Acum câteva săptămâni mă decisesem să mă apuc să citesc mai mult, nu de alta dar după ce am citit Bill Bryson – At Home care mi-a luat ceva, simțeam că n-am avut mare spor. Mereu mă întorceam la unele capitole sau dădeam fuga pe internet să citesc mai mult despre un anumit subiect, ca și cum omul n-ar fi deschis destule paranteze în carte – mereu pe marginea subiectului și cam 60% context plus 40% fapte reale și bucățele de istorie atent selecționate.
Pe rând, am început clubul de carte de la serviciu și acum aștept să spună ce să citim și pentru când, doar că sunt notorie când vine vorba de cărți și ajung să citesc romane „de lăsat în avion” (vorba familiei) în vreo 4 ore. Ca asta de mai sus. Îmi pare bine că paragraful explică direct genul de carte, echivalentul unei comedii ușoare de weekend când te-ai săturat de toate relele din lume și panica de la știri.
Panica asta de la știri am căutat să o rezolv, pentru că mereu ajungeau la mine informații despre România care mă deprimau complet. Pe de o parte din cauză că restul familiei e încă acolo deși dacă s-ar ivi ocazia aceea de una la un milion, probabil ar pleca fără prea multe regrete în alte parte. Pe de altă parte, pentru că am prieteni pe care îi văd mereu triști și posomorâți de ce se întâmplă în jurul lor. Și nu dau vina pe ei.
Chiar dacă unele canale de știri și unele ziare aparțin de trusturi media cu o reputație de orice fel, numai ca fiind de integritate nu, e mult prea ușor să zici că „știrile de la ora 5 sunt despre omoruri, crime și violuri”, ziarul X e cu partidul ăla, ziarul Y cu partidul celuilalt și tot așa. Ce e greu e să creezi o mișcare în jurul știrilor apolitice, despre lucruri și evenimente care să atragă atenția unei clase de oameni care nu își pierde vremea cu tabloide, femei goale, ziare așa-zis financiare care în încercarea de a câștiga cititori se pretează la a scrie niște știri total dubioase în categoria sa. Mi se pare trist că nu există un fel de echilibru între a avea și tabloide și ziare cât de cât inteligente și integre.
Ajungeau la mine informații prin intermediul unor oameni în Google Reader, multe din MediaFax și alte bloguri despre apocalipsa după români și deși îmi pare un pic rău pentru lucrurile pe care o să le pierd când îi scot din lista de persoane urmărite, cred că o să îmi pară mult mai bine că nu o să mai văd și nu o să mai aud de una și de alta. Care una și alta? Uite, chestii de-astea care nu fac decât să îmi ridice întrebări:
„Mare parte din elevi nu se simt mândri că sunt români şi nu vor să trăiască aproape de persoane de altă orientare sexuală sau bolnave de SIDA. De asemenea, o treime dintre ei resping persoanele de altă etnie sau religie. […] 26% dintre elevi consideră că sistemul democratic nu este bun pentru România, comparativ cu doar 16% dintre adulţi. Mai mult, ideea de a avea la conducere un regim militar îi atrage pe 40% dintre ei.”
Aș râde dacă n-ar fi așa de trist. Nu zic că nu există speranța dar rămân la același răspuns ca atunci când lumea mă întreabă dacă m-aș întoarce vreodată. Răspunsul e nu, pentru că țara n-are nevoie de oameni „pregătiți și studioși” …sunt sigură că sunt foarte mulți oameni talentați și în studiul ăsta, acoperiți de niște rezultate dezolante. Poate e stupid să crezi că încă există speranță, dar până la urmă suntem în industria schimbării percepțiilor și comportamentului, nu? Pentru asta ne-am înscris când ne-am apucat de publicitate. Cum ziceam, România n-are nevoie de elevi studioși, elevii studioși ar trebui să aibă nevoie de ea. Pentru că dacă sunt „studioși” cum le place unora să zică, atunci de ce n-ar fi studioși la Harvard sau undeva unde rezultatul muncii produce un fel de efect vizibil? Momentan mesajul transmis (și a fost și cât eram eu la școală) e că poți să faci ce te taie capul, că nimănui nu-i pasă și nimeni nu verifică sau te trage la răspundere. Fără număr!
Prefer la mine în universul meu propriu unde seara mă retrag în pat și citesc, mă lăfăi în informații de la etichete de suc până la studii în sociologie. Nu cred că istoria a fost scrisă de oameni care erau primari la Starbucks pe foursquare, cărțile de istorie n-o să comemoreze comentarii inteligente pe blog sau aberații de pe twitter și nici n-o să aibă secțiuni speciale pentru „Mari caractere care s-au jucat toată ziua”.
Nici pentru bloggeri, dar e destul intenet pentru toată lumea prin părțile astea ale lumii. Depinde ce faci cu el.
