deea // supermagnet

Adaugati apa;

Cladiri importante; zoom in;

Reporter intr-un loc oarecare plimbandu-se catre camera, vorbind despre lucruri aparent importante si gesticuland ca sa puncteze chestiile pe care trebuie sa le retinem;

Oprit, intrebarea ‘incotro ne indreptam’ sau ‘dumneavoastra ce credeti/ce parere aveti’ sau alternativ ‘oare chiar nu mai exista bun simt?’

Tot felul de alte imagini din oras, oameni plimbandu-se si o gramada de bulletpoints pe ecran cu cifre si eventual diagrame

Scurte fragmente cu oameni care isi dau cu parerea; contrastele cat mai evidente daca se poate;

Ceva fragment mai lung cu o persoana intr-o bucatarie, eventual daca e despre frigul de afara cu o caciula pe cap, stand langa caloriferul rece. Bocna, domnule. Parerea insului despre cum tara asta se duce pe apa sambetei. Ingrozitor.

Inca niste oameni si scene din trafic, picioare mergand prin zapada eventual, iarasi jurnalistul care trage o concluzie punctand din nou lucrurile importante prin intermediul bratelor si pe final, o tacere evaziva.

Ati zice ca traim in aceeasi tara, nu? Jurnalismul e aproape ca un virus!

Laptopul meu e pe moarte;

De fapt, e batran si deja a trait 3 ani de zile cu aceeasi baterie, probabil un timp record. A trait cu Windows Vista pe el si si-a facut datoria in mod onorabil desi l-am injurat in fiecare noapte cand se trezea din sleep ca sa imi instaleze windows updates si dimineata ma trezeam fara nicio fereastra deschisa. De fiecare data cand ma trezea, imi faceam un obicei din a numara cate ore de somn o sa mai

Se chinuie cu greu sa deschida pagini, sa deschida skype si orice nu e notepad. Smooth scrolling e ca un fel de vis indepartat. A si cazut in cap in Paris anul trecut, din geanta mea pe o podea de beton si a avut de suferit ceva vreme; i-a cazut plasticul care acoperea unitatea dvd-rw si am vaga senzatie ca acum nu se mai deschide sau inchide la loc. Any way, n-am mai folosit dvd-uri pe el din anul intai cel putin. Tot de atunci, a fost distrus si adaptorul de wireless si trebuie sa folosesc un dongle permanent daca vreau net; si chiar si asa cu greu

Tastatura a devenit usor lucioasa si i-au disparut toate stickerele originale intr-un moment de furie si nervi ca urmare a unui bsod; a fost acoperit si in oja, si in masca de castravete, si se incinge suficient de tare incat sa prajesti un ou pe el.

Momentan are accese in care se opreste brusc pentru ca se incalzeste prea tare (sta pe birou iar biroul meu e prea mic si zen ca sa cuprinda un suport pentru laptop). Nu cred ca imi mai doresc un laptop vreodata. Nici macar licenta nu pot sa mi-o scriu pentru ca pana si cuvintele au lag pe ecran si ce scriu eu acum apare in vreo 6-7 secunde pe ecran. Mi-e frica sa deschid mai mult de 5 pagini pe el sau sa fac altceva ca sa-l supar.

De fapt momentan lucrez pe un Macbook si ma simt fericita, zen, iar licenta e aproape terminata, nu se supara daca am 20 de ferestre deschise si nu-mi spune ca are erori “03102 x 214120000″. Nu trebuie sa-mi rup nici degetele pe tastatura si nici spatele daca vreau sa il car undeva. As a matter of fact, nu-mi mai doresc laptop.

Sper cumva ca printr-o minune sa imi iau un iMac sau sa pice de undeva din cer si sa imi rezolv problemele de spatiu, ram si usability. Windows Vista, 7 si restul pot sa moara o moarte lenta din partea mea.

O data la cateva luni se mai gaseste cate o banca sa faca o campanie despre comertul online unde te chinui sa comanzi ceva de pe internet si sa platesti cu cardul lor (dat unui blogger, sponsorizat, anuntat etc.) ceea ce mi se pare un mare fail; In primul rand pentru ca atunci cand ai nevoie sa faci plati online, nu cardul e problema, ci tranzactia cu banca in sine. Sau sistemul de plati online al retailer-ului de la care cumperi. Atunci cand lumea se scremea sa cumpere o carte de pe amazon ca si cum abia ar fi aparut MasterCard, alte zeci de mii de oameni se jucau pe net si plateau cu cardul fara sa-si imagineze ca pentru altii comertul online ar fi un efort deosebit.

