O legatura dubioasa

(Nu fac antreprenoriat si nici HR, nu mai mult decat imi dau la scoala sa fac (cel putin) bla bla, herefore nu am o opinie experta asupra subiectului, asta daca mai trebuie mentionat.)

Tocmai citeam mai devreme de faptul ca in industria HoReCa din Romania oamenii sunt foarte prost platiti si ca daca s-ar duce in Grecia, ar avea salarii de aproximativ 2000 de euro pe luna (‘various terms & conditions apply, etc.). Asta fiind destul de interesant considerand ca si Marriott tocmai angaja acum putin timp, chiar o gramada de oameni. E foarte, foarte interesant in multe feluri – cred ca o mare parte din cei care au plecat in strainatate au plecat pentru ca li se ofera salarii mai bune. Au capatat astfel si o idee despre ce inseamna sa muncesti, nu sa stai degeaba si sa te obisnuiesti cu gandul ca angajatorul nu are mari pretentii de la tine. Cred ca se observa si o schimbare – se reclama mai multe servicii, nu produse. Serivcii turistice, bancare, toate la gramada. In Romania observ aceleasi preturi ca in Uniunea Europeana la multe produse dar servicii care sunt mult sub standardele celor ‘de afara’ si salarii medii mai mici decat cele de afara. La masa platesc cat platesc si in Paris sa zicem, dar nu castig ca in Paris daca lucrez in Romania.

Dar angajatii? Avem sau n-avem, ii formam, ce Dumnezeului facem cu ei? Ne ajung doua promotii intr-un singur an? Umplem golul? E si un interviu pe larg cu George Butunoiu in Daily Business care zice bine – nu e criza de specialisti, e criza de specialisti ieftini. (via zoso)

O poveste care mie mi s-a parut foarte interesanta este cea a romanului din Marea Britanie care si-a acoperit fiul in bancnote de £20 – un gest de cocalar care l-a dus pe mana politiei ca alti tembeli care s-au filmat cu banii (frate) si s-au pus pe net. Prostul pana nu e si fudul, nu e prost destul, nu? Britanicii s-au aratat indignati si au tacut in mod evaziv. Dar ce m-a indignat pe mine si probabil pe multi altii e gestul! Nu s-a repetat destul ideea ca atunci cand mori, nu iei nimic din ce ai cu tine in mormant? Decat daca esti faraon dar cred ca e o practica mai invechita.

Ce legatura ar avea asta cu absolventii, angajati si pretentiile la salariu? Pai are legatura cu :

  • Ideea de „cum poti sa iti asiguri un castig rapid si fara foarte multa munca”
  • Toate stirile care vin din afara si ce fac oamenii cu banii in general – prea putine despre cei care isi imbunatatesc viata cu adevarat, pas cu pas si cei care economisesc pentru lucruri superficiale, precum o masina scumpa*

Vad o problema care tine foarte mult de perceptia oamenilor asupra banilor.

Un studiu, nu mai stiu fix acum care, spunea ca 90% din oameni considera ca au un IQ peste medie. Nu ca ar sti care e media, dar ei se considera deasupra ei, indiferent.

Putem concluziona ca foarte multi oameni sunt egoisti? Sau doar superficiali? Sau ambele deodata?
Putem presupune ca foarte multi se supraevalueaza inainte de a incepe cautarea pentru un job.

O criza de personal inseamna ca la un moment dat, chiar daca o firma se agata de putini angajati loiali, ea va incepe sa renunte la pretentii in disperare de cauza si va angaja sub presiunea multor factori externi sau interni si oameni mai slab pregatiti. Asta alimenteaza oarecum ideea de ‘eu sunt fabulos si m-au angajat pentru ca fac o treaba excelenta’ a multora care nu se angajeaza pentru ca tin ei foarte, foarte tare la valorile corporatiste, ci pentru ca au primit ce vroiau sau au negociat ceva acceptabil. Pana s-or muta ei mai departe. Am auzit de prea multe ori fraza „Nu e ce cautam, dar trebuie sa angajam pe cineva„.

De ce-ar fi si asta important? Pai, ar fi important de privit care sunt ‘perspectivele‘.  Acele perspective care ne vor aduce bani destul de multi ca sa ne luam masini si alte lucruri care ne trebuie pentru a adjusta statutul pe care il avem in societate. Incepi sa te ingrijorezi de:

  • Cat vei fi angajat (oare cat timp o sa aiba compania bani sa ma plateasca)
  • Cine va fi promovat si cine nu, cum, de ce (duce la un sentiment de nesiguranta)

Conditiile in care esti promovat se leaga si de performanta – atunci cand vezi ca sunt promovati oameni care nu sunt buni la ceea ce fac dar sunt ‘smecheri’ in termeni locali, performanta celorlalti tinde sa scada dramatic. Atunci cand sunt promovati faimosii „career climbers” de pe„career ladder”. Cei promovati nu sunt tot timpul angajatii cei mai buni, ci aceia care au capatat priceperea in arta de a fi promovat la job, arta pe care n-o inveti la scoala, ci te invata viata sau ti-o sugereaza. Cum cine? Ziarele, poate, de ce nu! Pentru ca n-o sa auzi de nimeni concediat in perioade de criza de angajati. Prea putini ca sa conteze.

E clar ca nu suntem satisfacuti cu ce avem si cerem salarii exorbitante nu datorita unei discrepante intre noi si un fotbalist care are trei Audi sau mai stiu eu ce si nu pare sa faca mare lucru, ci datorita faptului ca ne simtitm chiar foarte apropiati, ca statut, de ei. Suntem gelosi pentru ca ne vedem pe picior de egalitate – ce face el si n-as putea sa fac eu ca om? Daca observam ca cei pe care ii consideram egali castiga (mult) mai mult si traiesc (mult) mai bine decat noi, avem o problema. Si cu cat ei sunt mai multi (dati ca exemplu prin mass-media), cu atat mai mult avem de invidia si de ros unghiile.

Concluzii:

  1. Cand o sa mai apara mai putine stiri despre cum s-a castigat foarte usor in afara si se va pune accentul pe ideile pe care angajatii le contribuie firmelor si cunostiintele (ca sa nu zic in mod eronat studiile, cand ele nu au nicio legatura uneori) pe care le au, poate ne vom balansa aceste neajunsuri. Viata corporate sucks dar este pretul pe care il platesti pentru ca n-ai fost tu cel cu ideea geniala de a te face fotbalist, sa zicem. Vezi ‘Olimpiada oamenilor obisnuiti‘. Vezi ‘The Rompetrols‘.
  2. * Daca as fi banca, distribuitor de frigidere, plasme, Sanofi cu Magne B6 al lor, aici mi-as construi strategia (si am idei destule) – cum faci bani fara sa-ti pierzi zilele murind de invidie fata de ce au altii sau mintile, eventual. Eu vreau sa ma ajuti fara sa-mi spui ca ma ajuti. Sa-mi faci viata mai buna fara sa-mi spui ca imi faci viata mai buna. Nu e greu.

Acum, va rog eu frumos, set some damn standards si eventual, invatati diferenta dintre ‘aspirational’ si ‘motivational’.

Oh yeah, si tineti minte citatul ala:

We may be happy enough with little if it is what we were taught to expect and we may be miserable with much if we have been taught to desire everything.

2 răspunsuri la “O legatura dubioasa”

  1. de fapt am vrut sa las un comment ieri dar se facuse ora de plecat de la servici si am inchis PC`ul si n`am mai apucat.
    inca un articol solid cu care nu pot fi decat de acord. si eu am scris despre hotul din UK dupa ce am citit un articol pe net.

  2. Nu stiu de ce majoritatea celor care se gandesc la „afara” se gandesc in principal la bani. Oamenii parca nu mai gandesc cu propria bilica, ci cu bibilica jurnalistului care, desigur, fuge dupa senzational.