deea // supermagnet

• Ma gandesc ca mai important e ce pantofi si rochie o sa am la balul de absolvire decat cand o sa predau licenta;
• Ma gandesc la vacanta de dupa, pur teoretica si bineinteles minunata, in care sigur nu ma voi gandi la munca, ci doar daca au rom si cola la bar;
• Ma gandesc la o zi la spa, cu masaj si sauna, nu la viva voce si explicatii de genul ‘am ales subiectul asta pentru ca…’ pentru ca era frumos..si era acolo!
• Ma gandesc la toti pantofii pe care ii pot cumpara cu primul salariu dar nu stiu daca vreau pantofi sau geanta…dar ce culoare?
• Ma gandesc la ce sampanie o sa comand cand o sa sarbatoresc si mai important, unde!
• Visez la cum o sa imi arate parul, am o idee vaga in termeni de ‘total altfel decat e acum cand arata ca o perie’
• E mai importanta pensula de machiaj decat unde o sa leg lucrarea de licenta
• Ma fac ca am nevoie la toaleta si plec de la guest speakeri care ne spun ca e o idee buna sa fii pe twitter; fug de ei ca ala de tamaie;
• Fug de oricine care se reprezinta ca ‘guru’ sau ‘expert’ sau alte apelative de genul;
• Fug de oricine care intreaba ce e twitter/vimeo/gowalla/foursquare si lucreaza in digital marketing;
• E mai interesant sa citesc teoria conspiratiei in privinta lui Lady Gaga decat despre stakeholders in PR, broad, narrow… … ….. lung si lat

Si cred ca pot sa ma mai gandesc la o suta de alte lucruri pe care mai degraba le-as face decat sa ma gandesc la unele chestii acum.partea buna e ca se apropie sfarsitul apoteotic dupa doar 3 ani si ca pe data de 25 mai probabil voi fi o persoana foarte, foarte fericita, de varsta legala pentru a bea in Statele Unite si cu facultatea terminata. Voi sarbatori cu trei perechi de pantofi.

Am terminat ceva, nu stiu ce am terminat, am terminat ce credeam a fi un proiect obisnuit dar era de fapt diploma de studii post-universitare de la CIM despre o agentie de turism si simt urmatoarele lucruri:

• ca am facut gargara cu termeni de marketing inventati in anii 1980 si care sunt probabil batrani si obositi;
• ca am scris 20 de pagini pe baza a catorva presupuneri; si n-am luat substante halucinante desi asa s-ar crede
• ca nu e nimic in neregula cu aberatul atata timp cat datele, oriunde le-as cauta, nu exista;
• ca scoala hoteliera de la lausanne e mic copil;
• ca punctul 2 se poate aplica oricui lucreaza in marketing;
• ca nu cred ca o sa lucrez niciodata pentru ‘client’ sau daca soarta face sa lucrez, intai o sa rad eu de mine si dupa aia pot si altii;
• happy hour este un concept fericit
• eu dorm chiar MULT fata de niste japonezi obositi
• user experience design in turism este o usoara utopie si cred ca o sa fiu batrana cand o sa pot sa rezerv ceva pe un site care merge de la cap la coada;
• peanut butter = good
• cand deja e prea mult, e momentul sa recurg la diet coke

Anul trecut am stat foarte mult in biblioteca facultatii, loc foarte calduros si primitor, plin de carti – intr-un cuvant un fel de paradis pentru tocilari. Si imi placea la nebunie.

Sistemul nostru de paza functioneaza in moduri diferite in functie de campus. All Saints, care e biblioteca ‘principala’ si cea mai mare are un sistem automatizat care seamana cu cel de la metrou. Bagi cardul de student ca sa intri si il bagi la loc ca sa iesi, fara a fi nevoie de un paznic care sa stea mereu sa iti ceara legitimatia. Motiv pentru care e mereu dechisa pana pe la ora 11 noaptea, mai devreme in weekend si de sarbatori pentru ca nu sunt angajatii bibliotecii prezenti, evident. Ceea ce e destul de bine, stiind cum lucreaza studentii; mereu tarziu si pe ultima suta de metri.

