Cărți din ultima vreme: primăvara 2021

Poate blogul ăsta vrea să fie un fel de blog de cronică de carte de fapt, pentru că romanele sunt singura mea supapă pe timp de pandemie și perioade intense la muncă. Las aici ce-mi mai aduc aminte după ce a trecut bruma timpului, uneori utilă pentru cronica de pe blog: cărți care mi se păreau OK la vremea lor nu mai sunt la fel de memorabile odată ce s-au așternut trei luni.

Pentru cine vine aici întâmplător, țin să menționez că citesc un mix de cărți: lucruri considerate clasice sau de top, dar și cărți  mai obscure, sau pe care alții le consideră plictisitoare sau chiar repugnante. Sunt curioasă ce le place altora la ele, și mai ales de ce.

Lunile astea am avut prea mult de lucru la serviciu și n-am citit foarte mult, sau am citit doar lucruri care n-au solicitat neuronii prea mult.

Top 3:

  1. Bessel van der Kolk, The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma. Cred că e una dintre cele mai interesante cărți din ultima vreme, despre felul în care mintea și corpul cooperează și procesează evenimentele prin care trăim, mai ales traumele care ni se întipăresc în memorie. Van der Kolk e un medic american de origine olandeză care lucrează ca expert în domeniul traumelor, mai ales cele ale veteranilor de război. Ce-mi place cel mai mult e argumentul că mintea și corpul percep și stochează trauma în același fel, fie că un om a fost neglijat în copilărie de părinți abuzivi la beție sau care i-au pus cheia de gât să se descurce singur, sau a zburat elicoptere și pierdut colegi și părți anatomice în Vietnam, ca pacienții cu care a lucrat.
  2. Rebecca Roanhorse,  Black Sun (Between Earth and Sky, #1). Premiza e un fel de SF-magic influențat de istoria și miturile Americii de sud. Autoarea împletește poveștile a două personaje cu multă măiestrie, până când culminează într-un event fabulos, dar misterios. Aștept să văd dacă se rezolvă misterul în următoarea carte, încă nepublicată.
  3. Heather Havrilesky, How to Be a Person in the World: Ask Polly’s Guide Through the Paradoxes of Modern Life. O colecție de cele mai interesante sau relevante scrisori și răspunsuri la dileme de millenial american (și nu numai). E scrisă de o autoare pe care o citesc de vreo trei ani, de când am divorțat, am decis să plec din SUA și să-mi schimb cariera. Ce-mi place la ea e că spulberă anumite mituri persistente din culturile în care am trăit: gândirea pozitivă (să te prefaci că totul e bine chiar și atunci când nu e, că trăirile negative sunt atât de indezirabile încât aproape că nu sunt normale, și trebuie neutralizate urgent cu social media, cumpărături, medicamente, etc.), altruismul ruinător, fără granițe (în care te sacrifici, accepți tot ce ți se cere, nu te vaiți, indiferent cât de inconvenient e pentru tine, eventual cu un zâmbet pe față). Cartea asta vine să zică răspicat că nu e bine pentru nimeni dacă ne prefacem că suntem atotputernici, când de fapt de multe ori habar n-avem ce facem. Nu e bine dacă ne prefacem că ceva nu ne doare, sau că ne e greu, dacă ne e de fapt. Există un echilibru undeva la mijloc. E greu să fii a person in the world care trece prin toate stările prin care ar trebui să treacă un adult, și nu e indiferentă, amorțită de hiturile de dopamină care vin din telefon, aplicații sociale și mass media.

