Daca fericirea nu e o geanta, de ce muncim?

Cat e destul?

Nu stiu ce mi-a dat prin cap cand m-am gandit sa imi iau o geanta verde dar considerand ca mi-au trebuit 5 ani sa recunosc ca imi trebuie o geanta ca sa nu imi mai pierd sau uit lucrurile, am zis ca nu vreau genti negre sau maro.

Cred ca exista doua categorii de femei; brown leather & black leather. I’m not a brown leather person. Dar cum nu imbrac haine in alte culori in afara de negru, alb, gri si bleumarin (sau navy blue daca va place), nu strica o geanta verde. Plus ca toata lumea ma intreaba de unde e si daca e Marc Jacobs. Oh, draga, dar sunt flatata. Mi-ar placea dar nu e, a fost doar £35 si mi-a cumparat-o prietenul si are si sigla aprobarii de la Raduleasca 😀 . Singura geanta de lux care mi-a placut vreodata nu se mai face. Si nu e Chanel, thank freaking god they’re fugly. Si nu-mi pasa ce crede lumea care plateste £4,000 pentru un Chanel Vintage 😀

(PS: Uite de-aia nu-mi place limba romana; ca sa zic „brown leather” ar trebui sa zic „piele maro” dar dupa aia se intelege altceva. „Obiecte din piele maro” si uite asa am facut 4 cuvinte!)

However, nu am o problema in a recunoaste ca lucrez in parte pentru ca-mi place si in parte pentru ca ce-mi place face bani buni. Si daca n-ar plati la fel de bine, mai degraba as munci degeaba decat sa ma mint frumos si sa-i pacalesc pe altii. Si da, numai pe noi ne vede lumea pentru ca n-ar mai fi interesant sa zici „ia uite, un avocat si-a luat iaht in meditarana”. E mai interesant sa zici ca Naumovici si-a luat Harley. So what?! Imi iau ce-mi place si ce-mi place mie nu e mai obscen decat ce au altii dar nimanui nu-i pasa. ….Si in rest, ce mai e nou?