Cand deja nu imi mai pasa

  • Ma gandesc ca mai important e ce pantofi si rochie o sa am la balul de absolvire decat cand o sa predau licenta;
  • Ma gandesc la vacanta de dupa, pur teoretica si bineinteles minunata, in care sigur nu ma voi gandi la munca, ci doar daca au rom si cola la bar;
  • Ma gandesc la o zi la spa, cu masaj si sauna, nu la viva voce si explicatii de genul ‘am ales subiectul asta pentru ca…’ pentru ca era frumos..si era acolo!
  • Ma gandesc la toti pantofii pe care ii pot cumpara cu primul salariu dar nu stiu daca vreau pantofi sau geanta…dar ce culoare?
  • Ma gandesc la ce sampanie o sa comand cand o sa sarbatoresc si mai important, unde!
  • Visez la cum o sa imi arate parul, am o idee vaga in termeni de ‘total altfel decat e acum cand arata ca o perie’
  • E mai importanta pensula de machiaj decat unde o sa leg lucrarea de licenta
  • Ma fac ca am nevoie la toaleta si plec de la guest speakeri care ne spun ca e o idee buna sa fii pe twitter; fug de ei ca ala de tamaie;
  • Fug de oricine care se reprezinta ca ‘guru’ sau ‘expert’ sau alte apelative de genul;
  • Fug de oricine care intreaba ce e twitter/vimeo/gowalla/foursquare si lucreaza in digital marketing;
  • E mai interesant sa citesc teoria conspiratiei in privinta lui Lady Gaga decat despre stakeholders in PR, broad, narrow… … ….. lung si lat

Si cred ca pot sa ma mai gandesc la o suta de alte lucruri pe care mai degraba le-as face decat sa ma gandesc la unele chestii acum.partea buna e ca se apropie sfarsitul apoteotic dupa doar 3 ani si ca pe data de 25 mai probabil voi fi o persoana foarte, foarte fericita, de varsta legala pentru a bea in Statele Unite si cu facultatea terminata. Voi sarbatori cu trei perechi de pantofi.

Ce-am terminat

Am terminat ceva, nu stiu ce am terminat, am terminat ce credeam a fi un proiect obisnuit dar era de fapt diploma de studii post-universitare de la CIM despre o agentie de turism si simt urmatoarele lucruri:

  • ca am facut gargara cu termeni de marketing inventati in anii 1980 si care sunt probabil batrani si obositi;
  • ca am scris 20 de pagini pe baza a catorva presupuneri; si n-am luat substante halucinante desi asa s-ar crede
  • ca nu e nimic in neregula cu aberatul atata timp cat datele, oriunde le-as cauta, nu exista;
  • ca scoala hoteliera de la lausanne e mic copil;
  • ca punctul 2 se poate aplica oricui lucreaza in marketing;
  • ca nu cred ca o sa lucrez niciodata pentru ‘client’ sau daca soarta face sa lucrez, intai o sa rad eu de mine si dupa aia pot si altii;
  • happy hour este un concept fericit
  • eu dorm chiar MULT fata de niste japonezi obositi
  • user experience design in turism este o usoara utopie si cred ca o sa fiu batrana cand o sa pot sa rezerv ceva pe un site care merge de la cap la coada;
  • peanut butter = good
  • cand deja e prea mult, e momentul sa recurg la diet coke

Pensia

Anul trecut am stat foarte mult in biblioteca facultatii, loc foarte calduros si primitor, plin de carti – intr-un cuvant un fel de paradis pentru tocilari. Si imi placea la nebunie.

Sistemul nostru de paza functioneaza in moduri diferite in functie de campus. All Saints, care e biblioteca ‘principala’ si cea mai mare are un sistem automatizat care seamana cu cel de la metrou. Bagi cardul de student ca sa intri si il bagi la loc ca sa iesi, fara a fi nevoie de un paznic care sa stea mereu sa iti ceara legitimatia. Motiv pentru care e mereu dechisa pana pe la ora 11 noaptea, mai devreme in weekend si de sarbatori pentru ca nu sunt angajatii bibliotecii prezenti, evident. Ceea ce e destul de bine, stiind cum lucreaza studentii; mereu tarziu si pe ultima suta de metri.