Nu sunt sigura ce se incurajeaza in romania de fapt; utilizarea cardului sau incurajarea comertului online? Sunt pana la urma doua lucruri diferite si imi aduc aminte cu nostalgie de zilele in care lucrurile mergeau atat de prost incat degeaba te inscriai la asa ceva. Zilele in care ieseam la restaurant si venea chelnerul sa ne spuna ca nu le merge POS-ul. Si trebuia sa ai bani cu tine sau daca erai pe fuga, flamand si abia te oprisei acolo sa dai fuga la un bancomat sa scoti. In unele supermarketuri ai doar o singura casa la care poti plati cu card. Si vreo 4-5 POS-uri de la alta banca. Am innebunit? De ce?

Si am fost in ambele situatii; sa fiu intr-o cafenea in zona Pta Romana si sa nu fie UN bancomat care sa mearga pe Magheru, de la Romana pana la Universitate, si sa te plimbi in aerul rece gandindu-te “fffffff-f-f-f–f..ffuuuuuuuuu”

Nu cred ca in toata perioada in care am avut MasterCard am avut vreo problema cu tranzactiile, atata timp cat lucrurile sunt livrate la adresa la care ai inregistrat cardul. Last.fm, amazon, threadless, world of warcraft, shanalogic, l-am folosit chiar si in statia de tren in UK si ce surpriza, cardul nu are nicio problema! Pentru ca nu cardul e problema..

Problema vine din partea retailerului care inca n-a inteles (si e valabil si aici) ca:

• atunci cand n-ai ceva in stoc, nu faci decat sa ma enervezi aratandu-mi-l pe pagina si spunandu-mi ca ‘nu e’
• atunci cand il comanzi si e in stoc, primesti mail la doua zile dupa ca de fapt nu e si trebuie sa mai astepti
• in stilul amazon, ‘livrare rapida’ nu e tot una cu ‘proces de cumparare rapid’, adica le ia 3-4 sau mai multe zile pana gasesc produsul in magazie si livrarea poate sa fie si in 3 ore, tu tot ai pierdut timp. Partea buna e ca in zilele de “dispatch” poate te enervezi si anulezi comanda si-ti iei banii inapoi si te duci la altcineva care are de gand sa te serveasca atunci cand chiar ai nevoie, nu in 5 zile de la data aia;
• cel mai frustrant e cand se vede conceptul de ‘fold’ pe pagina de cumparaturi si mereu trebuie sa caut butonul de ‘view all’; pentru ca oamenii stiu sa dea scroll, au invatat asta de foarte mult timp; prefer sa dau scroll prin toate decat sa caut pagina cu pagina si sa nu mai tin minte pe ce pagina era altceva ce m-a interesat; in plus, nu mai deschid alte 4-5 taburi ca sa le inspectez;
• thumbnail-urile nu sunt thumbnail-uri, sunt imagini scaled down to size, facand pagina sa se incarce atat de lent incat mai bine imi iau din alta parte
• opt-in e de fapt opt-out; trebuie sa dai click ca sa NU primesti newsletter, ca altfel ei s-au gandit ca neaparat vrei sa fii tinut la curent. Umm..nu
• nu-ti spune nimeni cat costa livrarea decat atunci cand ajungi la sfarsit. Am vazut pantofii viselor mele, i-am adaugat in cos, m-ai facut sa-mi introduc adresa si tot si abia atunci imi zici ca imi iei £10 pentru livrare? Am innebunit? Inca o cincime din pret cand aia de alaturi mi-i livreaza gratuit?

