In asteptare

Azi am trecut printr-un parc prin centru si n-am putut sa nu aud o conversatie intre doua femei pe o banca – in fuga, am prins doar replica „Ce sa mintim, de mancat mancam!”

Banuiesc ca se refera la venituri si probabil ca restul insemnarii nu o sa conteze daca era vorba de altceva.  Si daca se refera la ce cred eu ca se refera, mi se pare o chestie interesanta.

Mereu cand vin in tara si ma plimb pe oriunde, constat cu oarecare tristete ca oamenii nu zambesc mai deloc. Toti au un aer posomorat, expresii mute si un death wish foarte ciudat cand ii vad catarandu-se pe bare pe linia de tramvai ca sa traverseze prin mijlocul drumului cand trecerea e la 100m mai incolo. Dar asta e alta problema pentru alta data…

Stiu ca in Romania sunt salarii ridicol de mici comparativ cu multe produse si servicii, dar nu e chiar imposibil de ajuns la unele din ele. Adica multi oameni se descurca OK – nu grozav, nu excelent, dar nici nu sunt la sapa de lemn. De mancat se mananca. Exceptiile la care ma gandesc sunt chiar exceptii fara de care viata functioneaza oricum; sunt lucrurile pe care eu vin si le vad si le consider ‘scumpe’ raportate la nivelul general de trai. Ceva e serios in neregula in mintea mea cand vad bunuri – cel mai des haine – cu adaosuri comerciale care le fac mai scumpe ca in afara. Dar astea sunt exceptii, sunt branduri straine, produse de import,  francize cu management prost si asa mai departe. Multe au disparut fix din cauza ca nu s-au adaptat si nici nu si-au adaptat preturile.

Dan zicea acum ceva vreme o chestie destul de interesanta de care ma tot lovesc atunci cand vin in tara;

Oamenii aici trăiesc cu gândul că azi nu e ziua aia.

Că încă nu trăim. Azi așteptăm. Așteptăm o viață mai bună, scăpatul de rata la casă, mai multe autostrăzi, alt președinte, Porsche si vilă, prieteni smecheri, vacanță în Italia, nimicuri..

Toate astea vin, dacă vin, peste mult prea mult timp ca să conteze.

America

Dar ce surpriza – cine ar fi crezut ca saracia e relativa? Ca si in tarile bogate oamenii tot se simt saraci daca se compara mereu cu vecinii si cei din stanga sau dreapta? Nimeni n-o sa fie niciodata fericit daca o tine asa dar in alte tari – si in special America lui Dan – unii oameni sunt constienti totusi de faptul ca o duc bine si ca au avut o viata instarita si relativ OK fata de altii.

In Marea Britanie n-as putea sa ghicesc cat castiga lumea dar nu vad atatia oameni tristi. Acum s-au mai schimbat lucrurile pentru ca usor-usor sesizez schimbari in cultura si in guvernare, dar ceea ce nu s-a schimbat deloc e faptul ca inca ti se mai da buna ziua pe strada, in parc, in alte locuri chiar si atunci cand nu cunosti persoana. Au sau au avut o viata OK – si sunt fericiti cu asta.

Nu doar din politete, nu doar in Marea Britanie (nu discriminez) – chiar si in alte parti: doar pentru ca mai e o persoana langa tine care respira si gandeste la fel. Si chiar daca suntem straini, nu suntem chiar asa straini unul de celalalt.

In Romania mereu mi-au fost straini ceilalti, pentru ca am trait cu senzatia ca nu suntem noi vs. restul, ci mai degraba eu vs. omul de langa mine care prefera sa mi-o ia inainte, sa se bage undeva, sa ajunga primul, sa nu piarda ceva, sa nu ramana la urma, sa nu lase si pentru altii. Pai asa sa fie. Cui ii trebuie coeziune?