Cărți din ultima vreme: 2022

La mulți ani!

N-am mai scris o postare de genul ăsta din 2021, când mi-am dat seama că recenziile din fiecare sezon îmi luau cam mult timp, și unele cărți sunt mai bine apreciate la multe luni sau ani după. De obicei nu cărțile moderne, din experiența mea, dar asta e altă poveste.

În 2021 am avut mult timp să citesc, pentru că lucram trei zile pe săptămână. La jumătatea lui 2022 am revenit la un program de cinci zile pe săptămână care mi-a dat un pic peste cap ritualul la început, dar, acum, spre final de an, mi-am revenit. Am reușit să citesc cam 50-52 de cărți anul ăsta, aproximativ o carte pe săptămână pentru oameni normali, sau mai degrabă zece cărți în cinci zile când sunt în concediu.

Ca de obicei, un podium, mențiuni și pomul lăudat – cărțile unde opinia mea diferă față de restul recenziilor pe care le văd pe net, mai mult din lumea vorbitoare de engleză, sau cărți care m-aș fi așteptat să-mi placă, dar m-au dezamăgit.

Top 3

1. The Fabric of Civilization: How Textiles made the Modern World, de Virginia Postrel (e și la Cărturești destul de ieftin) Citită spre final de an, mi s-a părut cea mai interesantă de anul ăsta. Autoarea e o jurnalistă care a mai scris pe subiecte conexe (am mai citit cel puțin o carte de-a ei, nici pe departe la fel de interesantă) dar e prima dată când tratează ceva un subiect atât de complex atât de bine. Mi-a plăcut mult felul în care a structurat materialul, fiecare capitol fiind dedicat etapelor de procesare ale textilelor, de la fibre la țesuturi și până la piețe de desfacere, consumatori și inovatori. Știam că istoria primelor calculatoare (Babbage și Lovelace) era strâns legată de istoria războaielor de țesut, dar cartea asta a fost un deliciu de fapte și date istorice, antropologice, și așa mai departe.
2. București: praf și sânge, Malgorzata Rejmer. Polonia debordează de cărți în categoria reportaj — un complement interesant la reportajele audio-vizuale cu care lumea e mult mai obișnuită în România. Malgorzata e tradusă în română ca Margareta sau Margo Rejmer (pron. Reimer) și scrie despre Bucureștiul în care a locuit o perioadă de timp din 2012. Intră în top 3 pentru că e prima oară când văd o carte scrisă de un străin despre Bucureștiul în care eu eram adolescentă, și pentru că surprinde dragostea, mirările și frustrările pe care le am față de orașul în care m-am născut: arhitectura splendidă care se degradeză în continuare, câinii vagabonzi pe care jumătate din oraș îi hrăneau, cealaltă jumătate îi vâna, Ceaușescu, casa poporului, și alte moșteniri comuniste. Margo scrie pentru polonezi, nu pentru bucurești, dar cred că bucureștenii ar putea s-o aprecieze mai mult.
3. Four Thousand Weeks: Time Management for Mortals de Oliver Burkeman (în română). Acum ceva vreme, din site în site am nimerit întâmplător pe blogul unei tipe care spunea că între soț, copii, mutat casă, creat un brand online și ceva platformă pe care vinde niște produse, s-a îmbolnăvit grav: a fost diagnosticată cu tahicardie supraventriculară, și a avut un ciclu de optzeci de zile printre altele. Acum, și eu am avut perioadele mele ocupate, dar n-am simțit niciodată că sunt atât de obosită sau stresată încât o să-mi dea sânge pe nas sau că o sa urmeze un colaps de sănătate. Așa că nu pot să mă întreb decât, de ce? Cartea asta e un fel de răspuns la oamenii care ajung în punctul ăsta. Dacă cauți ceva ușor de citit pe final de an ca să reflectezi la cum ți-a mers și ce vrei să faci mai departe, nu trebuie să cauți mai departe. Mesajul e siplu: viața noastră pe planetă e scurtă. O mare parte din ce facem contează, dar nu contează așa de mult. Ar fi o idee bună să nu ne agităm chiar atât de tare, cel puțin nu încât să ajungem pe patul de spital pentru asta.

Mențiuni

• O istorie genetică (incompletă) a românilor de Mihai Netea. Nu cred că spune ceva nou, mai ales că nu e un expert în genetică, dar mă bucur de existența acestei cărți. Cartea te ia de mână și te plimbă din paleolitic până în prezent, încercând să explice limbi, istorie, migrații și descoperiri arheologice pe limba tuturor.
• Cultish, The Language of Fanaticism de Amanda Montell. O carte ușoară despre felul în care limbajul conferă putere cultelor și liderilor de cult: cum îi ajută să atragă adepți și să-i țină aproape pe cei din interior. Merită citită și de cei care au senzația că sunt într-o organizație care folosește ‘limbaj de lemn’ sau descurajează anumite idei și dezbateri.

Pomul lăudat

N-au fost să fie pentru mine:

• Brené Brown, Daring Greatly. E deja a doua carte pe care încerc să o citesc de la autoarea asta – prima a fost The Gitfs of Imperfection – dar pur și simplu nu merge. Teoretic știu că e o cercetătoare în domeniul științelor sociale, pe tema rușinii, empatiei, și altor subiecte conexe pentru că menționează asta de câteva zeci de ori în cărțile ei. Știu că are și un doctorat dar, practic, nu reușesc să pun cap la cap argumentele pe care le prezintă și mi-e greu să înțeleg ce anume cercetează sau ce exact reiese din studiile ei. Simt că nu învăț nimic nou. Mi se pare că tot văd cartea recomandată și de antreprenori sau alți români care zic că le-a schimbat viața, dar la mine n-a avut același efect.
• Station Eleven, Emily St John Mandel (în română: Simfonia Itinerantă). Am citit-o pe Emily St John Mandel pentru că părea un nume promițător în genul SF cu poveștile ei despre viitorul apropiat. Cu *Station Eleven* mi s-a părut că are momente de sclipire și reușește să captureze o scenă, frământările sau viața lăuntrica a unui personaj modern într-un mod inedit. Ca paranteză, personajele în sine mi s-au părut cam plictisitoare și superficiale, dar cred că asta era intenția. Revenind; dacă unele paragrafe sunt geniale, atunci câteva paragrafe mai târziu dă cu bâta în baltă și apar niște înflorituri puerile, aproape goale, care mă fac să mă întreb, *și ce dacă?* Mecanismul prin care a încercat să conecteze toate personajele a fost interesant, dar intriga și deznodământul au fost dezamăgitoare. Poate trebuie să citesc ceva mai recent de-al ei; cartea asta e de prin 2015.

Am mai citit și alte cărți care nu apar aici, semn că au fost doar OK, dar nu merită o mențiune. Cine vrea să mă urmărească pe GoodReads e binevenit, cu mențiunea că nu sunt foarte activă din punct de vedere social.