In schim la business school, nu avem loc pentru un sistem de citire al cartelei si atunci trebuie mereu un paznic care sa iti ceara legitimatia. Scoate legitimatia, arata legitimatia si la iesire nu mai faci nimic. Regulamentul e strict si n-ai voie cu prieteni, musafiri, copil sau alte lucruri ceea ce e destul de bine. Pana la urma asta e biblioteca: loc de studiu individual sau in grup, nu cafenea sau loc in care vii in treacat in timp ce duci copilul in parc la plimbare (btw nu e anormal pentru ca exista o gramada de oameni ‘trecuti de varsta’ care fac o facultate).

So, anyway, multa vreme paznicii au fost niste oameni destul de aproape de varsta de pensionare. Cel de anul trecut, Andrew era un tip foarte simpatic si dragut cu lumea: daca te vedea suficient de des, te tinea minte si in caz ca ieseai si uitai cardul pe care trebuia sa il prezinti, trecea cu vederea. Ce-ti puteai dori mai mult? Mereu il vedeam, ma vedea si il intrebam ce mai face. Daca aveam biscuiti si el avea ceai, ii ofeream un biscuite. Biscuitii si ceaiul sunt un ritual sacru, da? Ma mai intreba la ce lucrez, de unde sunt cand avea timp si din cand in cand imi zicea sa ma duc acasa, ca e tarziu si nu ma ajuta daca lucrez tarziu. Oricum, probabil cea mai optimista persoana din cladire pana cand s-a pensionat acum cateva luni.

Ieri intamplator am intrat in Hotel Chocolat si l-am vazut cu sotia si (banuiesc, dupa asemanare) fata lui. Sotia lui era intr-un carucior cu rotile si totusi erau toti in oras facand cumparaturi pentru Craciun si nepoti. Si brusc, m-a napadit asa, un sentiment de bucurie cand l-am vazut pentru ca mereu vorbea de cat de mandru e de famila lui si ca mereu se ajuta intre ei. Si l-am salutat, a zambit si a salutat si el si fiecare si-a vazut de drum.

And it was nice. Nu stiu de ce, dar a fost.

Pe masura ce trece timpul si mai primim lucruri noi si interesante de facut, ma tot gandesc la cum o sa fim de fapt evaluati pentru tot ce facem.

Pentru ca ultimele trei lucruri pe care le-am avut de facut au fost trei rapoarte despre situatia in piata de a) carti si rechizite b) turism si turism online si nu in ultimul rand c) fotografii, developari si aplicatii de iPhone pentru editat pozele. De ce nu are rost sa explic…evident au o finalitate si reprezinta cam 30% din nota finala fiecare raport minune.

Fiecare raport ar trebui sa aiba cel putin 5 pagini si bineinteles nu intotdeauna functioneaza regula ‘less is more’ . Asa ca ma rog, am senzatia ca am devenit fabrica de rapoarte srl.

Cele mai curioase sunt rapoartele de management strategic: stau la coada la cumparaturi si ma gandesc pe ce o sa primesc nota, daca nu pe o evaluare subiectiva a deciziilor pe care le-am sugerat. In esenta ei zic ca exista o solutie care sa multumeasca pe toata lumea si sa se adapteze la o matrice sau un model teoretic, doar ca mai nimic nu se mai preteaza la un model din anii 70, 80 sau chiar 90. In esenta, din cauza ca lucruri care n-ar trebui sa mearga inca merg si pentru ca cele pe care le-am vrea noi pot sau nu sa nu mearga in functie de factori care nu incap in matrici si grafice cu X si Y. Daca eu zic ca vreau sa vina mai multi oameni in magazin, poate o zic degeaba in ziua in care lumea se uita in vitrine si magazine si cumpara de pe net de unde e mai ieftin.

Pana la urma, o gramada de subiectivitate. Daca imi place sau nu gandirea ta in functie de ce am invatat eu, nu de ce e in piata.

Si-atunci? Sa-mi pun puloverul din anii 80, colantii, ochelarii cu rama si sa scot legwarmers si parul cret la inaintare & party like it’s 85?

