Cărți din ultima vreme: primăvara 2021

Poate blogul ăsta vrea să fie un fel de blog de cronică de carte de fapt, pentru că romanele sunt singura mea supapă pe timp de pandemie și perioade intense la muncă. Las aici ce-mi mai aduc aminte după ce a trecut bruma timpului, uneori utilă pentru cronica de pe blog: cărți care mi se păreau OK la vremea lor nu mai sunt la fel de memorabile odată ce s-au așternut trei luni.

Pentru cine vine aici întâmplător, țin să menționez că citesc un mix de cărți: lucruri considerate clasice sau de top, dar și cărți  mai obscure, sau pe care alții le consideră plictisitoare sau chiar repugnante. Sunt curioasă ce le place altora la ele, și mai ales de ce.

Lunile astea am avut prea mult de lucru la serviciu și n-am citit foarte mult, sau am citit doar lucruri care n-au solicitat neuronii prea mult.

Top 3:

  1. Bessel van der Kolk, The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma. Cred că e una dintre cele mai interesante cărți din ultima vreme, despre felul în care mintea și corpul cooperează și procesează evenimentele prin care trăim, mai ales traumele care ni se întipăresc în memorie. Van der Kolk e un medic american de origine olandeză care lucrează ca expert în domeniul traumelor, mai ales cele ale veteranilor de război. Ce-mi place cel mai mult e argumentul că mintea și corpul percep și stochează trauma în același fel, fie că un om a fost neglijat în copilărie de părinți abuzivi la beție sau care i-au pus cheia de gât să se descurce singur, sau a zburat elicoptere și pierdut colegi și părți anatomice în Vietnam, ca pacienții cu care a lucrat.
  2. Rebecca Roanhorse,  Black Sun (Between Earth and Sky, #1). Premiza e un fel de SF-magic influențat de istoria și miturile Americii de sud. Autoarea împletește poveștile a două personaje cu multă măiestrie, până când culminează într-un event fabulos, dar misterios. Aștept să văd dacă se rezolvă misterul în următoarea carte, încă nepublicată.
  3. Heather Havrilesky, How to Be a Person in the World: Ask Polly’s Guide Through the Paradoxes of Modern Life. O colecție de cele mai interesante sau relevante scrisori și răspunsuri la dileme de millenial american (și nu numai). E scrisă de o autoare pe care o citesc de vreo trei ani, de când am divorțat, am decis să plec din SUA și să-mi schimb cariera. Ce-mi place la ea e că spulberă anumite mituri persistente din culturile în care am trăit: gândirea pozitivă (să te prefaci că totul e bine chiar și atunci când nu e, că trăirile negative sunt atât de indezirabile încât aproape că nu sunt normale, și trebuie neutralizate urgent cu social media, cumpărături, medicamente, etc.), altruismul ruinător, fără granițe (în care te sacrifici, accepți tot ce ți se cere, nu te vaiți, indiferent cât de inconvenient e pentru tine, eventual cu un zâmbet pe față). Cartea asta vine să zică răspicat că nu e bine pentru nimeni dacă ne prefacem că suntem atotputernici, când de fapt de multe ori habar n-avem ce facem. Nu e bine dacă ne prefacem că ceva nu ne doare, sau că ne e greu, dacă ne e de fapt. Există un echilibru undeva la mijloc. E greu să fii a person in the world care trece prin toate stările prin care ar trebui să treacă un adult, și nu e indiferentă, amorțită de hiturile de dopamină care vin din telefon, aplicații sociale și mass media.