Mențiuni

  • Chandler Burr, The Emperor of Scent: A True Story of Perfume and Obsession: Povestea cercetătorului și geniului nonconformist Luca Turin, un outsider al industriei parfumului care dezvoltă o teorie a olfacției împotriva curentului și maselor de bani care se mișcă între patru-cinci producători globali. În altă ordine de idei, trăiască pescarii din Yemen care au descoperit ambră gri în valoare de 15 milioane de dolari.
  • Melanie Mitchell, Artificial Intelligence: A Guide for Thinking Humans. Un sumar bun al domeniului: trecut, prezent și posibil viitor. Pe vremuri (acum vreo zece ani) mă gândeam că ar fi tare să lucrez în inteligență artificială, dar odată ce-am făcut asta prin intermediul ultimului rol de dinainte de a fi programator, m-am lecuit pe viitor.
  • Steven M. Lehar, The Grand Illusion: A Psychonautical Odyssey Into the Depths of Human Experience. Un cercetător în neuroimagistică încearcă niște teorii despre subiectul deceniului de când aven neuroștiință: ce e conștiința? Ce anumeîn creier generează experiențele pe care le trăim? Cum am putea să le descriem științific? Ca și Luca Turin mai sus, are niște idei nonconformiste, dar e în mare ignorat de colegii lui mai prestigioși sau populari, care avansează teoriile care i-ar putea face și mai populari sau bogați.
  • Shinzen Young, The Science of Enlightenment. Titlul nu mi se pare total potrivit, dar nu e ceva titlu super faimos. Un doctorand în studii asiatice și profesor de meditație abordează subiectul meditației în mod științific și sistematic, încercând să explice care e scopul ei, la ce ai putea să te aștepți, și pune practica în contextul mai multor religii și crezuri, nu doar cele asiatice.
  • Kristin Willeumeier, Biohack your brain. Conținut bun, titlu nepotrivit. Scrisă de un doctor calificat în neuroștiință, cu experiență într-o clinică de reabilitare a sportivilor americani cu creierul bușit de la fotbal american pe care îl practicau de mici. Cartea vorbește despre mâncările benefice dezvoltării creierului, un sistem complex și mare consumator de energie (și alți nutrienți). N-am aflat nimic nou, dar e bună de inițiat pe alții în subiect, pentru că dacă poate să explice unui fotbalist american cum să-și schimbe dieta ca să-și recupereze materia cenușie, atunci oricine poate să-i înțeleagă sfaturile. Spoiler: dieta mediterană!
  • Pamela Druckerman, Bringing up Bébé, One American Mother Discovers the Wisdom of French Parenting.  Doi jurnalști, o americancă și un britanic, se căsătoresc și fac copii în Paris. Șocul e că francezii nu sunt la fel de stresați de viață și trenduri în crescut copiii ca americanii, și au o filozofie veche la care apelează de decenii. Îmi place că scrie sincer și abordează diferențele culturale dintre SUA și Franța prin prisma de jurnalist care obișnuia să scrie despre politica din America de Sud, chiar dacă îi e greu să-și ascundă surpriza la laissez-faire-ul local, dat fiind nevrotismul tipic părinților americani.
  • R.F. Kuang, The Poppy War (prima carte). O doctorandă în istorie la Cambridge și Yale scrie o trilogie de ficțiune în stil Hunger Games, inspirată de războaiele Sino-Japoneze. O orfană dintr-un sat uitat de lume care ajunge la cea mai faimoasă academie militară din stat și le dă peste nas copiilor de bogătași. E luată sub aripa unui profesor excentric, croindu-și un destin non-conformist față de restul cadeților. Nu durează mult până când trebuie să aplice cunoștințele dobândite și află, de fapt, din ce fel de oameni se trage, și de ce trebuie să dea dovadă. Acțiunea se desfășoară incredibil de rapid de la scenă la scenă, și abia că poți să înțelegi sau să empatizezi cu personajele, dar m-a captivat timp de un weekend. Nu știu cât de repede o să le citesc pe următoarele, dat fiind că acțiunea e și brutală, inspirată evident de evenimente gen masacrul din Nanking.
  • Jordan B. Peterson, Beyond Order: 12 More Rules For Life. Alt pom lăudat, am citit și eu ca să văd de ce se înghesuie lumea la poruncile lui Peterson. Las o cronică mai lungă, pentru că m-a rugat Dorin. Nu am citit prima carte și nu m-am uitat nici la filmele de pe YouTube, dar știu că e un fenomen în lumea nord-Americană (inclusiv cu proteste împotriva publicării celui de-al doilea volum). E greu să fiu concisă pentru că omul trece prin atât de multe teme din religie, mituri, povești, psihologie, etc. ca să-și avanseze argumentele încât nu le pot cuprinde pe toate. Dar mi-am răspuns singură la întrebarea ‘de ce a fost așa de popular?‘  Să zicem că ai niște întrebări sau dileme în viață. Poate prietenii nu au timp sau nu te înțeleg. Poate ai complexe față de mersul la terapeut. Poate nici nu meditez. Atunci ai multe cărți de auto-ajutor: ai new age și spirituale, ai diverși scriitori moderni americani care scriu simplu și pe înțelesul tuturor (de ex., Mark Manson sau Tim Urban), ai cărți istorice (stoicismul a trecut printr-o renaștere și a fost reinterpretat pentru cititorul modern), sau ai cărți scrise chiar de terapeuți, pe diverse specializări. Ce alegi?