Aduc la cunostiinta saptamana in care ar trebui sa stau si sa citesc si sa invat pentru curs sau sa lucrez la proiecte in curs de desfasurare dar in care mai mult lucrez la licenta decat la alte chestii. Pentru ca desi e mult de lucru, e ceva placut in a sta cu niste cani de ceai, ciocolata calda si carti pe langa si pentru ca rareori imi vine cheful sau inspiratia. Am descoperit dupa 3 ani de facultate ca cel mai bine e cand scriu si nu ma gandesc la cine citeste sau ce-o sa creada (motiv pt care blogul a fost usor in paragina) asa ca intr-o zi pe la ora 11-12 scriam de zor la licenta. Licenta, licenta, licenta. A ramas acelasi subiect ca anul trecut, anume transmedia planning si stiu ca e un subiect care fascineaza atat de multa lume incat toata lumea s-a gandit sa il faca!

In esenta habar n-am ce fac dar ei au senzatia ca stiu.

Cum se desfasoara reading week:

• In prima zi caut agenda in care aveam toate datele notate, gen ce trebuie sa trimit, cand, unde, in ce format, cu cine; partly pentru ca a iesit o mare varza anul asta in care profesorii urasc intranetul, noi uram intranetul, fiecare si-a gasit alt format: ning, google groups sau facebook ceea ce ma deranjeaza usor pentru ca am putea sa fim cu totii organizati dar nu suntem

Toate bune pana aici. In agenda erau datele, anume doua proiecte pt saptamana urmatoare luni, unul din ele fiind research proposal pentru licenta. Ce bine ca ne-am organizat!

Ce prost totusi ca aveam acest research proposal scris (era un document pe scribd dar acum e privat) si trebuia adaptat la clientul pe care il alesesem, anume ghd.

Spre sfarsitul primei zile decid ca mai bine citesc. Si citesc, si termin cateva jurnale care probabil nu intereseaza pe nimeni, despre cum organizatiile cu o viziune strategica sunt mai eficiente si productive.

• In a doua zi ma gandesc ca ar trebui totusi sa modific alea patru pagini si sa le trimit catre supraveghetor. Nu se intampla daar in schimb ma consolez lucrand la Digital Marketing pentru un poster A4 si strategic marketing management.
• Tot in a doua zi ma enervez ca proiectul pentru strategic marketing management este despre un site care NU ARE site de fapt (e in constructie) si trebuie sa ne imaginam cum functioneaza. Ma enervez inca o data citind exemple de lucrari bune de anul trecut care erau de fapt pline de presupuneri nefondate. Nota 10 cu felicitari! Dix sur dix! 10/10!!! Bulls*it vor, asta o sa primeasca. Eu care chiar vroiam sa fac ceva. Petrec cateva ore intr-o meditatie filosofica: oare sa fac ceva ce as prezenta eu unui client sau ce vrea facultatea sa vada? Ce vede facultatea poate imi da o nota mare dar daca cineva din afara vede asta, o sa-mi zica ca e un fel de gluma, numai plan de business nu.

Petrec ceva timp intrebandu-ma cu ce sa ma imbrac la o petrecere cu tematica anii ‘20 si ‘30. Charleston la putere. Eu si ruj rosu. Si paiete. EU??

• In a treia zi decid sa trimit research proposal. Un document scurt in care am schimbat 3-4 cuvinte. Potential de dezastru dar mi-e prea lene sa cercetez din nou carti despre cercetare. Tinem pumnii stransi.
• Ma tot bat la cap niste oameni sa ies din casa sa discutam despre zisul poster A4 cand ne decisesem vineri sa nu iesim. Cine zice ca femeile sunt indecise n-a lucrat intr-un grup doar cu tipi. Nu ne intalnim dar ne intalnim. Le zic ca am racit si ca nu pot sa ies din casa si ca putem oricum sa il facem mai simplu, prin mail. Fiecare avea ceva de scris la el si varianta finala ajunge la mine, il fac sa arate frumos si gata. Astept raspuns. Socant!
• Primesc raspuns la proposal in mai putin de patru minute. Deja imi place tipa coordonatoare Zice ca e excelent si ca trebuie sa pun paragraful y inainte de paragraful x si pot sa il trimit. Deja ma simt mai bine.