Si cealalta problema e banca, pe de o parte pentru ca nu stie mai nimic despre clientii ei si nici sa comunice nu stie; nu e cazul bancii mele din Romania dar de exemplu din cauza ca un tembel fraudeaza clientii unei anumite banci, se blocheaza conturi brusc si din senin, fara macar sa fii anuntat. Si razi, bei, te distrezi, te duci la bowling si vrei sa platesti si surpriza, nu merge, suni, abia iti raspunde cineva si iti zice stiti, contul dumneavoastra a fost blocat din cauza unor tranzactii dubioase. Ale mele? In contul meu? Nu..in contul altor persoane. Dar de ce? Pai pentru ca au folosit cardul in strainatate..si am asociat…si.. Da’ eu vreau sa-mi platesc pantofii. Nu pot? Nu..trebuie sa veniti la sucursala.. ffffuuuuuuuuu……

La unii merge greu de tot treaba asta cu plata si cardul. Si vad ca inca se chinuie, ca se tot fac ‘experimente online’. Va fac eu cu cea mai mare placere, am probabil 30-40 de tranzactii cu cardul pe saptamana sau mai multe in zile fericite.

PS: ca fapt divers, in Bucuresti am vazut apa de gura Listerine incuiata cu cheie intr-o vitrina. REALLY? De ce ne purtam cu lucrurile normale ca si cum ar fi piese de muzeu? Daca o cumparam o folosim doar la ocazii speciale?

Daca ti-a placut la scoala, o sa-ti placa si mai mult la munca, nu? Nu neaparat in sensul ca nu mi-a placut niciodata la scoala, in teorie nici acum cand am facut ce mi-a placut. N-am dezamagit pe nimeni, de fapt am luat note mari si tot felul de distinctii si aiureli in proiecte, dar niciodata nu m-am straduit foarte tare. Invatatul l-am facut de una singura si cred ca privilegiul a fost doar in a avea acces la resurse in termeni de carti pe care nu le-as cumpara niciodata dar mi-a parut bine sa le citesc. Seth Godin, ma uit la tine.

Al doilea privilegiu a fost sa ti se ceara lucruri, o gramada de lucruri care sa te duca pe carari nebanuite, pentru mine facultatea fiind un fel de Wilson pt. House, going down unbeaten paths si revelatia o am tot de una singura pana la urma. La munca imi place. E chiar lejer, poate pentru ca in facultate m-am stresat mai mult decat trebuia.

Pe masura ce citesti si citesti constant gasesti aceleasi idei si esenta nu este sa te duci la scoala sa copiezi din wikipedia (care inca se practica) sau de la altii, nici sa spui ceva ce altcineva a spus dar in cuvintele tale. Nu e treaba ta nici sa descoperi apa calda sau sa reinventezi roata si sa anunti pe toata lumea ca ai facut-o, tu si numai tu, ci doar sa intelegi si sa accepti ca exista limitari de tot felul, ca o sa se rada de tine daca spui o prostie (dar s-o spui cu convingere) si tot ce-ti ramane e sa lucrezi cu limitarile astea sau eventual sa le redefinesti;

Intr-o zi o sa te arzi la caloriferul din baie si o sa ai o revelatie pentru un client sau o campanie si totul va fi foarte clar…cel putin pana data viitoare cand trebuie sa te descurci si nu mai merge cu revelatia salvatoare.

Cel mai bun lucru la care m-as putea gandi acum e ca daca as fi in Romania nu m-ar angaja nimeni pentru ca as uri o gramada de jurnalisti care probabil au invatat sa scrie dar n-au invatat sa gandeasca, as uri o gramada de prosti si respectiv proaste care imi trimit mail-uri fara nici un fel de etica, de parca pe mine ma intereseaza sistemul audio de la mall-ul din Cotroceni si promotia lor. Dunno where they got the idea from, dar aparent pentru ca ai o adresa pe blog sau ai primit un forward de la cineva ai picat de fraier. Cineva mi-a zis ca verisorul meu le-a dat adresa mea de mail, ca au auzit prin filme ca scuza cu fratele sau sora functioneaza ca sa afli o chestie in plus dar au atipit la faza in care ala caruia ii trimiti mail nu are frati sau surori de aceeasi varsta si cu atat mai putin verisori. De fapt, ai mei au fost singuri la parinti.

Nu ma intereseaza nici jurnaliste de la Capital care imi trimit mail-uri sa fac eu cercetarea pentru ele, confundand ‘mai multe informatii’ cu ‘actuala sursa de informatii’. Prima data pici de fraier, data viitoare daca cititi articole despre business in Marea Britanie in ziar la cafeaua de dimineata si ceva nu pare in regula eu o sa rad in barba.

