girly girls

Dupa hen party de sambata seara, am niste ganduri restante si intrebari retorice plus alte meditatii filosofice (proprii) la adresa vietii moderne;

Cand eram eu mai mica, cred ca prea multa lume avea senzatia ca tehnologia o sa schimbe felul in care traim atat de radical, incat in 10 ani n-o sa recunoastem NIMIC din peisaj. Ma gandeam mereu ca o sa schimbe chestii fundamentale: cum dam nastere, cum ne casatorim, cum plecam in vacanta, chestii tangibile. Nici pana in ziua de azi nu mancam pastile cu gust de mancare, nu dam nastere in alte feluri decat cele pe care le stim deja, cumparaturile le facem pe net sau la supermarket, desi partea cu netul e oarecum discutabila daca vorbim de marea majoritate. Stateam azi si vorbeam cu niste oameni ca nu s-a schimbat nimic atat de drastic. Toate procedurile astea ale ‘vietii de adult’ au ramas la fel. Netul ocupa o mare parte a vietii noastre, dar pana acum n-a inlocuit nicio functie vitala. Unele cumparaturi da – casele nu ni le cumparam de pe net (fara sa le vedem), stirile sunt agregate din diverse surse, dar nu, in rest nimic fabulos.

Sambata m-am suit in autobuz catre casa prietenei care organiza petrecerea. M-a costat fix £2.20 si norocul meu ca aveam ceva bani marunt, pentru ca autobuzele in Birmingham si West Midlands nu dau rest (spre deosebire de cele din Manchester). Poti sa dai o hartie de £10 pentru un bilet de £3 si sa nu primesti nimic inapoi daca asta te gadila pe tine. Fast forward cand ne-am urcat intr-o limuzina cu niste sampanie si ma uitam la oamenii din jurul nostru de pe strada. Pe langa faptul ca parca iesisem dintr-un film SF, noi ne uitam la ei – sau mai bine zis, eu ma uitam la diversi pe strada si ei se uitau inapoi. Ma uitam la araboaice acoperite din cap pana in picioare, cum dau din cap si arata cu degetul. Ma intrebam ce-o fi in creierul lor; probabil se gandesc ca noi (Vest Europenii) suntem niste depravati si n-avem pic de rusine si asta e doar o instanta in care ne facem de ras. Poate nu se gandeau la asta, dar sigur ne aratau cu degetul. Copiii se uitau mirati, unii probabil intrebau intrebari intrebatoare si primeau raspunsuri nesatisfacatoare. Cam cum se intampla mereu cand esti mic si vrei sa stii lucruri. Si m-am gandit ca atunci cand o sa am copii, o sa le zic adevarul gol-golut. Pentru ca mai cunosc oameni in toata firea care vin cu niste explicatii de ma intreb de unde le scot – care e provenienta raspunsului asta cretin pe care tocmai mi l-ai dat? Si aparent, unii raman traumatizati pe veci. Atunci cand nimeni nu iti ofera o explicatie concreta sau nu experimentezi, ramai cu un gol pe care trebuie sa-l umpli. Ca atunci cand intri in birou si vezi un Xerox mare cat o camera si nu stii nici de unde se porneste – cam asa e cu intrebarile vietii la care n-ai raspuns. Ca un xerox mare de tot, pe care n-o sa stii cum sa il folosesti niciodata. Cineva o sa iti arate o functie sau doua de baza, dar n-o sa stii tot ce poate sa faca decat tarziu, mult mai tarziu, cand esti singur cu masinaria sau ii citesti manualul de instructiuni. Sau dai de cineva la fel ca tine care e dispus sa exploreze xeroxul.

Dupa episodul cu aratatul cu degetul, am ajuns in oras unde am baut ceva alcool cu aroma de inghetata. A doua gustare a fost ceva alcool cu aroma de cirese amare. Tin minte doar ca am facut un white russian si am plecat de unde eram spre alte locuri mai exotice. Ne-am oprit in cel mai naspa bar posibil (probabil), un fel de loc vopsit in roz si negru.  Genul de loc in care daca esti cat de cat intreg la cap de regula, trebuia sa bei o gramada sa uiti unde erai. Sau daca esti fan al muzicii anilor ’80 si ai peste 40 de ani, ala e locul pentru tine. Era aproximativ gol cand am intrat si singurele mele amintiri de cand nu eram afara vorbind la telefon sunt un mos pe la vreo 50-60 de ani care facea poze inauntru, o grasa care s-a bagat in seama cu noi si s-a urcat pe scena sa danseze si sa-si etaleze ‘formele’ si nu in ultimul rand un tip care incerca din rasputeri sa-mi ia casca. Casca mea de muncitor. Galbena. Exact.

Mai departe, am ajuns in al treilea loc al pelegrinajului meu filosofic – nu ma distram dupa experientele prin care am trecut si sunt destul de sigura ca nici celelalte fete nu s-ar fi distrat daca n-ar fi baut. Nu cred ca m-as fi distrat nici in continuare, dar am avansat usor spre alt local cu niste grase care incercau sa se bage in seama cu noi ca sa le bage si pe ele cineva in seama. Fiind a doua oara cand se intampla lucrul asta, deja ma gandeam ca trebuie sa fi trait o viata destul de trista daca pe la 35 de ani (aproximatia mea) erai obeza si aveai nevoie de compania unor persoane mai tinere ca sa te observe cineva. Cumva m-am abtinut de la intrebarea „pana acum ce ai pazit?” (sticla de vin). Am trecut peste. Am iesit ca sa iau trenul spre casa si m-a izbit brusc: locul pur si simplu era plin de oameni. Sute, cel putin, in toate localurile din zona. Si ma intrebam daca toti au aceeasi soarta – singuri & attention seeking. Raspunsul e ‘probabil ca da’. M-am gandit la ce faceau oamenii inainte si raspunsul a venit sub forma ‘mingling in wine bars’. Dar oare cat timp poti sa iesi in fiecare vineri si sambata seara in cautarea unei persoane cu care sa te vezi? Aparent pana la nesfarsit – vezi specimenele de mai devreme.

M-am gandit in retrospectiva si la petrecerea in sine – si ca atunci cand o sa fie randul meu, n-o sa facem botox parties si nici sa inchiriem masini pe care de obicei nu avem banii sa le conducem (as nice as they are), ci o sa fie ceva de bun gust 😀 like, spa weekend – momentan ideea de full body & tissue massage suna mult mai bine decat plimbat prin oras pe tocuri si baut 😀

girly girls, I don’t hate you, dar nu cred ca as putea niciodata sa ma ridic la inaltimea asteptarilor. N-o sa se intample.