Citesc in continuare despre viziuni strategice, un scandal la foc mocnit pe pagina de youtube a noului spot Guinness si adorm dupa ce decidem ca nu putem sa ne uitam la tot Terminator: Salvation pentru ca e tarziu.

• Ziua a 4-a (ieri) a fost un succes: am gasit o rochie pentru petrecere si viata s-a linistit. Am primit un poster facut de ceilalti patru care semana cu un poster de la Nufarul. Un WordArt mare in centru, cheesy strapline, doua imagini si tabele. Multe tabele. Creativitate de la barbat la barbat inseamna trei tabele, argumente pro, contra si concluzie. A+B=C!
• Am periat LSNglobal si Mintel. Stiu ca oamenii platesc sa stea in case in copaci. Viata mea este completa.

Azi intr-un final am reusit sa finalizez si proiectul, si posterul (sau sunt pe cale sa).

Cine zice ca nu e o saptamana productiva? Totul e o chestie de perspectiva: sa te poti convinge ca time you enjoy wasting is not wasted time!

Azi e una din zilele in care mi-as dori sa spun ca am facut ceva interesant sau macar usor deosbit dar am petrecut un weekend absolut banal si sunt mandra de asta. Am ajuns la facultate simtindu-ma chiar bine si intr-o dispozitie de zile mari, lucru ce ar trebui notat cu rosu in calendar. Nu ca fiecare zi n-ar fi speciala, dar rareori ai cheful ala de munca care ii face pe altii sa-ti spuna sa te asezi intr-un colt si sa astepti sa treaca.

Si luni e o zi foarte aglomerata. Nu am povestit dar printre cursurile de anul asta am ceva numit strategic communications and advertising planning. Cand am auzit eram cea mai fericita persoana dar cand am vazut cum se desfasoara am zis mmmmmdefapt nu. Si luni e o zi indeosebi pentru strat comms si corporate comms, corporate communications, alt termen pentru PR de fapt.

Pentru ca suntem ca Alice in Tara Oglinzilor, totul e usor pe dos asa ca imi cer scuze pentru orice eventuala confuzie, dar avem un curs care e intr-adevar prost gandit si prost executat.

Nu cred ca exista ceva mai rau decat…

• …in anul trei sa-ti aduca cineva aminte ce e un brand si ce inseamna brand equity (lucruri discutate in anul 1)
• …persoana care iti preda advertising planning & strategic comms sa-ti spuna ca nu intra in magazine aproape niciodata si fuge de ele ca dracul de tamaie cand e in vacanta. Ceea ce impune o problema, viata ta e definita de munca iar munca presupune ca tu sa intri in magazine si sa ne dai exemple de strategic comms & planning
• …aceeasi persoana sa iti arate o reclama ca Weetos Boxer (sau orice alta banalitate generica) si sa-ti spuna ca e frumoasa pentru ca si copiii o inteleg. Ma depaseste. Strategia nu e ‘o sa facem o reclama frumoasa pe care copiii sa o inteleaga’, strategia e altceva ce nimeni nu s-a obosit sa defineasca (pare-se din slide-urile pentru restul anului).
• …sa ti se ceara sa scrii un eseu despre publicitate sau branding, in 2000 de cuvinte. Versus strategia de digital business de la cursul de digital marketing, cu siguranta eseul o sa ma ajute sa imi gasesc un job.
• …sa platesti sa ti se vorbeasca in 70 de slide-uri despre orice. Nimic n-ar trebui sa depaseasca 20 de slide-uri. Nu ceva despre care vorbesti 45-50 de minute.
• …profesorul sa nu stie diferenta dintre obiectiv de marketing si obiectiv de comunicare
• …sau sa iti zica ca a fost la Paris acum 4 ani si sa-ti dea exemplu un magazin care nici nu mai exista

Si in esenta, zisul curs de advertising planning de fapt ar dura doar cel mult 4 saptamani sau mai putin – pentru ca ne-au dat de gandit o strategie noua si niste obiective de comunicare, adica exact ce faci intr-un pitch in 4 saptamani sau mai putin, nu un an de zile (sau noua luni).