Last but not least, n-as avea un job in Romania pentru ca nu-mi plac amabilitatile cu persoane care nu ma intereseaza. Pentru ca Romania e ca un mare sat, are si bocitoare, si carcotasi, si poiana si Balosi si de toate celelalte. Aici cel putin suntem mai multi si chiar daca nu-ti place de X, nu trebuie sa ii acepti invitatia la conferinta numarul 121402 despre social media sau sa te bati in cine are mai multi followeri. Cascavalul e mare si toata lumea are felia lui. Daca nu-ti ajunge cascavalul comun, iti inventezi propriul cascaval, cum ar veni.

So, in alta ordine de idei, cred ca daca mai primesc mesaje de PR aiuristice de la diversi  fara preambul sau avertisment o sa cumpar termeni cu numele vostru si alte cuvinte cheie (ca tot am reducere) si va fac un cadou si o favoare in acelasi timp

Am o serie de idei despre care tot vreau sa scriu si care n-au neaparat legatura cu publicitatea, scoala sau ce-mi place si ma intereseaza pe mine, desi pana la un anumit punct mi se par fascinante iar eu sunt o persoana foarte trista. De ce?

Pai, de exemplu bancile. Bancile, bancutele si locurile publice de asteptare sunt the devil incarnate. Nu exista rau mai mare decat asteptatul in afara de asteptatul in locuri inconfortabile.

Sunt bune atunci cand chiar vrei sa stai jos in loc sa stai in picioare dar nu mai sunt bune daca ai depasit limita de 5-10 minute sau pana te foiesti prima data.

Luand ‘banca’ drept obiect izolat de orice altceva, o bancuta enervanta si ingusta spune un lucru, nicio bancuta prin preajma spune cu totul altceva si nu doar asa, din intamplare. Mai departe, sa ne enervam pe viata:

In Paris in miezul zilei vara trecuta cand statia de metrou era singurul lucru racoros in care puteai sta. Metroul tocmai a trecut si se umpluse de turisti (nu eram chiar la periferie) si au ramas doar doua bancute mici si meschine in urma. Sute de turisti, localnici, diversi si doar 2 locuri de stat jos pe care incap maxim 4 oameni sau 8 daca punem si statul in bratele altcuiva.

Luvrul in sine, sau mai degraba gradina nesfarsita:

Nu se vede nicio banca, doar o cafenea stupid de scumpa (doar e in fata Luvrului, nu oriunde) si oameni intinsi pe iarba. Caldura te omora la ora aia asa ca nu e multa lume dar in fata piramidei era concentrata toata populatia turistica a orasului. Faptul ca nu exista bancute denota o atitudine fata de cladirea langa care te afli: doar n-ai venit la Luvru sa stai jos, nu? Nu? Si in al doilea rand daca ar fi sa stai jos, cum ar arata daca toata lumea s-ar decide sa se aseze? Pe de o parte mesajul e foarte clar, aici nu pierzi timpul, ci vizitezi; pe de alta parte, pentru Dumnezeu. E LUVRUL, nu e parc. Aici ai venit sa te plimbi.

Revenit in Manchester, pe Wilmslow Road spre Oxford Road, cea mai aglomerata ruta de autobuze din Europa, in apropiere de Langley Road unde intr-o zi normala vreo 200 de studenti se imbulzesc sa se urce in autobuze. Singurele bancute in peisaj sunt niste bucati de plastic galbene, de 50×20cm cu separatoare intre ele. Poti sa vrei sa stai jos, dar mai bine te sprijini sau aluneci de pe scaun.

As da un exemplu din Bucuresti dar singurul la care ma pot gandi momentan e Cismigiu. Banci lungi care sunt de fapt locuri individuale, separate de brate de fier forjat.

Si tot asa, pot sa ma plim prin orice oras si orice statie de autobuz si toate bancile sau locurile publice de stat jos sunt foarte clar delimitate si trimit doua tipuri mari de mesaje.

• Aici nu avem loc de stat jos pentru ca la noi nu trebuie sa astepti (autobuzele circula o data la 2-3 minute)
• Aici te bucuri ca avem ceva pe care sa stai cand ar putea sa nu fie nimic;

Si nu in ultimul rand, adevarata explicatie in spatele multor banci si bancute user-unfriendly vine ca rezultat al planificarii urbane atente: nicio banca nu va fi suficient de lunga sau lata cat sa stai confortabil pentru ca altfel dorm aurolacii si cersetorii pe ele.