    Peterson e opusul autodeclarat tradițional și conservativ al gânditorilor postmoderni care au influențat ideile secolului 21, de la Foucault, Derrida ș.a. încoace. Dacă nu-ți plac ideile vehiculate pe net, multe din ele importate din America de Nord, atunci Peterson cade la fix. Plus, mai și înveți despre niște idei și istorie dacă nu ți s-au prezentat la școală. Poruncile sunt simpliste și neinteresante dacă ai avut părinți emoțional stabili și siguri pe ei înșiși, mai ales tatăl.  Peterson e tatăl rătăcitorilor care trăiesc în societăți de consum, unde alegerile despre ce să faci în viață par infinite, ți se vinde mereu ideea că poți fi oricine, oricând, dar trăiești cu o oare apatie că nimic nu merită și nimic nu contează, la urma urmei. De ce să te obosești?

    Cea mai solidă idee din toată cartea mi se pare argumentul lui că există curente în terapia modernă care încă perpetuează erorile fondatorilor (face referire la Freud și Jung), în sensul că multe din problemele pe care le avem nu se regăsesc strict în mințile noastre și trebuie să tot vorbim despre ele, ci au sursele (și uneori rezolvarea) în relațiile pe care le avem cu alții: familie, societate, etc. Văzut doar prin prisma asta, nu știu de altă carte similară, poate doar terapeutul Britanic Adam Phillips – doar că e mult mai obscur și nu are același ton aproape mesianic pe care îl are Peterson. Nu e chiar o dezamăgire, pentru că nu știam la ce să mă aștept, dar poate peste câteva luni poate așa o să mi se pară.

