serioase – mi-e frică să mă gândesc la ceva atât de serios pentru atât de mult timp şi să mă afund în cărţi şi muncă de cercetare fără să fiu sigură că e ceea ce vreau şi ce îmi place. Nu mă grăbeşte nimeni (ca în articolul despre moaşte în care o tanti se ruga ca fata ei să se mărite – care e problema dacă nu te măriţi? Suntem miliarde de oameni pe planetă şi unii poate sunt fericiţi făcând ce le place de capul lor) dacă stau şi mă gândesc câţi ani am. De fapt, media de vârstă pentru un doctorat e 30 de ani sau mai mult. Alţii se apucă de ele către 40-50. N-aş vrea să fiu ‘doctor‘ în nimic până nu am o privire de ansamblu asupra lumii mult mai clară. Simt că abia acum încep să înţeleg mai bine concepte matematice care nu s-au lipit de mine ani de zile. Creierul meu nu procesează când vor alţii, procesează când vrea el.

Deci nu pentru master anul ăsta. În 2012 probabil. Şi am doar două opţiuni, pentru că e my way or the highway, dar n-o să le zic acum pentru că după aia iar o să trec prin faza aia în care lumea zice că “n-o să reuşeşti”. My ass 🙂 Just you wait.

inapoi la scoala

desi e primul an in care nu ma mai duc la scoala, chestii care imi aduc aminte de scoala (good or bad):

pe astea pun pariu ca nu le tine minte nimeni dar nu-i nimic. imi plac. si imi aduce aminte cat de frumos mi se pare logo-ul Pelikan acum.

mi-e dor de niste coperte ca de nu stiu ce. habar n-am de ce. cred ca am petrecut prea mult timp cu ele cat eram mica. prima oara le-am vazut la o colega, dupa aia toata clasa le avea. unii le urau, altii le iubeau (eu le iubeam dar s-au stricat multe). cel mai important era sa ai 100 de stickere pe ele.

rofl, etc.

creta – buretele la latitudinea imaginatiei fiecaruia

pensule si mizeria pe care o faceam

caietele pigna.

hartia creponata <3

pe astea le foloseam si daca era nevoie de ele, si daca nu.

cel mov a fost prima dragoste. cel roz a venit dupa ce s-a stricat cel mov. l-am iubit pana s-a stricat si l-am cautat in continuare dar nu l-am mai gasit. atunci am iubit alt creion:

si inca il am pe cel negru – dovada ca inca imi place la nebunie. doar ca alternez cu alt instrument pe care nu il folosesc la fel de des acum:

Problema mea e penarul: am avut multe penare la viata mea, dar niciunul nu mi-a placut mai mult decat un penar herlitz mov cu un strut de cand eram in clasele primare. L-am abuzat si l-am iubit atat de mult incat atunci cand mi-a fost furat, am plans multa vreme; eram sigura ca stiam si cine l-a furat, dar nu vroia sa recunoasca. Motivul era foarte simplu: aveam o colega careia ii placea si ei penarul meu asa ca…she helped herself to it. Cred ca fiecare lucru de care ma atasasem a avut povestea lui dar nu sunt aici sa plictisesc cu detalii cand deja am plictisit cu amintiri din clasele primare 😀

Asa ca am pornit in cautarea penarului – moment emotionant. Nu l-am gasit, dar am gasit site-ul Herlitz. Si pentru ca suntem pe internet, le-am scris si un mail. Mi-e dor de penar. Aveti vreo poza cu el? Daca il aveti, il si cumpar. Stiu si de unde l-am cumparat atunci – un magazin care probabil a disparut de multa vreme, pe unde e Rue de Pain in Dorobanti/Calea Floreasca. Oh, the days.


In etapa urmatoare, daca cineva se ofera sa imi faca cadou un stilou Mont Blanc nu ma supar. PM me.

(ps: poze via bnb.ro – l-as cumpara pe tot; si pentru vremuri si mai apuse, inca niste poze la Leo. Stiu ca stiti toti de ‘La Trecut‘ dar sa introducem putina variatie)

am terminat facultatea, ba

e foarte ciudat ca blogul asta m-a vazut si cand terminam generala, si liceul dar asta e alta poveste 😀

azi a fost ultimul examen si nu ceremonia per se, dar urmeaza poze cu robe si palarii mai tarziu in iulie..momentan as vrea sa povestesc ceva, orice, dar simt ca mai bine ma duc sa ma intind undeva dupa ce am sarbatorit si revin cu detalii altadata.

pigging out partea intai fara bauturi…pentru ca meritam si pentru ca punem economia inapoi in functiune