In schim la business school, nu avem loc pentru un sistem de citire al cartelei si atunci trebuie mereu un paznic care sa iti ceara legitimatia. Scoate legitimatia, arata legitimatia si la iesire nu mai faci nimic. Regulamentul e strict si n-ai voie cu prieteni, musafiri, copil sau alte lucruri ceea ce e destul de bine. Pana la urma asta e biblioteca: loc de studiu individual sau in grup, nu cafenea sau loc in care vii in treacat in timp ce duci copilul in parc la plimbare (btw nu e anormal pentru ca exista o gramada de oameni ‘trecuti de varsta’ care fac o facultate).

So, anyway, multa vreme paznicii au fost niste oameni destul de aproape de varsta de pensionare. Cel de anul trecut, Andrew era un tip foarte simpatic si dragut cu lumea: daca te vedea suficient de des, te tinea minte si in caz ca ieseai si uitai cardul pe care trebuia sa il prezinti, trecea cu vederea. Ce-ti puteai dori mai mult? 😀 Mereu il vedeam, ma vedea si il intrebam ce mai face. Daca aveam biscuiti si el avea ceai, ii ofeream un biscuite. Biscuitii si ceaiul sunt un ritual sacru, da? Ma mai intreba la ce lucrez, de unde sunt cand avea timp si din cand in cand imi zicea sa ma duc acasa, ca e tarziu si nu ma ajuta daca lucrez tarziu. Oricum, probabil cea mai optimista persoana din cladire pana cand s-a pensionat acum cateva luni.

Ieri intamplator am intrat in Hotel Chocolat si l-am vazut cu sotia si (banuiesc, dupa asemanare) fata lui. Sotia lui era intr-un carucior cu rotile si totusi erau toti in oras facand cumparaturi pentru Craciun si nepoti. Si brusc, m-a napadit asa, un sentiment de bucurie cand l-am vazut pentru ca mereu vorbea de cat de mandru e de famila lui si ca mereu se ajuta intre ei. Si l-am salutat, a zambit si a salutat si el si fiecare si-a vazut de drum.

And it was nice. Nu stiu de ce, dar a fost. 😀

Rapoarte instant

Pe masura ce trece timpul si mai primim lucruri noi si interesante de facut, ma tot gandesc la cum o sa fim de fapt evaluati pentru tot ce facem.

Pentru ca ultimele trei lucruri pe care le-am avut de facut au fost trei rapoarte despre situatia in piata de a) carti si rechizite b) turism si turism online si nu in ultimul rand c) fotografii, developari si aplicatii de iPhone pentru editat pozele. De ce nu are rost sa explic…evident au o finalitate si reprezinta cam 30% din nota finala fiecare raport minune.

Fiecare raport ar trebui sa aiba cel putin 5 pagini si bineinteles nu intotdeauna functioneaza regula ‘less is more’ . Asa ca ma rog, am senzatia ca am devenit fabrica de rapoarte srl.

Cele mai curioase sunt rapoartele de management strategic: stau la coada la cumparaturi si ma gandesc pe ce o sa primesc nota, daca nu pe o evaluare subiectiva a deciziilor pe care le-am sugerat. In esenta ei zic ca exista o solutie care sa multumeasca pe toata lumea si sa se adapteze la o matrice sau un model teoretic, doar ca mai nimic nu se mai preteaza la un model din anii 70, 80 sau chiar 90. In esenta, din cauza ca lucruri care n-ar trebui sa mearga inca merg si pentru ca cele pe care le-am vrea noi pot sau nu sa nu mearga in functie de factori care nu incap in matrici si grafice cu X si Y. Daca eu zic ca vreau sa vina mai multi oameni in magazin, poate o zic degeaba in ziua in care lumea se uita in vitrine si magazine si cumpara de pe net de unde e mai ieftin.

Pana la urma, o gramada de subiectivitate. Daca imi place sau nu gandirea ta in functie de ce am invatat eu, nu de ce e in piata.

Si-atunci? Sa-mi pun puloverul din anii 80, colantii, ochelarii cu rama si sa scot legwarmers si parul cret la inaintare & party like it’s 85?