Mențiuni

  • Chandler Burr, The Emperor of Scent: A True Story of Perfume and Obsession: Povestea cercetătorului și geniului nonconformist Luca Turin, un outsider al industriei parfumului care dezvoltă o teorie a olfacției împotriva curentului și maselor de bani care se mișcă între patru-cinci producători globali. În altă ordine de idei, trăiască pescarii din Yemen care au descoperit ambră gri în valoare de 15 milioane de dolari.
  • Melanie Mitchell, Artificial Intelligence: A Guide for Thinking Humans. Un sumar bun al domeniului: trecut, prezent și posibil viitor. Pe vremuri (acum vreo zece ani) mă gândeam că ar fi tare să lucrez în inteligență artificială, dar odată ce-am făcut asta prin intermediul ultimului rol de dinainte de a fi programator, m-am lecuit pe viitor.
  • Steven M. Lehar, The Grand Illusion: A Psychonautical Odyssey Into the Depths of Human Experience. Un cercetător în neuroimagistică încearcă niște teorii despre subiectul deceniului de când aven neuroștiință: ce e conștiința? Ce anumeîn creier generează experiențele pe care le trăim? Cum am putea să le descriem științific? Ca și Luca Turin mai sus, are niște idei nonconformiste, dar e în mare ignorat de colegii lui mai prestigioși sau populari, care avansează teoriile care i-ar putea face și mai populari sau bogați.
  • Shinzen Young, The Science of Enlightenment. Titlul nu mi se pare total potrivit, dar nu e ceva titlu super faimos. Un doctorand în studii asiatice și profesor de meditație abordează subiectul meditației în mod științific și sistematic, încercând să explice care e scopul ei, la ce ai putea să te aștepți, și pune practica în contextul mai multor religii și crezuri, nu doar cele asiatice.
  • Kristin Willeumeier, Biohack your brain. Conținut bun, titlu nepotrivit. Scrisă de un doctor calificat în neuroștiință, cu experiență într-o clinică de reabilitare a sportivilor americani cu creierul bușit de la fotbal american pe care îl practicau de mici. Cartea vorbește despre mâncările benefice dezvoltării creierului, un sistem complex și mare consumator de energie (și alți nutrienți). N-am aflat nimic nou, dar e bună de inițiat pe alții în subiect, pentru că dacă poate să explice unui fotbalist american cum să-și schimbe dieta ca să-și recupereze materia cenușie, atunci oricine poate să-i înțeleagă sfaturile. Spoiler: dieta mediterană!
  • Pamela Druckerman, Bringing up Bébé, One American Mother Discovers the Wisdom of French Parenting.  Doi jurnalști, o americancă și un britanic, se căsătoresc și fac copii în Paris. Șocul e că francezii nu sunt la fel de stresați de viață și trenduri în crescut copiii ca americanii, și au o filozofie veche la care apelează de decenii. Îmi place că scrie sincer și abordează diferențele culturale dintre SUA și Franța prin prisma de jurnalist care obișnuia să scrie despre politica din America de Sud, chiar dacă îi e greu să-și ascundă surpriza la laissez-faire-ul local, dat fiind nevrotismul tipic părinților americani.
  • R.F. Kuang, The Poppy War (prima carte). O doctorandă în istorie la Cambridge și Yale scrie o trilogie de ficțiune în stil Hunger Games, inspirată de războaiele Sino-Japoneze. O orfană dintr-un sat uitat de lume care ajunge la cea mai faimoasă academie militară din stat și le dă peste nas copiilor de bogătași. E luată sub aripa unui profesor excentric, croindu-și un destin non-conformist față de restul cadeților. Nu durează mult până când trebuie să aplice cunoștințele dobândite și află, de fapt, din ce fel de oameni se trage, și de ce trebuie să dea dovadă. Acțiunea se desfășoară incredibil de rapid de la scenă la scenă, și abia că poți să înțelegi sau să empatizezi cu personajele, dar m-a captivat timp de un weekend. Nu știu cât de repede o să le citesc pe următoarele, dat fiind că acțiunea e și brutală, inspirată evident de evenimente gen masacrul din Nanking.
  • Jordan B. Peterson, Beyond Order: 12 More Rules For Life. Alt pom lăudat, am citit și eu ca să văd de ce se înghesuie lumea la poruncile lui Peterson. Las o cronică mai lungă, pentru că m-a rugat Dorin. Nu am citit prima carte și nu m-am uitat nici la filmele de pe YouTube, dar știu că e un fenomen în lumea nord-Americană (inclusiv cu proteste împotriva publicării celui de-al doilea volum). E greu să fiu concisă pentru că omul trece prin atât de multe teme din religie, mituri, povești, psihologie, etc. ca să-și avanseze argumentele încât nu le pot cuprinde pe toate. Dar mi-am răspuns singură la întrebarea ‘de ce a fost așa de popular?‘  Să zicem că ai niște întrebări sau dileme în viață. Poate prietenii nu au timp sau nu te înțeleg. Poate ai complexe față de mersul la terapeut. Poate nici nu meditez. Atunci ai multe cărți de auto-ajutor: ai new age și spirituale, ai diverși scriitori moderni americani care scriu simplu și pe înțelesul tuturor (de ex., Mark Manson sau Tim Urban), ai cărți istorice (stoicismul a trecut printr-o renaștere și a fost reinterpretat pentru cititorul modern), sau ai cărți scrise chiar de terapeuți, pe diverse specializări. Ce alegi?

    Peterson e opusul autodeclarat tradițional și conservativ al gânditorilor postmoderni care au influențat ideile secolului 21, de la Foucault, Derrida ș.a. încoace. Dacă nu-ți plac ideile vehiculate pe net, multe din ele importate din America de Nord, atunci Peterson cade la fix. Plus, mai și înveți despre niște idei și istorie dacă nu ți s-au prezentat la școală. Poruncile sunt simpliste și neinteresante dacă ai avut părinți emoțional stabili și siguri pe ei înșiși, mai ales tatăl.  Peterson e tatăl rătăcitorilor care trăiesc în societăți de consum, unde alegerile despre ce să faci în viață par infinite, ți se vinde mereu ideea că poți fi oricine, oricând, dar trăiești cu o oare apatie că nimic nu merită și nimic nu contează, la urma urmei. De ce să te obosești?