Dezamăgiri și/sau plictiseli

  • Leslie Shrock: Bumpin’: The Modern Guide to Pregnancy: Navigating the Wild, Weird, and Wonderful Journey From Conception Through Birth and Beyond. Nu e chiar asa dezamagitoare. E o carte OK, fara bullshit, despre sarcina, de o tipa care se declara pe sine insăți ca fiind genul overachiever american. Partea bună e că taie multe din prostiile pe care ai putea să le citești  despre sarcină, din dorința ei de a avea control total asupra procesului. Cam jumătate din ce scrie despre spitale și asistente nu se aplică în Europa date fiind diferențele dintre sistemele noastre de sănătate și atitudinile oamenilor față de medicina modernă. Dezamăgire modestă.
  • Garance Doré, Love Style Life. Eram pe valul cărți superficiale cu temă franțuzească, și am citit cartea asta mult-lăudată când a apărut prin mijlocul anilor 2000. Garance e o fotografă și ilustratoare de modă din Franța care a devenit faimoasă prin intermediul blogului care i-a deschis multe uși în viață. Oamenii o lăudau pentru postările ei sincere și autentice, ca fashion insider care nu venea dintr-un mediu înstărit, tipic celor din industrie. Cartea asta e mai mult un testament al imaturității emoționale și în gândire, în ciuda faptului că era mai în vârstă decât mine când a scris-o. Poate nu chiar dezamăgire. Nu mă așteptam la cine știe ce.
  • Helgesen, Sally: How Women Rise: Break the 12 Habits Holding You Back from Your Next Raise, Promotion, or Job. Oribil. Atât. Cineva din state mi-a zis că i-a plăcut cartea asta. Intră în categoria “tu ești cauza tuturor problemelor de la birou” și insistă să-ți dea soluții care pot să ignore faptul că ai un mediu de muncă disfuncțional. Mă așteptam la ceva mai interesant și profesionist, dar nu mă consider un high achiever, așa că nu e pentru mine.
  • Echkart Tolle, A New Earth: Awakening to Your Life’s Purpose. Înainte de pandemie mergeam la un studio de yoga unde o profesoară cu cea mai duioasă voce preda o clasă de yin, o combinație de meditație și întins ligamente stând jos într-o cameră încălzită. În introducere, mereu cita câte ceva din Tolle, și cumva mi-am adus aminte de carte când încercam să recreez clasa în fața canapelei în miezul iernii. Am zis, hai să vedem. Sincer nu-mi aduc aminte mare lucru din ea, în afara faptului că omul a avut o copilărie tristă și depresivă, depresia și angoasele l-au urmărit la facultate, aproape că a studiat un doctorat în filozofie la Cambridge până când a atins fundul fundului și s-a oprit. În acel fund al fundului, a avut o revelație spirituală dar (nu neapărat) religioasă în care și-a regăsit rostul în viață.
  • Aldous Huxley, Doors of Perception & Heaven and Hell. Am recitit cartea asta pe care am citit-o întâi ca adolescentă, dar nu mi s-a schimbat părerea originală: nu spune mare lucru. Heaven & Hell și părțile din apendix au fost mai interesante decât partea principală, anume experiența lui cu mescalină. E greu de urmărit, sare de la idee la idee. Per total, pare genul de carte scrisă la cald, când totul pare interesant, profund, și vrei să spui la toată lumea ce ai descoperit. Bine că acum avem bloguri.

Cărți din ultima vreme: Vara 2020

Vara asta n-a fost vara de stat sub o umbrelă cu o cafea rece în mână undeva cald, ci mai degrabă de stat sub geam, pe canapea, încercând să supraviețuiesc canicula.

Top 3:

  1. Fernando Pessoa, The Book of Disquiet. Se spune că o glumă portugheză zice așa: “Care sunt cei mai faimoși scriitori portughezi? Fernando Pessoa.” Un fel de om invizibil în viața de zi cu zi (translator, fără un cerc de prieteni și ambiții profesionale), Pessoa a meditat și scris constant pe ce-a apucat: hârtii, carnețele, șervețele, etc. fără intenția de a publica. Câteva personaje (la interpretarea cititorului dacă sunt ca niște personalități multiple ale autorului sau nu) scriu din perspectiva vieții dintr-un fel de tărâm între realitate și ficțiune . Traducerea asta e printre cele mai recente și complete. E fascinant cum descrie insighturile din meditație cu măiestria unui scriitor romantic. Mi-a luat mult timp să-i citesc cartea, dar a meritat efortul. E ca jurnalul nerostit al minții mele, în special în zilele în care, după cum spune el, „solitudinea mă chinuie; sunt oprimat de compania altora [și] prezența altor persoane îmi distrage atenția de la gândurile mele ” (Bonus: un review New Yorker din 2017)
  2. Scott Barry Kaufman, Transcend. Kaufman își începe cartea în care Maslow și-a părăsit notițele și prelegerile înainte de a muri. Este vorba despre ierarhia nevoilor lui Maslow, mai precis ultimul pas de care Maslow scria cu multă înfierbântare, dar nu a văzut niciodată lumina zilei din cauza presiunii din partea colegilor săi și a altor agenții guvernamentale. Cartea explică faptul că “Piramida lui Maslow” așa cum a fost popularizată nu există de fapt în scrierile psihologului, pentru că n-a fost vorba niciodata de o piramidă, ci o ierarhie; etape de dezvoltare a ego-ului. Iar ierarhia nu se oprește la actualizarea nevoilor, ci la transcenderea ego-ului: momentul în care ți-ai construit un sine suficient de stabil incât te poți raporta la orice alta ființă vie ca un alt sine independent, cu agenție și cu nevoile sale, care nu le contrazic sau neagă pe ale tale.
  3. Gabor Maté, Scattered. Gabor Mate, un doctor Canadian de origine maghiară are o abordare radical diferită asupra tulburării de deficit de atenție, pentru că și el suferă de asta. Aduce argumente convingătoare pentru felul în care mediul nostru socio-emoțional joacă un rol cheie atât în cauza, cât și în tratamentul afecțiunilor de tipul ăsta. Consideră factorii genetici ca fiind importanți, dar insuficienți, și refuză să vadă tulburările ca o „boală” în sensul strict al cuvântului, ci ca o tulburare care se poate manifesta mai mult sau mai puțin exagerat în funcție de mediul care ameliorează sau exacerbează incapacitatea unei persoane de a rămâne atentă la sarcini importante.

