Arhitectura fericirii

Eu (pentru ca asa incepe orice propozitie egoista) urasc o gramada din chestiile care le plac multora dintre noi. Nu mi-au placut niciodata extraordinar de mult cartile; cand eram mica abia daca citeam pentru ca aveam net si jocuri si alte balarii cu care sa imi ocup timpul dar candva, avansand spre varsta de 20 de ani m-am luminat si am inceput sa citesc. De ce nu stiu. Initial citeam foarte mult si foarte stufos despre publicitate, branding, alte chestii si eram foarte entuziasmata de subiect. Genuinely, si acum sunt entuziasmata daca e subiectul potrivit dar a intervenit si cunoasterea empirica care a amestecat chestiile despre care citeam cu chestiile pe care le traiam.

Am o lista cu o gramada de carti ce le zic tuturor ca trebuie sa le citeasca atunci cand de fapt ele ar trebui citite. E la latitudinea fiecaruia sa le citeasca daca vrea, nu cartile sau nici diplomele te fac destept dar ajuta daca le interpretezi cum trebuie 😀

O alta chestie pe care am ajuns sa o urasc este sa termin de citit o carte al carui intreg subiect sau a carei idee principala poate fi rezumata intr-o singura propozitie. Sau fraza. Mai multe propozitii. Oricum ceva banal.  Candidatii mei favoriti sunt*: Seth Godin, Malcolm Gladwell, Alain de Botton. Plus altii la care mi-e greu sa ma gandesc acum. Alain de Botton insa e o alta categorie. Daca Seth Godin si Malcolm Gladwell au carti care imi dau senzatia ca ar incapea in cateva insemnari pe blog, ma gandesc la numarul de pagini, cine cat intelege, cine are nevoie de poveste, cine are nevoie de bulletpoints ca in powerpoint ca sa inteleaga, cui ii trebuie analogii si ca trebuie, totusi, sa se vanda multe exemplare. La Alain de Botton cartea e ca o poveste. Poate un eseu fara vreo concluzie bine conturata dar din cateva idei pe care le stiam deja si el le-a cercetat sau despre care s-a interesat cel putin, a reusit sa construiasca niste carti pe subiecte mondene.

Dar nu e nicio crima daca luati si cititi ‘Arhitectura Fericirii‘ de acelasi autor pe care il citeam intr-o vacanta vorbind despre nevoia noastra disperata de a avea cat mai mult, ca nu ne-ajunge. Si de ce suntem egoisti. Criticii vor spune ca spune o gramada de platitudini dar cel putin eu cred ca zice mai putine decat Gladwell si Godin la un loc; atunci cand le exprima compenseaza inca si cu ceva util ce nu stiam sau mi se pare interesant. Ceea ce, in definitiv, e unul din scopurile mele cand citesc ceva: sa aflu lucruri noi.

Nu ca sa ne amagim ca traim intr-un bloc ca o cutie de conserve, cutie de chibrituri sau ce-o mai fi, ci pentru ca in esenta omul sfinteste locul dar trebuie mai mult decat atat ca sa ne simtim bine (fara sa fim frivoli, cum zice recenzia). Si ca tot vorbeam de recenzii, inca doua la ‘Eseuri de indragostit‘ si ‘Consolarile filosofiei’ (daca titlul primei nu v-a convins, a doua chiar nu e atat de rea precum suna).

Poate ca o citesc degeaba. Da’ imi face placere.

* fara nicio ofensa inteligentei lor si faptului ca desi este dureros de evident, macar cineva s-a gandit sa publice o carte pe cand noi muritorii de rand citim si luam la cunostiinta.

2 răspunsuri la “Arhitectura fericirii”

  1. Eu am luat acum ceva vreme un brat de carti Brandbuilders & Publica (principalii traducatori AdWeek si alte edituri asemenea), multe citite deja, dar le voiam in biblioteca. Am ajuns la concluzia ca Seth Godin nu poate fi rezumat intr-o fraza ci in vreo 5-6 concepte luate direct de pe pagina de wikipedia.

    Tipping Pointul lui Gladwell e fun ca lectura generala. La Godin in schimb apare o chestie care apare si dupa Trout sau Kotler : Informatia reala este atat de diluata si repetata incat efectiv obosesti citind si incepi sa citesti schemele\titlurile de capitol.