E prima oara in trei ani cand ma gandesc serios sa nu ma mai duc pentru ca nu aflu nimic nou si ce aflu e gresit oricum, bonus toata lumea chiar crede asta. E prima oara cand am vaga senzatie ca pot face lucruri mai bune cu ora aia in plus decat sa transpir intr-un amfiteatru cu alti 100 de oameni.

Dar partea buna e ca s-au inventat two-player games pentru iPhone. Timpul nu e pierdut complet. Game theory te invata mai mult

Cine are idei ce se poate face intr-o ora cat te prefaci ca asculti pe cineva vorbind va fi rasplatit cu ceva din UK cand ma intorc in Decembrie – gen un borcan de Marmite pentru doritori!

Azi am voie sa vorbesc despre o chestie care sper ca e de bine si nu m-a luat gura pe dinainte.

In ceea ce priveste orarul nostru foarte aglomerat de la facultate, saptamana asta n-am facut mai nimic in afara de a vorbi despre lucrarea noastra de licenta. Lucrare care poate fi de doua feluri, unde dissertation inseamna sa explorezi un subiect si sa te holbezi la pereti multa, multa vreme si project inseamna sa faci ceva cu o aplicatie practica.

Dissertation inseamnand ‘Ce efect au reclamele cu fotomodele anorexice asupra imaginii de sine?’ si project (pe scurt) inseamnand ‘Cum facultatea ar putea beneficia de implementarea unui software care le da un sut in fund celor care se uita la femei goale pe calculatoarele din cladire’.

Tipicul studentesc sau al facultatii, se da un anunt pe intranet dar unii din motive obscure nu vad inca modulul ca sa vada si anunturile aferente si se anunta si in cadrul facultatii undeva la etajul 11 pe un perete. Unde si mai putini o sa-l vada pentru ca nimeni nu se duce de bunavoie si nesilit de nimeni pana acolo.

Pentru ca trebuia sa fim cinci intr-un grup de fapt suntem doar trei si nimeni nu stie de ceilalti pentru ca nu prea i-a vazut nimeni tot anul trecut (sau in anii trecuti) asa ca am ramas cativa who still give a damn. Ceea ce e bine pentru ca desi ma asteptam sa ma vad pe lista cu niste necunoscuti, am o vaga senzatie ca fiecare profesor coordonator* si-a ales singur studentii on a first come, first serve basis. Ceea ce e grozav pana acum pentru ca am nimerit cu inca 2 oameni cu picioarele pe pamant. Mi-am facut cruce si am zis aleluia, n-o sa ne pierdem fiecare miercuri de acum incolo explicandu-le altora ce si cum cat ceilalti asculta. E minunat cand toata lumea stie ce are de facut si sper sa ramana asa pana la sfarsit si sa nu apara si ceilalti doi inghititi de sistem.

Printre altele, orasul s-a umplut de studenti si probabil a redat un fel de suflu de viata tuturor magazinelor triste care abia mai tineau deschis pe timpul verii. Domino’s o duce excelent, in magazine nu mai gasesti paine, lapte, oua si ceai sau cafea, gunoaiele nu mai sunt doar sticle de Ribena ci pahare de plastic de la Starbucks si autobuzele fac o ora jumate pana in centru.

Ceea ce in alte cuvinte inseamna moarte prin vodka+red bull (vodbull) si stirile despre studenti care fac atac de cord dupa ce beau prea mult sau se urca pe tot felul de schele si cad si mor, inseamna si mai multe petreceri (yay for Religion, Confession & Ape). THE LORD SAID UNTO THE BASS BELIEVERS… THOU SHALT NEXT COMETH TOGETHER TO PRAISE THE BASS ON OCTOBER 23RD AT SANKEYS CLUB, MANCHESTER. THE SKANKING SHALT BE PLENTIFUL AND THE VIBES WILL BE RIDICULOUS.

* mark my words nu stiu daca asa ii spune in Romania dar memoria imi spune ca da!

