deea // supermagnet

Acum ceva vreme i-am lasat pe cei de la Cotidianul sa-mi trimita tot felul de stiri si balarii pe mail. Ceea ce nu inteleg insa:

1. Mail-urile sunt trimise de catre o doamna sau domnisoara Ioana Vicol, PR & BTL manager la Cotidianul dupa cum se prezinta in semnatura. Nu ca ma deranjeaza, dar eu nu stiam cine era ea inainte sa primesc primul mail ever. Macar atunci cand m-am inscris puteam sa primesc un email automatizat ori de la Cotidianul, ori de la ea in care sa zica un mic saru’mana, eu sunt asa-si-asa si o sa mai auzi de la mine. Si nu ar fi fost nicio dilema.
2. Azi (luni) am primit un mail care zice cam asa:

“Trebuie să te căsătoreşti. E un măgar? Te dezgustă? Te dezamăgeşte? Te atrage? Nu te poţi abţine să-l analizezi până la cel mai mic detaliu. Şi apoi reţii obsesiv tot ceea ce îl face un măgar. Îl iubeşti? Nu-l iubeşti? În regulă, poate că nu eşti în infern încă. Dar dacă altcineva este? Noi iubim să vorbim despre asta. Tu nu?

Detalii luni.”

Stiam ca daca e mail de la Ioana e despre vreun eveniment organizat de Cotidianul, cum a fost evenimentul in parteneriat cu Club Literatura despre religie si adulter la Carturesti, pentru ca il primisem acum vreo saptamana sau doua. Dar intrebarea mea e de ce primesc luni un email care imi zice ca o sa primesc detalii “luni”. Ori era programat pentru vineri sau in weekend, presupunand ca oamenii nu se inscriu pe cotidianul cu mail-ul de la serviciu, ori trebuia sa zica ‘mai multe detalii in cateva ore’. 

DM fail, permission fail, copy fail or all of the above?

Stefan e foarte delicat in a scrie despre o chestie care tine de bun simt si/sau bune practici in publicitate; va invit sa cititi ‘Pitch-uri: ma uit la unii si ma minunez‘

“Cum o fi sa participi la licitatii de comunicare pentru branduri ale P&G si Unilever concomitent?”

Si sa ne gandim la unele lucrur, unele din ele mentionate in comentarii. Mostly ale mele si ale lui Stefan

• Acceptabil?

Depinde ce intelegi prin asta, daca agentia n-a mai lucrat pe nici unul din branduri inainte, nu vad unde e problema in a se baga in pitch-uri concomitent. Daca as fi agentia si as considera ca insight-ul sau viziunea mea se potriveste cu cea a amandurora, e o modalitate de a interactiona cu clientul si de a vedea daca suntem compatibili sau nu. Suna a alergat dupa doi iepuri si a risca de a nu ramane cu nici unul dar n-ai de unde sa stii daca nu incerci. De exemplu poate stiu cum evalueaza P&G o campanie si stiu cum o evalueaza si Unilever dar e probabil ca unii sa fie mai receptivi la o anumita filosofie sau la un anumit mod de munca al agentiei. If we click we’re good, if not then shit sucks cum s-ar zice. In cel mai rau caz inveti ceva si esti in acelasi stadiu in care erai si inainte sa mergi la pitch.

Stefan zice: “Dau un exemplu similar: Daca in timp ce o agentia asteapta rezultatul la un pitch Coca-Cola, ea confirma participarea la un pitch de la Pepsi (si probabil primeste si brieful), este agentia lipsita de etica?”

• Inacceptabil, depinde de unde privesti

Privind din afara, adica din Marea Britanie, aici publicitatea inca se practica conform unui ‘gentleman’s agreement’, reguli nescrise care determina ‘best practices in advertising’. In Romania nu cred sa existe asa ceva deci in teorie daca cineva face asta, love them, hate them, dar tot o sa se discute despre asta.

Foame de bani? Eu as zice ca da, e lipsita de etica decizia, pentru ca justificarea ‘nu putem sti sigur’ nu e suficienta in fata clientului. Ca om de la Coca Cola m-as simti tradat sa stiu ca agentia n-are rabdare sa afle ce am decis si le-as da un sut in fund urgent daca imi permit. Daaar.

Exista si situatia delicata in care pitch-urile nu au impresionat dar trebuie sa alegi raul mai mic, si in cazul in care agentia respectiva e raul mai mic dintre toate se pune problema si de etica, si de integritate. Avem nevoie de o campanie dar astia nu par a fi ce vrem…doar ca au avut un pitch destul de convingator. Ce facem in cazul asta? Amanam campania cu totul, da-l naibii de buget, sau alegem sa lucram cu o agentie ‘volatila’? Ii rugam noi frumos sa lase alti clienti acum ca lucreaza pentru noi?

