Bai, noi despre ce scriem?

Cum aici viata de student se invarte in jurul noptilor de iesit in oras si de a te face manga, toti profesorii presupun cateva lucruri : este un privilegiu sa fii studentul lor, inseamna ca ai suficient de mult creier incat sa faci o facultate. Mare lucru! Al doilea lucru, inseamna ca desi esti aici vei fi tentat sa iesi in oras, sa bei, sa lipsesti de la unele cursuri sau seminarii (noi le zicem lectures si tutorials) pentru ca erai mult prea praf ca sa mai ajungi acolo treaz.

Dar in rest, sunt cateva lucruri care ma surprind in mod (placut) despre Marea Britanie (daca ii zic UK acum se oftica toti care citesc si asteapta primul cuvant in engleza pe care il amestec intre celelalte in romana).

Aici totul…merge. Cand zic ‘merge’ , chiar merge. Daca un autobuz trebuie sa fie in statie la 15:44, va fi acolo la 15:43 si daca nu va fi din cauza de trafic vei sti cu siguranta din timp de asta de la alte autobuze care vin inaintea lui. Din cauza faptului ca autobuzele merg atat de bine, bicicletele sunt inca folositoare pentru ca exista piste pentru ele spre deosebire de Romania unde in putinele locuri in care sunt piste, oamenii circula ca vitele pe ele. Da, o spun cu rautate pentru ca probabil si Bucurestiul ar avea nevoie de mai putin trafic si mai putina poluare si de unde din alta parte sa incepi daca nu cu transportul in comun?

Nu pot sa ma plang ca intru intr-un restaurant si nu gasesc hartie igienica. Nu pot sa ma plang ca au doar apa rece. Nu pot sa ma plang ca masinile trec pe rosu. Se intoarce si aici in mijlocul drumului cand nu se uita nimeni dar in principiu te vad cu CCTV instalat pentru benzile de autobuz deci tot pierzi. Unii carcotasi ar putea spune ca omoara tot ce mai era un pic ilegal dar ‘ok’ in spiritul cuiva, eu as zice ca e vorba de civilizatie asa cum ar trebui sa fie.

Nu pot sa ma plang ca e mizerie decat in weekend cand se strange gunoiul la intervale mai mari de timp, il mai ia vantul, e greu de adunat etc. Dar e mizerie doar in locuri obscure, nu in centrul orasului. Nu pot sa ma plang ca au arteziene dar nu functioneaza pentru ca functioneaza. Nu pot sa ma plang ca nu mi-a pus scortisoara peste ciocolata calda pentru ca mi-a pus si m-a intrebat inainte, si in locurile in care am platit 50p pentru ea si in alea in care am platit £3. E misto. Am ‘invatat’ sa zambesc din nou la chestiile astea mici si marunte care te fac sa te simti mai bine. Nu stiu cum unii oameni pot fi atat de nervosi si acum ca reflectez la cum era in Romania, de-ti venea sa injuri oameni la metrou, mirosuri in tramvai, autobuz si alte locuri, aici n-am de cine sa ma iau. Nu ma fluiera muncitorii, nu ma apuca nimeni de fund in autobuz. Nu mi-e dor de toate astea ca sa raspund intrebarea pe care inevitabil as gasi-o in comentarii.

Dar in Romania daca intram si ii ziceam cuiva in magazin ‘buna ziua’ se uita ciudat la mine si dupa aia in alta parte. Atat de deprimant incat mai bine taceam decat sa zic ceva oricum…

Ma uit la Delice si ma gandesc, bai, cosmarul meu zilnic. Sau as putea spune acum fostul meu cosmar zilnic. Si pentru cei ca noi care mai au (sau aveau) un pic si crapau, nu pot sa va dau decat sfatul pe care mi l-au dat si mie altii : plecati daca aveti cu ce. Cum era reclama aia, life’s too short to pick the wrong job, asa si aici, viata-i prea scurta ca sa iti faci atatia nervi. Cate comentarii de vai ce elitista sunt eu ca plec, ce acri-s strugurii pentru altii, cel mai tare sentiment e ala ca nimeni nu stie de unde esti si nu zice ‘ia uite-l si p-asta, e roman’.

Recomand spre citire si „Viata este in alta parte” de Catalin Stefancu