Cred ca nu prea am vorbit despre scoala si alte lucruri din martie sau chiar mai devreme – si pentru ca de atunci si pana acum s-au intamplat multe lucruri…

La facultate au fost zile si mai bune, zile si mai obositoare inainte de examene

Au fost examene si ploi torentiale care ne-au udat totul mai putin entuziasmul (sau poate doar parte din nebunia ca am facut totul prost si nu mai conteaza oricum)

A fost candva si ziua mea de nastere

…si a fost si Paris, plecand de pe o vreme grozava

Si aterizand pe o vreme nasoala de tot

Facand poze la tot felul de balarii…

Inclusiv mie

si unei bunici care nu stie decat sa ma rasfete cand ma prinde

Si unor locuri deosebite din Paris

Incluzand macarons cu liquorice. Cum ii zice in romana? Lemn dulce? Lemn sa fie.

Am distrus laptopul o vreme..dar macar am ajuns la plaja (cu sau fara obiectul muncii)

Urmeaza si partea a doua…candva.

Eram intr-o zi la o masa cu o gramada de oameni pe la vreo 50 de ani si se discutau lucrurile de interes general: copiii nostri si ce fac ei mai bine, cati bani castiga, pe unde si cu cine. Pe stilul ‘al meu a terminat Harvard’ – ‘Ah, al meu mai are un an la Yale’ sau ‘e VP la Suzuki’ si tot asa..pana cand cineva a zis ‘Bai, al meu a terminat doua facultati si nu si-a gasit de lucru. E somer de lux!’

Termenul somer de lux mi s-a parut genial. Absolvent ‘de lux’ dar fara vreun job care sa-i satisfaca nevoile. Problema e…care sunt nevoile si care sunt dorintele pana la urma? S-a lansat acum de curand 1000euro, un site care filtreaza joburile cu salarii mai mari de 1000 de euro – ceea ce e minunat daca ai ceva si in cap si te adaptezi usor la lucruri pe care nu le-ai mai facut pana acum sau iti ia cateva minute sa pricepi cum functioneaza ‘corporatia’ si nu trei ani ca sa descoperi ca nu e bine sa furi pixurile secretarei si ca trebuie sa te dai cu deodorant dimineata ca sa nu dea altii cand iesi din camera.

Insa cum zicea si tata (infinite source of wisdom on life, the universe & star trek), prea multi vin si cer mii de euro pe pozitii entry-level. Citisem doua pareri pe niste site-uri despre cum sa te imbraci si sa te comporti la primul interviu: unii zic sa te imbraci ca si cum esti deja in pozitia respectiva dar sa te porti nu ca si cum ai fi tu seful, ci ca atunci cand vrei ceva cu tot dinadinsul. “Ma rog” ziceam eu pentru ca mi s-ar parea normal sa stii cum sa te lauzi fara sa pari arogant (pentru ca dupa aia vin intrebarile). Pentru unii nu e la fel de evident, plus ca fiecare angajator are alte pretentii.

Pe langa asta, cum e oare sa ajungi pe la 28 de ani cu doua facultati, calificari, prea putina experienta ca sa conteze si sa auzi mereu aceleasi intrebari: “Pana acum ce-ai facut?”; “Tu nu-ti cauti ceva de munca?”; “N-o sa iti gasesti niciodata nevasta asa”; “Tot eu trebuie sa te tin la varsta asta?” Lumea ti le arunca in carca pentru ca nu faci ce face toata lumea. Pentru ca toti se raporteaza la ceilalti si in esenta, tu nu esti pe aceeasi lungime de unda.

