Uneori e nevoie de ‘acea’ persoana

Anul asta lucrurile se intampla usor altfel la facultate ceea ce e bine intr-un fel si rau in altele. Avem mai multa flexibilitate sa ne alegem cu cine vrem sa lucram, doar ca forma in care a fost prezentata aceasta flexibilitate a avut de suferit un pic.

Inainte, eram toti impartiti in trei grupe in mod alfabetic si erau valabile pentru toate seminariile. Inainte sa inceapa anul stiai unde erai si cu cine, unde trebuia sa fii, acum e un mare haos pentru ca fiecare se inscrie in ce grupa vrea; first come, first served. Ceea ce aduce avantajul ca poti sa eviti oameni cu care nu vrei sa fii dar aduce dupa sine problema cealalta numita confuzie generala. Profesorilor le e mai greu sa te tina minte, e mai greu sa aranjezi o intalnire pentru ca X si Y din grupul de lucru nu mai au acelasi orar intre ei sau cu mine daca au ales alt curs si tot asa.

Ce bine ca poti sa eviti oamenii; in teorie, ca sa fiu politically correct, lucratul in grupe e un lucru minunat, toti trebuie sa fim people persons si la munca nu alegi cu cine lucrezi.

Ceea ce e un pic fals. Aici, multi inca nu au o gandire suficient de matura incat sa-si dea seama ca platesc £3,000 pe an si daca nu apar la cursuri e problema lor, nu a profesorilor. Facultatea tot primeste banii. Si sunt toti speriati ca de bombe de ideea asta SF de a lucra undeva. Daca s-ar putea, ar mai face inca 3 ani doar ca sa nu lucreze.

De ce nu e la fel?

La munca (aici, la nivelul agentie de publicitate ca sa ne intelegem) nu e la fel. La munca te duci cause shit son, you gotta get paid. Ai nevoie de munca, pe cand poate facultatea o lasai pe azi si pe maine, poimaine, luna urmatoare pentru ca ‘azi n-ai chef’ si uitai ca banii se duceau pentru ca nu-i vedeai. Dar la munca daca n-ai chef azi, poti sa fii liber sa nu ai chef tot anul si te ajuta imediat.

La munca sunt alti oameni care au trecut printr-un proces riguros de recrutare pentru ca agentia nu angajeaza cate 1,000 de oameni in fiecare an oricat de mare ar fi si oamenii nu se schimba toti chiar o data la un an, lasandu-te in ceata in privinta multor lucruri.

La munca nu se plange nimeni ca ‘it’s shit’ chiar daca unii o gandesc pentru ca ei s-au zbatut sa ajunga fix acolo, fix in pozitia aia si nu existau alte 300 de agentii din care sa aleaga pentru ca oricare e suficient de buna.

Si nu in ultimul rand, la munca toata lumea se intereseaza de ce e in jur pentru ca banii lor depind de asta. Ceea ce inseamna ca pot sa spun cuiva despre pagina 31 din campaign si sa fac referire la o campanie care a iesit pentru ca toata lumea e brici. Nu sa pun reclame la Dixons intr-un slide si sa zic ‘ia uite ce grozav’ fara sa spun de ce e grozav si de ce reclama aia arata cum arata.

Asa ca cine te minte cu ideea ca la scoala e (mereu) ca-n viata te minte frumos. Nu e la fel.

Pentru ca in anii trecuti am avut persoane toxice, agresive si in general neplacute care in loc sa accepte limitarile celor din grup si sa lucreze ca atare, au preferat sa faca scandal si sa plece insultandu-i si pe altii in loc sa se obisnuiasca cu faptul ca tot ei au ales asta. Si uneori probabil e nevoie de o persoana din asta toxica in orice grup – sa te faca sa realizezi ca unii oameni sunt pur si simplu imbecili. Si tu esti mult mai dragut ca ei si evident si mai bun din cauza asta 😀 And it’s damn good to feel like that.