Yayoi Kusama – Obliteration Room

Când nu ai de lucru, îți faci – am ajuns eventual la Tate Modern luni și am decis să văd faimoasa cameră pe care toți prietenii mei au fotografiat-o deja.

E o „instalație” în sensul că Yayoi Kusama (o ea, japoneză) nu a creat camera, ci doar a venit cu ideea de a avea o cameră goală de un alb imaculat, o extensie a unui proiect de-al ei de când era mai tânără (Obliteration series) iar o grămadă de copii primeau autocolante la intrare și le lipeau pe pereți până se umplea totul. Și tot așa, fiecare persoană care trece pe-acolo poate să lipească în continuare.

Nu știu cum interpretează alții arta sau ideile, dar lucrând în publicitate și încercând să fac o distincție între ce e „artă” și ce e „design” cred că cea mai elegantă explicație cu care nimeni nu se supără e că arta exprimă chestii (stări, sentmente, idei) iar designul comunică (mesaje specifice, nu neapărat ideile celui care le creează). Nu e definiția mea dar o mare parte din art directorii și ilustratorii cu care am lucrat sunt de acord în linii mari.

Am prieteni care ori știu deja destul de multe despre galeriile la care mergem, ori aleg să nu citească nimic, la fel ca cei care nu citesc coperțile cărților sau cei care nu vor să știe sfârșitul poveștii când sunt abia la prima pagină. Nu ca mine – eu încep cu ultima pagină și stric toate finalurile și așa îmi place. De fapt nu stric nimic pentru că nu citesc de dragul formulelor literare (mereu aceleași surse de conflict) care devin plictisitoare după o vreme. La fel cum știu cum se termină filmele, dar mă uit de dragul aspectului stilistic și alte lucruri ingenioase. Construcția nu e mereu ingenioasă.

Așa că sunt de obicei curioasă cam care a fost viața artistului și de unde vin ideile, prefer să trag singură concluziile decât să citesc părerile altora sau interpretările altora – până la urmă totul e destul de subiectiv. Cea mai bună dovadă fiind faptul că există oameni care plătesc pentru excremente de artist la borcan.

Alții se uită doar la poze. Iată poze: