De ce simplu cand se poate complicat

Dupa ce m-am mutat, cateva zile am incercat sa-mi rezolv o parte din treburi in timp ce colega mea mai impartea ce avea de impartit cu fostul ei prieten. Ma rog, cand am crezut eu ca gata, si-a luat tot ce avea, imi zice ca ea pleaca in excursie pe 23 septembrie si o sa mai vina el din cand in cand sa aiba grija de caine sau ceva in genul. Nu ca m-ar deranja, abia ne interesectam, dar nu inteleg exact logica.

Mi-e cumva mila de cainele ala, pe de o parte ii tine companie dar pe de alta parte nu il ia cu ea decat in parc si niciodata la cumparaturi desi nu e interzis nicaieri sa duci cainele si sa-l lasi afara decat sa-l lasi singur, inchis in camera. Poate gandesc eu aiurea si poate animalele se impaca mai bine cu statul in casa decat stat in fata la magazin pentru o ora si dupa aia inca un drum de 20 de minute inapoi, tot cu stapanul.

Oricum, aseara incercam noi sa vorbim, ea isi cumparase o sticla de vin rosu si incerca sa ma faca si pe mine sa beau dar mie mi-era prea somn ca sa mai gandesc, let alone drink, dar i-am tinut companie vreo ora dupa care m-am bagat in pat cu Aphex Twin pe fundal.

Desi e mai mare decat mine cu vreo 5 ani (are 24) ma face sa ma gandesc ca poate ce fac eu nu e corect sau bine, desi de putine ori mi s-a intamplat sa ma indoiesc de propriile actiuni sau ganduri. Anyway, im povestea cum l-a cunoscut pe fostul, undeva in Finlanda, s-au mutat impreuna in Irlanda desi nu planuia sa se mute imediat cu el, apoi in Manchester unde a trebuit sa vina el cu slujba. Despartirea din cate am inteles (cred ca erau vreo trei motive) a fost din cauza ca el (in viziunea ei) se apropia de un fel de mid-life crisis si vroia copii si sa se aseze la casa lui dar ea nu planuia de fel si chip sa aiba copii. Suna ca un cliseu din Cosmopolitan pentru mine si ma rog, i-am zis ca da, e mai bine asa, sa-si vada de viata, sa faca ce-i place pana sa aiba ganduri de copii, povestea de rigoare. Facand facultatea de geologie, ma intreb unde o sa-si gaseasca o slujba dupa ce termina facultatea; nu e a doua pe care o face, ci e ceva foundation course dar tot in geologie. Ea zice ca o sa lucreze la o cariera de piatra si ca ar fi multumita sa faca asta, ii plac pietrele, dar nu m-am lamurit inca daca in Finlanda sau in Marea Britanie.

Ceea ce ma amuza pe mine este ca desi se cearta (oarecum impropriu spus) cu fostul, adica nu ajung la un comun acord, tot pe el il suna cand da de greu, tot pe el il cheama sa aiba grija de caine, ma face sa ma intreb de ce s-au despartit intr-un final. El nu zice nu pentru ca stie ca nu are pe nimeni altcineva care sa o ajute si nici ea nu renunta la a-i cere ajutorul. Azi avea cainele ceva la picior si nu putea sa mearga, a chemat taxiul, a fugit la clinica, s-a intors si l-a sunat sa-i povesteasca si plangea la telefon. Printre ‘overheard’ erau fragmente in genul ‘da stiu ca nu vreau sa platesc foarte mult la factura de curent, apa etc. dar cand e vorba de Sara [n.a. dog] nu ma uit la cat costa’ – semn ca poate si John ala gandea la fel ca mine, daca tot vrei sa-ti tii facturile la un minim absolut, atunci de ce ai mai adus cainele din Finlanda, ca sa ai o cheltuiala in plus?

Seria ‘pentru ca viata nu e suficient de complicata’ se incheie aici.


Publicat pe

în

, ,

de către

Comentarii

2 răspunsuri la „De ce simplu cand se poate complicat”
  1. cand ti-am dat commentul anterior inca nu citisem aici :))

  2. That’s plain chix logic. 😀