In alte cuvinte, cand facem locuri care sa te ajute pe tine, le facem cu altcineva in gand. Nu-i de mirare ca produsul finit aproape ca nu mai ajuta pe nimeni.

Bükreş Blog: Demolare Prisma

Au existat zile in care era perfect normal sa conduci pana la Corbeanca sa iti cumperi ‘de toate’ dintr-un fel de IDM mai mare. Au fost zile in care era perfect logic sa creezi ‘Prisma 2′.

Acele zile au incetat sa mai existe, din fericire.

• Ma gandesc ca mai important e ce pantofi si rochie o sa am la balul de absolvire decat cand o sa predau licenta;
• Ma gandesc la vacanta de dupa, pur teoretica si bineinteles minunata, in care sigur nu ma voi gandi la munca, ci doar daca au rom si cola la bar;
• Ma gandesc la o zi la spa, cu masaj si sauna, nu la viva voce si explicatii de genul ‘am ales subiectul asta pentru ca…’ pentru ca era frumos..si era acolo!
• Ma gandesc la toti pantofii pe care ii pot cumpara cu primul salariu dar nu stiu daca vreau pantofi sau geanta…dar ce culoare?
• Ma gandesc la ce sampanie o sa comand cand o sa sarbatoresc si mai important, unde!
• Visez la cum o sa imi arate parul, am o idee vaga in termeni de ‘total altfel decat e acum cand arata ca o perie’
• E mai importanta pensula de machiaj decat unde o sa leg lucrarea de licenta
• Ma fac ca am nevoie la toaleta si plec de la guest speakeri care ne spun ca e o idee buna sa fii pe twitter; fug de ei ca ala de tamaie;
• Fug de oricine care se reprezinta ca ‘guru’ sau ‘expert’ sau alte apelative de genul;
• Fug de oricine care intreaba ce e twitter/vimeo/gowalla/foursquare si lucreaza in digital marketing;
• E mai interesant sa citesc teoria conspiratiei in privinta lui Lady Gaga decat despre stakeholders in PR, broad, narrow… … ….. lung si lat

Si cred ca pot sa ma mai gandesc la o suta de alte lucruri pe care mai degraba le-as face decat sa ma gandesc la unele chestii acum.partea buna e ca se apropie sfarsitul apoteotic dupa doar 3 ani si ca pe data de 25 mai probabil voi fi o persoana foarte, foarte fericita, de varsta legala pentru a bea in Statele Unite si cu facultatea terminata. Voi sarbatori cu trei perechi de pantofi.

Daca aveati destula publicitate proasta in Romania, uitati si de aici, pentru putina variatie:

Tummy Loving Care. Serios? Fii buna cu stomacul tau. Bea mult, vomita si lesina. Dupa aia incearca un iaurt, ia vezi, poate merge sa fii buna cu stomacul nitel.

De ce toata lumea are senzatia ca brusc daca investim in twitter o sa fie totul minunat si o sa renuntam si la centrale? Daca twitterul ar lua jumatate din numarul de plangeri pe care le iau centralele ar face poc in primul rand, dupa care ar enerva pe multi care oricum nu-si rezolva problemele prin conceptul de ‘call centre’ ..how ’bout we get rid of the concept in the first place? Daca ai ajuns atat de mare incat sa ai nevoie de centrala in India, e momentul sa-ti pui intrebarea ‘ce-ar fi daca centralele astea n-ar exista?’

Ce-ar fi…

“For newlywed Mukherjee, who earns around $3000 per year (a high salary for a young Indian urbanite, yet a mere one-sixth of the average call-center wage in the States), such tales are a bizarrely intimate insight into the downside of the American Dream. She admits that she always thought of the U.S. as a place with “a never-ending supply of money and material possessions,” where crises are solved by Bree Van de Kamp turning up on the doorstep with freshly baked muffins. So did most of her colleagues. Indeed, call centers are renowned for emulating and idolizing U.S. culture. At 24/7 Customer, agents learn to speak with fake American accents and adopt Anglicized names like Kate and Ben. They attend crash courses in American history and study staples of Americana like Friends and The Apprentice. 24/7’s lobby says it all: The walls feature murals of smiling call-center agents, dressed in the casual, geek-chic fashion of Silicon Valley hotshots, alongside giant corporate slogans. We are a highly motivated, performance-driven organization, says one.”