Restul

Fără cărți tehnice:

  • Timothy Snyder, Bloodlands: Europa între Hitler și Stalin. Cea mai deprimantă carte pe care am citit-o vreodată. Am reușit cu greu s-o termin, deși am mai citit cărți despre istoria europei de Est. Aș putea să termin recenzia aici. Dar nu știu cum altfel să descriu o carte despre ororile comise doar împotriva civililor de către Germania și USSR în bloodlands, teritoriile între cele două mari puteri, și anume Ucraina, Polonia, o parte din România, etc.
  • Andre Aciman, Call me by your name. Un pic târziu am citit și eu cartea care recent ecranizată, despre iubirea de o vară (și nu numai) dintre doi tineri gay. N-am văzut filmul, dar nici nu sunt genul care să se uite la filme. Finalul cărții (pe care nu vreau să-l stric) a fost mai dulce-amărui decât paginile pline de obsesia arzătoare a naratorului față de musafirul care apare în casa părinților într-o vară. Se pare că a apărut și o urmare, care nu e la fel de inspirată ca originalul.
  • Fenton Johnson, At the Center of All Beauty: Solitude and the Creative Life: O meditație blândă asupra conceptelor de solitudine și singurătate printr-o combinație de autobiografie și povești despre solitari celebri: Walt Whitman, Nina Simone, Eudora Welty, Henry James, Rabindranath Tagore, Paul Cezanne ș.a. Pentru autor, solitudinea nu înseamnă neapărat singurătate sau fugă de prietenie. Ci mai degrabă, singurătatea, creativitatea și o viață interioară bogată merg mână în mână, ca un fel de chemare către o via, așa cum simți uneori că nu ești „genul care să se mărite/însoare” sau nu te preocupă aceleași lucruri ca pe ceilalți din jurul tău.
  • Kate Manne, Down Girl: The Logic of Misogyny. O profesoară de filozofie de la Cornell ia în vizor misoginia prin prisma unor argumente logice. Pe scurt, susține că ar trebui să actualizăm definiția „misoginiei” , pentru că în anumite societăți nu mai reprezintă doar „ura față de femei” și nici ideea că „femeile nu sunt considerate persoane” cum susțin alte grupuri. În schimb, arată că misoginia e ca organul de poliție al unei societăți patriarhale: o colecție de mecanisme exercitate atât de bărbați cât și de femei, care vizează femeile tocmai pentru că își doresc ceva ce nu au avut sau nu le-a aparținut în mod tradițional de-a lungul istoriei, sau că nu îndeplinesc anumite funcții pe baza așteptărilor (de ex. de a avea grijă de alții, de a le acorda atenție, etc.)
  • Robert Kaplan, In Europe’s Shadow: Two Cold Wars and a Thirty-Year Journey Through Romania and Beyond. Nu știu cum a ajuns Robert Kaplan, strateg și consultant politic american, să fie soldat în armata israeliană când era tânar. Dar cert e că fix după ce și-a terminat termenul a ajuns în România comunistă și i-a plăcut atât de mult încât a cutreierat țara în lung și în lat de câteva ori și s-a autodesemnat jurnalist pe nișa România comunistă când nimeni n. Cartea e un fel de jurnal de călătorie combinat cu interviuri și sinteze istorice despre România, o țară pe care
  • Rutger Bregman, Utopia for Realists: Un tânăr istoric olandez adună o serie de eseuri pentru site-ul De Correspondent într-o carte care ne provoacă să ne gândim ce fel de viitor vrem să avem, în condițiile în care, ca planetă, ducem lipsă de viziune pe scară largă. E practic o istorie a economiei de la revoluția industrială până azi, plus subiecte actuale cum arfi automatizarea economiei, ce s-a întâmplat cu săptămâna de lucru de 15 ore pe care economiștii și-o imaginau în trecut, venitul minim universal și tot așa. Nu vine cu soluții, dar e prima dată când citesc o carte de istorie care îmi dă speranță pentru viitor.