Vazand si partea buna si cea naspa a lucrurilor si la urma urmei depinde de client si moralitatea lui si ce ar raspunde la intrebarea ‘Ce patim daca se afla?’ sau cat de important este pentru cei care au incredere in noi ca am facut chestia asta. Iesim sifonati sau iesim basma curata?

In esenta agentia, probabil in viziunea noastra de highly ethical people, este lipsita de scrupule si etica dar ei nu considera ca un contract e ca si cum te-ai casatori cu unul sau altul.

Sunt curioasa ce ar face altii daca la Stefan nu s-a ingesuit nimeni sa raspunda. Right or wrong?

• Beyond Disruption de Jean-Marie Dru
• A Smile in the Mind de Beryl McAlhone, David Stuart
• Green Marketing Manifesto de John Grant
• Convergence Culture de Henry Jenkins
• Ways of Seeing de John Berger
• Cluetrain Manifesto de Rick Levine, Christopher Locke, Doc Searls, David Weinberger

Si probabil altele de care nu-mi aduc aminte acum. Dar trebuia sa fac o lista

Imi pare rau ca am plecat din Romania pentru ca nu o sa inteleg niciodata cum functioneaza femeile de acolo si pentru ca nu am la indemana nici studii de piata si alte balarii ca sa ma lamuresc dar e oarecum frustrant ca lumea inca mai lanseaza produse pe ideea de gospodinele tinere si gospodinele mai in varsta. Pentru ca bunica nu gateste ca iubita, nici iubita ca mama sau invers si fiecare are nevoie de o reclama separata la zahar, de exemplu. Dar mi se pare absurd sa le categorisesti asa si sa faci lucrul asta foarte evident.

Pe de alta parte, am vazut o gramada de critici la adresa zaharului Lemarco si reclamelor pe care le-au scos pe piata, alea faimoase cu Florin Piersic Jr. si senior.

Sa o luam incet, asa cum ar trebui. Cine mai tine minte cate reclame la zahar existau acum cativa ani pe piata? Existau doar reclame la Margaritar, perla zaharului (detinut de Agrana, o companie austriaca ce e actionar la trei din cele mai mari fabrici de zahar din Romania). Din pacate prima reclama pe care au avut-o, cea cu siragul de perle din care e smulsa o perla si pusa in cafea nu am gasit-o pe internet, dar a urmat (dupa ani si ani) o reclama cu Dan Chisu in ea. 

In afara de asta, cati producatori sau importatori de zahar stiti sa isi fi facut vreodata reclama pe TV? Pai, nimeni in afara de cei de la Agrana. Cati jucatori mai sunt pe piata? Lemarco si Zaharul Oradea (care apartine grupului Cristal Diamant). Lemarco a debutat acum ceva vreme cu o reclama ce parodia oarecum Charile and the Chocolate Factory, la fel de psihedelica:

Si continuarea logica e cea cu fata cu capul de tort dupa asta.

In Romania se consuma aproximativ 28kg de zahar pe an, pe cap de locuitor, pe cand in Bulgaria aproximativ 30kg. Doua valori relativ apropiate, pentru productie sau import de aproape trei sute de mii de tone in cele doua tari. Pentru zahar brut, fara sa punem la socoteala zaharul din alte dulciuri si bauturi. Inseamna foarte, foarte mult zahar. Foarte multe prajituri. Pentru ca romanii nu sunt amatori de ceai asa cum sunt englezii, putem presupune ca nu se consuma atat de mult in bauturi (desi se bea destul de multa cafea) ci se gatesc multe prajituri sau mancaruri care au nevoie de zahar ca ingredient. In functie de cantitati si sezon am putea presupune la fel de bine ca se foloseste mult zahar in apropierea Pastelui si Craciunului – poate cineva care lucreaza pentru vreo companie de profile are si niste date relevante.

Ei bine, in functie de cate prajituri gatesti, Margaritar era zaharul ‘premium’, chestie care reiese din pret per kilogram, reclame, strategia de comunicare (Probabil in reviste gen GoodFood si nu reviste de tip Ioana) si alte indicii din tinuta si varsta domnisoarei din reclama de mai sus. Multa vreme nu se gasea Margaritar in magazine precum Carrefour, care din cate tin minte are o pozitionare cu ‘cele mai mici preturi’ pana la sfarsitul zilei) Lemarco in schimb este ceva mai ieftin si alternativa convenienta pentru gospodinele care gatesc foarte mult (pe sistemul traditional, familie mare, cantitate direct proportionala, gatit si pentru nepoti pentru ca ei nu au timp sau rabdare, respectiv talent poate) si a plati pretul premium pentru Margaritar nu este intotdeauna un act justificat.