    Cea mai solidă idee din toată cartea mi se pare argumentul lui că există curente în terapia modernă care încă perpetuează erorile fondatorilor (face referire la Freud și Jung), în sensul că multe din problemele pe care le avem nu se regăsesc strict în mințile noastre și trebuie să tot vorbim despre ele, ci au sursele (și uneori rezolvarea) în relațiile pe care le avem cu alții: familie, societate, etc. Văzut doar prin prisma asta, nu știu de altă carte similară, poate doar terapeutul Britanic Adam Phillips – doar că e mult mai obscur și nu are același ton aproape mesianic pe care îl are Peterson. Nu e chiar o dezamăgire, pentru că nu știam la ce să mă aștept, dar poate peste câteva luni poate așa o să mi se pară.

Dezamăgiri și/sau plictiseli

  • Leslie Shrock: Bumpin’: The Modern Guide to Pregnancy: Navigating the Wild, Weird, and Wonderful Journey From Conception Through Birth and Beyond. Nu e chiar asa dezamagitoare. E o carte OK, fara bullshit, despre sarcina, de o tipa care se declara pe sine insăți ca fiind genul overachiever american. Partea bună e că taie multe din prostiile pe care ai putea să le citești  despre sarcină, din dorința ei de a avea control total asupra procesului. Cam jumătate din ce scrie despre spitale și asistente nu se aplică în Europa date fiind diferențele dintre sistemele noastre de sănătate și atitudinile oamenilor față de medicina modernă. Dezamăgire modestă.
  • Garance Doré, Love Style Life. Eram pe valul cărți superficiale cu temă franțuzească, și am citit cartea asta mult-lăudată când a apărut prin mijlocul anilor 2000. Garance e o fotografă și ilustratoare de modă din Franța care a devenit faimoasă prin intermediul blogului care i-a deschis multe uși în viață. Oamenii o lăudau pentru postările ei sincere și autentice, ca fashion insider care nu venea dintr-un mediu înstărit, tipic celor din industrie. Cartea asta e mai mult un testament al imaturității emoționale și în gândire, în ciuda faptului că era mai în vârstă decât mine când a scris-o. Poate nu chiar dezamăgire. Nu mă așteptam la cine știe ce.
  • Helgesen, Sally: How Women Rise: Break the 12 Habits Holding You Back from Your Next Raise, Promotion, or Job. Oribil. Atât. Cineva din state mi-a zis că i-a plăcut cartea asta. Intră în categoria “tu ești cauza tuturor problemelor de la birou” și insistă să-ți dea soluții care pot să ignore faptul că ai un mediu de muncă disfuncțional. Mă așteptam la ceva mai interesant și profesionist, dar nu mă consider un high achiever, așa că nu e pentru mine.
  • Echkart Tolle, A New Earth: Awakening to Your Life’s Purpose. Înainte de pandemie mergeam la un studio de yoga unde o profesoară cu cea mai duioasă voce preda o clasă de yin, o combinație de meditație și întins ligamente stând jos într-o cameră încălzită. În introducere, mereu cita câte ceva din Tolle, și cumva mi-am adus aminte de carte când încercam să recreez clasa în fața canapelei în miezul iernii. Am zis, hai să vedem. Sincer nu-mi aduc aminte mare lucru din ea, în afara faptului că omul a avut o copilărie tristă și depresivă, depresia și angoasele l-au urmărit la facultate, aproape că a studiat un doctorat în filozofie la Cambridge până când a atins fundul fundului și s-a oprit. În acel fund al fundului, a avut o revelație spirituală dar (nu neapărat) religioasă în care și-a regăsit rostul în viață.
  • Aldous Huxley, Doors of Perception & Heaven and Hell. Am recitit cartea asta pe care am citit-o întâi ca adolescentă, dar nu mi s-a schimbat părerea originală: nu spune mare lucru. Heaven & Hell și părțile din apendix au fost mai interesante decât partea principală, anume experiența lui cu mescalină. E greu de urmărit, sare de la idee la idee. Per total, pare genul de carte scrisă la cald, când totul pare interesant, profund, și vrei să spui la toată lumea ce ai descoperit. Bine că acum avem bloguri.

One Reply to “Cărți din ultima vreme: primăvara 2021”

  1. Ar fi interesant daca vrei sa elaborezi subiectul cu inteligenta artificiala si de ce te-ai lecuit de ideea de a lucra in domeniul asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *