nişte gânduri apropo de „proteste”

În primul rând vroiam să le mulţumesc celor care mi-au trimis mesaje, mail-uri şi alte chestii apropo de nebunia care a cuprins capitala. Pentru că mecanismele la baza protestelor sunt similare şi motivele destul de clare atunci când privesc imaginea de ansamblu, nu sunt de fapt „proteste” în sine, par a fi doar nişte tembeli care au senzaţia că dacă distrug magazinele din cartier trimit un „mesaj” mai departe marilor corporaţii – pentru că din punctul lor de vedere, marile companii merită să fie jefuite pentru că marile companii au mult şi sunt bogate, iar ei nu. Din prima e uşor de ghicit care e problema de fapt: toată lumea are, participă activ în societate, iar eu nu am, deci nu contez. Şi vreau să contez. LOOK AT ME! Buying shit and having shit makes me happy! Răspunsul ar trebui să fie ceva oarecum similar cu cel dat de Norvegieni de curând- mai multă democraţie, nu mai puţină.

În Manchester nu s-a întâmplat nimic încă iar „încă” e cuvântul cheie pentru că n-avem de unde să ştim ce se întâmplă zilele astea. Eu nu am de unde să ştiu cum e în Londra şi cât de reală e situaţia faţă de ce povestesc prietenii care exagerează ştirile în special în cartierele în care panica a fost mai mare decât evenimentele reale. Dacă mă uit la televizor rămân cu impresia că vine apocalipsa peste noi şi ţara n-o să mai existe când ne trezim mâine dimineaţă. E rău şi probabil o să fie rău în continuare.

Prima oară când am auzit de ele la televizor primeam doar fragmente de genul „au distrus un Body Shop şi au furat produse din el” iar de acolo s-a ajuns la incendiat magazine (unul de covoare, cel pe care multă lume l-a văzut probabil la ştiri în afară) şi alte locuri. S-a furat din tot felul de locuri şi ironia e că s-au furat genul de bunuri aspiraţionale, că tot ne place cuvântul ăsta în publicitate. Bunuri evident foarte dorite de către oameni care au senzaţia că fericirea zace într-o plasmă de 52″.

Currys, New Cross

S-a furat din magazine gen Comet şi Currys (electronice şi electrocasnice, think Altex-Domo-Media Galaxy), s-a furat şi din supermarketuri, s-au furat şi costume Armani şi Boss în Birmingham, s-au furat adidaşi Nike şi Adidas din magazinele Adidas, Footlocker şi JD Sports. S-a furat de peste tot de unde s-a putut. S-au furat pungi de orez şi săpun cu aromă de cireşe şi probabil şi nişte cremă de corp. Pentru că după ce ai satisfăcut nişte nevoi de bază, nu e important ce ai, ci cât ai comparativ cu restul populaţiei (fie realitate sau pură percepţie).

Anyway, pentru că nu prea am timp să scriu de la muncă, pot doar să sper că în seara asta nu o iau razna lucrurile şi în Manchester.


de către

Comentarii

19 răspunsuri la „nişte gânduri apropo de „proteste””
  1. Blegoo

    Quote:

    Fleurdenel
    9 August 2011 6:51PM
    According to Greater Manchester Police there is no trouble in Manchester City Centre at all, so not quite sure why people are reporting that there is… Salford has seen a brick thrown and 20 youths chased off by police, but even the police are saying that’s not exactly unusual.

  2. Ei na – sigur?! 😀

    N-am zis nicaieri ca s-ar fi intamplat ceva in Manchester ieri. Aici e vorba doar de Londra si de fenomen in general

  3. sunt live updates peste tot – apreciez linkurile dar iti dai seama ca suntem toti gramada pe televizor si internet…nu e ca si cum putem sa le evitam.

  4. Blegoo

    Anyway… it’s getting dark in London… and they come out mainly at night…

  5. Blegoo

    Păi… am crezut că vrei să știi de Manchester, alea… am lătrat și eu ce am putut pe subiect, nu?

  6. meh, cam dark si pe-aici daca e sa ne luam dupa stiri. Nu am de gand sa ies sa verific dar din surse sigure au dat foc la niste magazine prin centru!

  7. Blegoo

    Mdeah; păi… atunci stai în casă, nu te apuca să pleci tocmai acuma la cumpărături.

  8. Blegoo

    Cică în Manchester… e pustiu prin centru, pompierii sunt ocupați să stingă nuș’ce foc.
    🙁

  9. Blegoo

    Știi ceva? Ia mai bine bagă tu live update… că eu sunt clar în urmă…
    Că media o s-o bălmăjească oricum, cică să nu creeze panică.

  10. Blegoo

    Clar, e încă lumină afară.

  11. Țin pumnii să fie totul bine acolo, sper că o să fie totul ok și o să se calmeze lumea.

  12. take care girl.

  13. Flv

    Am vazut de dimineata ca „s-au pus pe treaba” si acolo in Manchester, m-am gandit la tine. Sper sa fie totul in regula 🙂

  14. Spiep

    Ce ziceai de norvegieni? Nu reușesc să leg. 🙂

  15. Serg

    N-a fost chiar zona de razboi in Londra – in unele zone a fost destul de intens, dar n-a murit nimeni ca rezultat direct al conflictelor. Ca de obicei, stirile normale nu vand ziare..

  16. evident, asa a fost si in Manchester – in mare parte da, s-au spart si jefuit magazine dar nu a murit nimeni. anger and ennui?

  17. Diana

    In Londra la inceput lumea nu s-a speriat prea tare, mai ales in primele doua zile. Cand si a 3-a zi au fost proteste si s-au extins de la nord la sud atunci cred ca toti ne-am speriat. In unele zone birourile au fost evacuate iar ieri toate magazinele au fost inchise devreme. Personal eu nu am vazut decat incendiile de la televizor, n-am fost afectata cu nimic. In cartierul meu un magazin a fost spart luni noaptea si cand am aflat asta m-am speriat un pic. Nu este normal sa-ti fie frica sa mergi acasa, nestiind ce te asteapta in propriul cartier. (extrem de safe in conditii normale) Problema cea mai mare este ca nu stim care va fi urmatoarea zona atacata, politia nu poate face fata la cat de intinsa este Londra. Se pare ca azi noapte cu 16000 de politisti situatia a fost tinuta sub control, sa vedem de acum ce se intampla… Canalele de stiri bineinteles ca profita, nu visau ei in timpul verii asa o stire…