Revenind la Lemarco, daca ma intrebati pe mine, prefer reclama cu Piersic devorand capul-tort al unei domnisoare pentru ca este absurd de stupida si stiti vorba aia, candy doesn’t have to have a point, that’s why it’s candy – asa si cu zaharul. Cealalta cu juniorul este un pic dubioasa si iesita din context. Zaharul brun nu e motiv de intuneric, tenebre si horror, ci chiar n-are nevoie de nicio asociere.

Dar ma rog. Trebuiau s-o lase asa doar cu Florin Piersic senior, ar fi semanat cu prima lor reclama si ar fi continuat pe aceeasi idee (citatul cu ‘Candy doesn’t have to have a point’ e tot din Charlie and the Chocolate Factory). Asa au impartit ‘gospodinele’ in tinere si in varsta, fiecare cu propria apreciere fata de cei doi Piersic. Cand surprize, demographics is DEAD.

Una din dudele despre care vorbim foarte, foarte des in branding, planning, publicitate, marketing si ce-o mai fi este faptul ca incercam sa “conversam” cu oamenii care ne cumpara, consuma, interactioneaza cu noi. Duda asta nu este intamplatoare pentru ca in termeni simpli, nici atunci cand te doare si nu zici au nimeni n-o sa stie ca te doare.

Conversatiile noastre se desfasoara la alt nivel oricum, dar un gand pe care multi il uita este ca una din abilitatile principale ale unui om ce ii va aduce bani oricand si oricum este comunicarea.

Problema cea mai des intalnita cu aceste conversatii este ca de multe ori oamenii nu vor sa aiba o conversatie din varii motive – sunt prea plictisiti, obositi, nu-i intereseaza ce ai de zis, nu vor pentru ca stiu ei mai bine (ei intotdeauna stiu mai bine) si nu vor sa fie scosi din “ale lor” de catre cineva care le spune “vreau sa iti schimb modul de gandire si perceptiile” in mod evident.

Foarte multi insa uita care este scopul unei conversatii sau pur si simplu nu stiu ce este o conversatie. Sau ca exista conversatii doar de dragul conversatiei si a artei din spatele ei, fara un scop precis. Una din regulile conversatiilor, sau poate doar “small talk” este ca atunci cand pui o intrebare, de fapt vrei si tu sa fii intrebat ceva la randul tau, pentru ca in principiu, oamenilor le cam place sa vorbeasca despre ei, ce fac ei etc. (si aici ma refer la o majoritate, nu minoritati ce nu se simt confortabil facand asta). Scenariul se poate aplica la orice, de la “Ce ti-ai cumparat la mall?” – “O rochie.” (+/- “Dar tu ce ti-ai cumparat?”) pana la orice altceva.

Atunci cand nu pui intrebarea, vei fi considerat neinteresant sau poate egoist si de cele mai multe ori partenerul de discutie nu va fi interesat sa continue si va trece la urmatoarea persoana sau subiect de conversatie. Te va tine minte si va sti ca nu merita sa isi bata capul cu tine cand nu vrei nici sa vorbesti, nici sa te faci placut.

Desi am un dosar la MMU, a trebuit sa dau si aici la facultate, de data asta la SNSPA. Zis si facut!

Pe o caldura de nesuportat m-am inscris surprinzator de repede la examen pentru SNSPA, Comunicare si Relatii Publice in sediul de pe strada Povernei. 120 RON si o gramada de lume care abia asteapta sa-ti ia banii pentru a grabi constructia sediului din bulevardul Marasesti sau pe unde o fi.

Examenul in sine se desfasura la Polizu, in cladirea de Chimie Aplicata, o cladire foarte dubioasa si veche in care au facut si ai mei facultatea, acum intr-o stare de ‘bulina rosie‘. Pe jos parchetul era acoperit cu un plastic verde in stilul ‘Bucatarie din 1991, artist anonim’ si erau cosuri de gunoi pe hol. Cosuri de gunoi din alea, ca in parc (daca nu erau luate chiar de acolo). Design interior exclusivist.

La ora sapte dimineata (ultima zi din viata mea la care ma voi scula atat de devreme) am intrat intr-o sala de oameni foarte plictisiti. Oameni? Nu, fete. “Tu la ce alte facultati ai mai dat?” – “Daaaaa? Si cat ai luat la romana“. Fetele, am aflat mai tarziu, erau “aseiste”si au dat aici asa, ca sa fie sigure ca intra undeva. Cinci absente, doi care au plecat dupa o ora fara sa fi scris mare lucru si multi care au venit ca sa se afle in treaba. E pomana!

Si ma intreb uneori, de ce sa dai 120 de lei doar ca sa scapi de gura parintilor? Luati aminte de la Sprite, adevarul crud, parintii simt ca esti disperat! Nu sunt prosti, le poti spune ca nu esti de talia lor, fa-le un bine si spune-le ca nu vrei sa dai, ii scutesti de 120 RON dati degeaba. De ce sa dai de fapt la mai multe facultati in momentul in care esti foarte sigur pe tine si de ceea ce faci?