inapoi la scoala

desi e primul an in care nu ma mai duc la scoala, chestii care imi aduc aminte de scoala (good or bad):

pe astea pun pariu ca nu le tine minte nimeni dar nu-i nimic. imi plac. si imi aduce aminte cat de frumos mi se pare logo-ul Pelikan acum.

mi-e dor de niste coperte ca de nu stiu ce. habar n-am de ce. cred ca am petrecut prea mult timp cu ele cat eram mica. prima oara le-am vazut la o colega, dupa aia toata clasa le avea. unii le urau, altii le iubeau (eu le iubeam dar s-au stricat multe). cel mai important era sa ai 100 de stickere pe ele.

rofl, etc.

creta – buretele la latitudinea imaginatiei fiecaruia

pensule si mizeria pe care o faceam

caietele pigna.

hartia creponata <3

pe astea le foloseam si daca era nevoie de ele, si daca nu.

cel mov a fost prima dragoste. cel roz a venit dupa ce s-a stricat cel mov. l-am iubit pana s-a stricat si l-am cautat in continuare dar nu l-am mai gasit. atunci am iubit alt creion:

si inca il am pe cel negru – dovada ca inca imi place la nebunie. doar ca alternez cu alt instrument pe care nu il folosesc la fel de des acum:

Problema mea e penarul: am avut multe penare la viata mea, dar niciunul nu mi-a placut mai mult decat un penar herlitz mov cu un strut de cand eram in clasele primare. L-am abuzat si l-am iubit atat de mult incat atunci cand mi-a fost furat, am plans multa vreme; eram sigura ca stiam si cine l-a furat, dar nu vroia sa recunoasca. Motivul era foarte simplu: aveam o colega careia ii placea si ei penarul meu asa ca…she helped herself to it. Cred ca fiecare lucru de care ma atasasem a avut povestea lui dar nu sunt aici sa plictisesc cu detalii cand deja am plictisit cu amintiri din clasele primare 😀

Asa ca am pornit in cautarea penarului – moment emotionant. Nu l-am gasit, dar am gasit site-ul Herlitz. Si pentru ca suntem pe internet, le-am scris si un mail. Mi-e dor de penar. Aveti vreo poza cu el? Daca il aveti, il si cumpar. Stiu si de unde l-am cumparat atunci – un magazin care probabil a disparut de multa vreme, pe unde e Rue de Pain in Dorobanti/Calea Floreasca. Oh, the days.


In etapa urmatoare, daca cineva se ofera sa imi faca cadou un stilou Mont Blanc nu ma supar. PM me.

(ps: poze via bnb.ro – l-as cumpara pe tot; si pentru vremuri si mai apuse, inca niste poze la Leo. Stiu ca stiti toti de ‘La Trecut‘ dar sa introducem putina variatie)

am terminat facultatea, ba

e foarte ciudat ca blogul asta m-a vazut si cand terminam generala, si liceul dar asta e alta poveste 😀

azi a fost ultimul examen si nu ceremonia per se, dar urmeaza poze cu robe si palarii mai tarziu in iulie..momentan as vrea sa povestesc ceva, orice, dar simt ca mai bine ma duc sa ma intind undeva dupa ce am sarbatorit si revin cu detalii altadata.

pigging out partea intai fara bauturi…pentru ca meritam si pentru ca punem economia inapoi in functiune

Cuvantul cu ‘L’

Cred ca in mintea mea deja am scris prea mult despre licenta sau am povestit deja prea multor oameni, ca atunci cand toata lumea te intreaba si pierzi sirul persoanelor care stiu si ajungi sa repeti aceeasi poveste. Si pe masura ce o povestesti, nu mai devine amuzanta – sau in cazul meu nu mai suna convingatoare. Cui i-ar placea sa repete un pitch de 10-20 de ori intr-o zi? Da? Nimanui!

Licenta am terminat-o si pe scurt mi-a luat cam un an si un pic inca din faza ei incipienta. Nu cred ca am scris sau cercetat atat cat ar fi trebuit sa cercetez in mod oficial (n+1 ore de lucru individual pe zi), dar in acelasi timp am inceput cautarile cand aveam vreo 16 ani si brusc mi se pare ca am pierdut timpul (cumva). Toti anii aia as fi putut sa scriu nspe licente si nu mi-a zis nimeni asta?

Multa vreme nu m-a ajutat faptul ca toata lumea se gandea “of…licenta…mi-am amanat-o pentru la anul!” si eu de fapt nici nu stiam definitia cuvantului, respectiv nu stiam nici macar cum arata un curs de facultate pana cand m-am lamurit singura ca e ca la scoala, dar ca nimanui nu-i pasa cate absente nemotivate ai si in plus, parintii nu afla! Si ca tabla a fost inlocuita cu powerpoint, in mare.

Totul s-a terminat intr-o joi dimineata, cand cu doua seri inainte avusesem o sclipire de geniu si am rescris tot ultimul capitol intr-o frenezie, dupa care printr-o ironie a sortii am auzit ca Breakage o sa puna in Manchester si bineinteles hop si eu la mr. dijital soundboi pana candva pe la ora 5 dimineata cand am adormit doar ca sa ma trezesc cu o febra musculara cat ziua de mare si cu fondul de ten inca pe fata. O parte din mine tipa (inlauntru) “ce bineeeeeeeeeeee” si cealalta “auuuuuuuuuuu”, acapella cu aia care spunea “fond de ten PE FATAAAAAAAAA”. De acasa tot primeam mesaje cu ‘ai terminat?’ cand eu ma chinuiam sa ma trezesc si sa rationalizez de ce atunci cand nu dorm sunt obosita si cand dorm mult tot sunt obosita 😀

Monstrul gata, l-am dus la facultate ca sa il scot la imprimanta, mi-a mai luat inca o jumatate de ora sa corectez pagini aliniate prost si titluri in josul paginii care se continuau pe urmatoarea pagina…si au iesit 104 pagini, doua exemplare (2×52), 5p fiecare si 25p fiecare color. Un mirific £8 ca sa printez si inca £15 ca sa dau la legat ambele copii. FOR WHAT? Va zic eu, pentru o cafea, un suc de portocale si croissante luni dimineata la ora 10:

Croissante motivationale. Daca stiam de la inceput, lucram mai cu spor!