Recent, McDonalds a descoperit ca in magazinele in care au oameni peste 60 de ani in spatele casei de marcat lumea e mult mai fericita si toti sunt incantati de serviciu. Multi asociaza fast-food cu oameni tineri si fasneti probabil fara sa se gandeasca ca OK, angajatii par mereu ca ar avea un arc in fund in magazinele foarte aglomerate si turele sunt obositoare, motiv pentru care nu toti zambesc cand te servesc. Si nici nu sunt platiti suficient incat sa iti zambeasca. Altii par ca ar fi deranjati chiar de cererea ta, pentru ca i-ai intrerupt de la ceva mai important, cum ar fi pauza de tigari sau pilitul unghiilor. Prea putini se gandesc ca poate oamenii aia de 60 de ani, chiar daca nu or fi ei cei mai rapizi sau eficienti, sunt politicosi si amabili. Lucreaza la 60 de ani ca o sursa suplimentara de venit. Ca sa nu fie singuri. Cine stie. Pentru multe motive. Dar nu sunt atat de nervosi ca cei care au 16 ani si viata nu e lapte si miere, nu invart lopata in bani si n-au casa, masina si merg la multe petreceri. Si eu as fi frustrata daca as avea asteptari nerealiste.

Si eu as fi frustrata daca as termina doua facultati nu pentru ca vreau sa fiu mai destept dar pentru ca nu m-am gandit de fapt serios la ce vreau sa fac si atunci am facut doua chestii de umplutura pana s-a facut tarziu ca sa zic asa.

Multi vor sa fie ’stimulated and excited’ de catre munca pe care o presteaza si se gandesc ca biroul e automat moartea sufletului. Sunt in ‘quarter life crisis‘ Da, biroul e toxic cand petreci prea mult timp in el, la fel ca cititul tabloidelor care induc panica de toate felurile. Tot ce e in exces strica dar atunci cand te-ai inscris sa faci o facultate care te va baga in datorii 30 de ani, ar (cam) trebui sa taci si sa inghiti. Sau sa faci ce recomanda toata lumea – sa nu te duci la facultate. Un an, doi, sa ai joburi temporare sau part time daca iti permiti si apoi sa te gandesti serios ce vrei de la viata – ca sa nu te trezesti la 28-29 de ani prizonierul pe viata al biroului si ratelor la banca. Sau daca iti accepti soarta, sa devii prizonier de voie. Cunosc multi resemnati carora le place ce fac, sunt constienti de cat mai au inca de platit dar au o fraza pe care o zic cu satisfactie. Bai, uite unde am ajuns – da’ imi place. Eu am vrut!

Cam asa si eu.

“I always had an idea I might not earn as much as some of my friends, but it never really bothered me”

De-aia unii din noi, resemnati, n-o ducem extraordinar cu bai de sampanie dar o ducem bine! Cam ca dentistii, nu muzicienii.

Daca am vazut ca visurat tot abordeaza problema studentilor si lucrarilor de licenta, subiectul #2 dupa lunga pauza se leaga de insemnarea anterioara. De fapt, chiar acum inaugurez categoria ‘balarii primite pe mail’ pentru mailurile despre care vreau sa ma plang dar inca mai au sanse de indreptare.

Am renuntat la ideea de a iesi din pepeni cand primesc ceva care nu imi e adresat, sau daca n-am renuntat fac o mica pauza, o maslina, o atentie si revin la calculator. Am descoperit ca merge si in viata de zi cu zi cand zici ’scuza-ma un minut’ ca sa nu tipi la cineva

Cat despre studentii care au nevoie urgent de raspunsuri la chestionare si altele de tot felul, inteleg anumite lucruri:

• totul se face pe ultima suta de metri – suntem in Iunie, nu stiu cum functioneaza lucrarile de licenta in Bucuresti dar ale noastre trebuie sa fie predate prin Aprilie-Mai. E de inteles ca daca ai ceva de facut, vei face totul in noaptea de dinainte.
• subiectul blogurilor e un subiect usor pentru lucrarea de licenta pentru ca informatiile abunda; partea proasta e ca nimeni nu isi pune intrebarea “oare ceilalti ce fac?” in conditiile in care am primit vreo trei mailuri de la aceeasi facultate, aceeasi specializare, acelasi subiect. Nu ma consider bloggerita pentru ca nu prea am mai scris pe-aici de mult dar imi inchipui ca altii (gen visurat) au primit de n ori mai multe. Daca as fi un cadru didactic citind toate lucrarile astea m-as plictisi dupa prima pagina a primei lucrari pentru ca nimeni nu pare sa abordeze o tema cat de cat originala sau specifica. Primesc pe mail intrebari de la studenti din tara ceea ce ma bucura si imi face pipota sa creasca zicand uite, astia chiar cred ca eu stiu ceva (:D) si incerc sa ajut in masura in care pot dar las loc si de o mica mentiune a mea. Era un subiect numit ‘instrumente pentru gasirea insight-ului’ (in planning – aviz Stefan) si am stat perplexa un pic gandindu-ma daca noi folosim ‘instrumente’ sau mai important daca exista carti care trateaza subiectul. Am recomandat cateva carti si am primit inapoi dezamagitorul raspuns ca nu auzise de ele pana atunci si m-am dus sa plang intr-un colt. Revenind, nu stiu care sunt regulile pentru licente in Romania dar la noi ‘licenta’ e o lucrare de cercetare. O problema foarte precisa, o modalitate de cercetare a subiectului atat din punct de vedere academic (literatura si jurnale), o modalitate de cercetare cantitativa sau calitativa, analiza, concluzii, solutii. Despre licenta mea am scris acum ceva vreme dar va suferi modificari pe durata verii oricum.