Bonus: Cărți de pandemie

Cărți care nu erau parte din repertoriul meu obișnuit, dar mi-au plăcut la vremea lor:

  • NK Jemisin, Broken Earth Trilogy. Citită pe timp de pandemie, trilogia asta fantasy mi-a plăcut atât prin prisma personajelor diverse, unui subiect interesant (o femeie care își caută fata răpită de tatăl ei), cât și a aspectului fantasy, ceva mai greu de înțeles pe alocuri dat fiind că autoarea inventează un fel de magie care are puterea de a manipula elemente din scoarța pământului. Mi s-a părut interesant și articolul din New Yorker despre geneza cărții. Zice Nora K Jemisin, care a visat personajul într-o zi: o femeie atât de supărată încât era pregătite să mute munții din loc: „Aveam nevoie să construiesc o lume care să o explice. ” (Context, în New York Times)
  • Peter F Hamilton, The Void Trilogy. Hamilton e una din plăcerile SF ale tatălui meu, și dacă tot am fost separați câteva luni bune, am zis să înțeleg despre ce e vorba și de ce îi place. Nu eram foarte conștientă că e categorisit drept space opera, sau un fel de telenovelă SF în care apar tot felul de personaje, de la oameni de rând la demnitari și soldați. Îmi place faptul că pornește de la premiza că oamenii tot oameni (maimuțe mai sofisticate) o să fie și peste câteva mii de ani în spațiu: unii o să evolueze și să devină nemuritori printr-un fel de upload într-o rețea, alții o să refuze din principiu, o să continue să existe secte, facțiuni, lideri care conving mase de oameni că trebuie să-și îndeplinească destinul dat de niște visători cu viziuni profetice. În ciuda descrierii, e un roman optimist, dar m-a dezamăgit finalul un pic anti-climactic.

Caut: lecturi europene

Pe final, caut mai multă ficțiune contemporană de la autori europeni. Am găsit Premiul UE pentru Literatură, un premiu destul de demn în teorie, dar care din păcate premiază multe cărți fără traduceri în engleză.