Comentarii
8 răspunsuri la „întrerup legătura”
Am citit intreg articolul din evz. Nu stiu, poate mai trebuie sa ma dau cu capul de vreun prag, dar mie dracul nu-mi pare atat de negru si nu inteleg exact de ce toata lumea da bir cu fugitii. Desigur, lucrurile sunt imbunatatibile, dar viata buna se poate trai si aici. Mi se pare ca pierdem din vedere lucrurile bune: oamenii din sate care-ti fac cadou cu mega-bucurie cum te vad un cos de nuci, un litru de lapte, ce au ei pe acolo; viata culturala care „prinde viata”; educatia buna calitativ si pe bani zero pe care o primim in scolile de stat, etc.
Oricum, cei mai mari unguro-hateri sunt aia care n-au avut nicio treaba cu ei (in Ardeal, ungurii si secuii sunt stimati in comunitatile in care traiesc ca fiind „mai gospodari” decat romanii, nici vorba de ura aberanta din Bucuresti). Acelasi lucru se aplica si in legatura cu LGBT si musulmanii. Pentru majoritatea, sunt ceva abstract, nou, necunoscut, altfel si asta-i sperie. Deci reactia fireasca e sa fie anti.
Subscriu la ce zice i.f.Si voi astia plecati, si multi din astia ramasi dati prea multa importanta alaramistilor din televiziuni si presa in general, si uitati sa va traiti vietile. Parol ca extremisti se gasesc si in societatile civilizate europene, chiar la nivel de adolescenti. Romanii petrec prea mult timp gandindu-se cum sa emigreze, precum Scarlet O Hara la Ashley, in loc sa-si vada de treaba lor, sa incerce sa faca ceva pentru ei si sa-si traiasca viata.Iar voi astia plecati va ingrijorati inutil, afland „ce se intampla in tara”. Nu asta ar trebui sa va motiveze ramasul acolo, ci ceea ce aveti deja acolo. Parerea mea e ca trebuie sa fim mai autisti (in sensul bun, daca se poate)la zgomotul de fond si sa ne concentram pe muzica personala.
am dat multe canale pe „mute” pentru ca deja ma calca pe nervi treaba cu panica si restul, ceea ce ma ingrijoreaza pe mine e ca atunci cand aici gasesti un studiu din asta „alarmist” cel putin stii cum a fost alcatuit si ca te poti baza pe el. In Romania e tradus ca panica si apocalipsa din pacate. Cred ca obisnuita fiind ca presa de aici sa fie impartiala * in unele cazuri * ma astept ca si cea din Romania sa mai aiba cate un crampei de adevar nepatat de tot felul de interese.
Pierd asta din vedere. Nu exista :)))
Eu sunt concentrata pe ce fac aici, singurul motiv pentru care imi mai pasa e ca am restul familiei acolo. Ma intreb retoric ce o sa faca fratele meu si sora mea…chiar daca eu o duc bine si n-am probleme.
E usor sa zici ca da, vedeti-va de treaba dar daca n-as mai avea pe nimeni in tara zau ca nu mi-ar pasa prea tare 🙂
Nu vreau sa zic ca „le stiu eu pe toate” (asa cum fac multi romani), nu cred ca majoritatea celor dintre noi (aka the departed) uita de partile bune dar sunt totusi multe probleme. De exemplu ce zicea i.f: reactia la ceva abstract/nou/necunoscut nu ar trebui sa fie anti, altfel nu invatam/evoluam. Cred ca cea mai scurta descriere a atitudinii-problema e „inchisa”, si pana nu se rezolva asta nu cred ca vom vedea mari schimbari in Romania. Pe langa asta, majoritatea lumii e interesata doar de sine si de un profit rapid. Nu stiu de unde ar putea incepe o schimbare zdravana, poate din scoli, poate de-acasa.
Eu de exemplu sunt de obicei destul de detasat de ce se-ntampla in Romania (scrisesem „acasa”, dar nu mai e de mult..), si nu traiesc cat de cat ce se mai intampla decat o data sau de doua ori pe an. Impresia mea e ca unele lucruri s-au imbunatatit, dar in general e cam la fel sau mai rau. Putem sa stam si sa discutam pe tema asta mult timp, sunt multe aspecte, si fiecare are alte asteptari si perceptii.
Şi totuşi, se mai renovează mult acolo în spate? Mă omoară curiozitatea 🙂
Serg, da, reactia asta e universala, doar o vezi si aici in Daily Mail daca te uiti. Oameni care nu au fost expusi sau au fost expusi doar prin prisma televiziunii si a ziarelor si cred ca e apocalipsa.
S-a schimbat oarecum pentru ca pe vremea mea mai era cum era (Andreea Marin ca role-model si manelistii ca oameni „de succes”) dar fata de atunci s-a inrautatit oarecum. Pe vremea aia povestile erau gen „grim but still looking hopeful”, acum sunt doar grim.
@Alex …da, ma gandeam sa schimb tema dar daca nu gasesc ceva o sa termin cu renovatul :))
The Hacienda… nice 🙂 e si un film fain scos in care se discuta destul de hacienta(24 hour party people). La Factory se mai tin din cand in cand „hacienda” nights 🙂
Foarte bine scris, ai pus punctul pe i.. Desi cred ca mai degraba Romania are nevoie de tineri studiosi, societatea (romaneasca) e cea care nu are nevoie de ei.
Cum a fost vacanta acasa?