Acum, ce nu inteleg:

E bine ca mailurile sunt scurte si la obiect ca sa nu plictiseasca omul, mai ales cand te trezesti cu un mesaj de la cineva de care n-ai auzit. Mie insa mi se par prea scurte si generice pentru a declansa vreun raspuns. Adica serios, eu am primit din alea cu ‘dumneavoastra’. Ma simt batrana cand unii din cei care mi le trimit sunt probabil mai mari decat mine. Ar lua fix vreo 2-3 ore intr-o noapte sa treci din blog in blog sa vezi pe scurt cine e persoana si serios nu ma supar daca tonul e mai personal. Adaugand la asta faptul ca daca studentul respectiv nu are blog (nu e o rusine sau cine stie ce, n-ai nevoie de blog ca sa abordezi un blogger) ar fi mai frumos sa ai o introducere mai descriptiva si sa ceri voie. SAU sa trimiti 400 de mailuri generice cand ai nevoie de 10 raspunsuri si probabil le vei primi doar pe alea inapoi, (in cazuri fericite) dar de obicei politetea ajuta mai mult:

“Buna ziua,

Sper ca sunteti bine [si eventual referire la un articol recent de pe blog sau detaliu despre persoana careia ii scrii]. Ma numesc x si sunt studenta la facultatea y, sectia comunicare si relatii publice. Acum n+1 ani am ales acest domeniu deoarece am avut un interes deosebit in a-i observa si intelege pe oameni in relatie cu mijloacele mass media ce ii inconjoara.*

Va scriu cu o mare rugaminte si in speranta ca puteti gasi cateva minute sa ma ajutati in acest sens- am atasat un chestionar cu n+2 intrebari ce imi este necesar pentru completarea studiilor in domeniul mentionat mai devreme, anume in lucrarea de licenta. Ea trateaza subiectul ‘cum sa scrii un blog si sa apari la stiri’ si urmarind blogul dumneavoastra de ceva vreme** am decis sa va contactez.

Chestionarul dureaza cel mult 5 minute iar raspunsurile la intrebari raman strict confidentiale, dat fiind scopul lucrarii. Daca binevoiti a raspunde,  va voi pune la dispozitie documentul complet atunci cand este gata (sau doar rezultatele).

Va multumesc anticipat si va doresc mult succes in [...] (continuare)

Cu respect, Ciresica”

Mentiuni:

* doar daca e adevarat, daca nu atunci treci direct la subiect sau macar prefa-te ca iti pasa dar ai face bine sa stii raspunsul la intrebarea ’si ce te pasioneaza cel mai tare atunci?’, cam ca la un interviu

** din nou, doar daca e adevarat, “ceva vreme” studentesc ar trebui sa fie undeva la 3-6 luni, cam atunci cand trebuia sa fi inceput sa te gandesti la lucrarea de licenta si cine ar putea sa te ajute. “Ceva vreme” nu trebuie exagerat la “te citesc de 3 ani” pentru ca daca nu citesti se cunoaste.

In caz de formulari mai personale, persoana a 2-a plural se transforma in persoana a 2-a singular