Sugestii binevenite 🙂

Cartile mele din 2017

De obicei scriam despre cărți pe măsură ce le citeam, dar anul ăsta am luat pauză din cauza mutatului. Mă revanșez cu o listă a cărților citite în 2017: mai mult non-ficțiune, cu excepția unei serii SF care mi-a plăcut atât de mult încât am citit-o prea repede 🙂

Ce-am citit pentru muncă

Am petrecut mult timp citind interviuri și cărți legate de muncă, așa că o să scriu despre ele primele ca să scap de asta. Cine e interesat de product management sau despre ce facem în San Francisco probabil o să găsească ceva aici. Cine nu poate să sară peste categoria asta. Continue reading “Cartile mele din 2017”

Cărticelele School of Life: cum să nu mai ai probleme cu banii

Alain de Botton e un om bogat. Toată lumea il știe acum pentru că de câțiva ani tot scrie cărți despre artă, iubire, arhitectură și cum lecțiile pe care Proust te poate învăța îți pot salva viața. Alain ar fi putut probabil să devină bancher sau orice altceva vroia el, dar în schimb a ales să fie co-fondator al School of Life, o o instituție care se preocupă de trăirile emoționale ale oamenilor în secolul 21 și încearcă să promoveze un mod de gândire care să reducă anxietatea în oamenii care îi trec prgaul sau citesc articolele.

School of Life au reușit să scoată o serie de cărticele despre subiecte care îi consumă pe oameni, de la grijile legate de bani și muncă până la îmbătrânit. Cui i-a plăcut Alain de Botton de capul lui o să-i placă și seria asta. Sunt foarte frumos scrise și nici nu simți cum trece timpul când le citești. Sunt ca un fel de self-help în adevăratul sens al cuvântului (adică nu „self pity” când le citești) și oferă niște feluri noi de a aborda probleme foarte vechi în așa fel încât să ieși din situații sau gânduri care par fără ieșire.

Pe unele din ele trebuie să le citești un pic, după care să le lași jos și să ieși la o plimbare ca să te gândești un pic la ceea ce tocmai ai citit. Seara când te gândești din nou la ele cel mai probabil o să îți dea o senzație de bine și de liniște – ceea ce nu e deloc rău pentru o cărticică de weekend.

 

How to worry less about money

Am pus mâna pe cea despre bani întâi – How to worry less about money – ca un fel de meditație la finalul unui proiect UBS care ține de aproape doi ani de zile. Colectiv am depus foarte multă muncă pentru a înțelege o lume de care foarte mulți oameni sunt complet desprinși. Cele mai grele luni ale mele pe proiectul UBS au fost cele în care slujba mea nu consta decât în a umaniza audiența căreia i se adresează proiectul și implicit ideile noastre: oameni cu peste douăzeci de milioane de franci (sau lire sau echivalentul) în cont.

Nu pot să explic douăzeci de milioane de lire dacă nu explic oameni și ce îi motivează să facă atâția bani în primul rând. Nu pot să explic motivații fără să încerc să explic și concepte mult mai grele, cum ar fi prezentul, viitorul, frica de moarte, relațiile dintre oameni, comerț, datorii cât și emoții cum ar fi invidia și gelozia. Nu pot să explic toate conceptele astea fără să am o relație cât de cât sănătoasă cu banii și cu mine însămi. Nu pot să explic bani dacă nu explic și concepte economice și financiare unor colegi care sunt încă prea cocoșați de datorii de la studii ca să poată să conceptualizeze ce e o pensie, cum funcționează asigurările sau de ce avem de fapt bănci în primul rând.

Cărticica asta a venit ca o binecuvântare târzie și cred că dacă ar fi să las două citate ar fi astea:

„What this boils down to is this: at each stage you have to ask what is the good that is being served? What do we need this thing to be like if it is going to be really helpful and important to us? It’s crucial that Aristotle thinks of the „end” or goal as a good. What good does the activity or investigation aim at? That’s why this discussion is central to ethics, which seeks knowledge of the good. And it is why questions of money are always questions of ethics.”

și

„It’s not naive to think that you can pursue profit and do something good at the same time. It’s just tricky – but that’s fine, work is about solving tricky problems.”

Azi aproape că le-am citit și pe toate celelalte, așa că o să tratez toată însemnarea asta ca pe o recomandare: luați-le pe toate. Și luați-le încet. Sunt vreo opt doar în seria aia.