Vorba aia pe care o stiu toti studentii de la David Ogilvy. Ma rog, ca sa nu fiu sarcastica, azi, doua lucruri deodata: primul ar fi un anunt (de fapt o stire) aparuta pe BBC 1 parca azi dimineata.
Niste stiri despre Mugabe, Zimbabwe, summit-ul NATO, respingerea Macedoniei, Terminalul 5 de la Heathrow si cum British Airways incearca cu disperare sa rezolve situatia. Probabil ca multi stiu deja ca British Airways nu e tocmai compania cea mai grozava din lume, de fapt englezii ar putea spune ca BA is proper pants. Prin proper pants a se intelege completely crap.
Povestea: cuplu de englezi care a plecat in Hawaii pentru nunta. De cateva zile acolo si inca nu le-au sosit bagajele. In bagaje si rochia de mireasa a tipei. Contactati telefonic, ea era “too devastated to talk” dupa cum a zis prezentatoarea asa ca l-a lasat pe viitorul sot sa vorbeasca. O scurta poveste despre cand au ajuns, de cand le lipsesc bagajele si dupa aia detaliile care contau (sic!) : rochia de mireasa! Cumparata de la un magazin din Halifax (W Yorkshire si numele poate nu va spune nimic, nu va faceti probleme, nu e tocmai ‘the place to be’) si facuta de comanda. Chiar daca ar fi avut un model asemanator n-ar fi fost marimea ei si tot n-ar fi ajuns in timp pentru nunta.
Sa fi fost un barbat care a cules stirea? Eu m-am simtit indignata cand am auzit povestea. Imediat dupa a aparut o alta tipa care explica modalitati alternative de transport al bagajelor (cum ar fi prin curier) si ce sa faci in caz ca iti sunt pierdute valizele, in cat timp primesti raspuns si asa mai departe.
Intorcandu-ne la rochia aia; am doua cuvinte favorite: simpatie si mila. Simpatia e pentru persoane care au facut tot ce era posibil ca o zi foarte importanta din viata lor (anume nunta) si ghinionul a facut sa se nimereasca asa sau pura intamplare. Pe aia ii inteleg. Pentru femeia asta nu am decat mila. De ce mila? Pai, ok, sa zicem ca nu te mariti o singura data pentru tot restul vietii ca pe vremuri dar daca tot ai investit intr-o rochie si o nunta in Hawaii, de ce, pentru numele lui Dumnezeu, iti pui rochia de mireasa in valiza cu restul lucrurilor?
Rochia de mireasa functioneaza pe principiul ‘the one’. Poti proba si 1000 fara sa gasesti si a 1001-a rochie sa se potriveasca. Inelele le pun tot in bagaje? Nu! Rochia se cara asa cum se cara si costumele barbatesti, la bagaje de mana!
Imi aduce aminte de ce zicea mama de fiecare data cand o intrebam de ce se intampla unele lucruri (de ex. de ce sunt unii oameni asa prosti): „pentru ca lor nu le-a spus nimeni cand erau mici”. Mama ei nu i-o fi spus sa nu-si puna rochia de mireasa in valiza? Te duci in Hawaii sa-ti calci rochia? Doar n-o s-o scoti de acolo dupa 14 ore aratand ca noua, fara nici o cuta. Si chiar daca la hotel au servicii pentru asa ceva, din nou, esti dispus(a) sa bagi ceva de valoare – in cazul asta valoare sentimentala si materiala – in valiza cand stii ca lucrurile se pierd si cand nu sunt rochii de mireasa inauntru.
Dubiosi. Si enervanti.
Comentarii
2 răspunsuri la „The consumer is not a moron”
Imi place cum scrii 🙂
The power of stupidity. Lumea s-a prostit de tot. Nu evoluam, involuam.
Sintem suficient de cretini sa ne placa obiectele in locul lucrurilor importante. Ceremoniile de casatorie sint cel mai bune xemplu. Nu nunta e importanta. Nu bairamul. Nu excursia. Nu rochia de mireasa. Nu masa la restaurant. Nu giriitul de dupa. Nu cit de tare ne-am imbatat.
O casatorie e mult mai mult de o rochie si un cercel si un inel. Poti sa te insori intru fericire absoluta in chiloti si murdar de vaselina si sa fie cel mai frumos lucru facut in viata ta, sau poti sa ai un mariaj de cacat care se termina dupa 6 luni (sau nu, te poti complace) cu cea mai luxoasa rochie, restaurant si petrecer posibila.
Si-a pierdut cucoana rochia? Big fuckin deal. Esti in Hawaii cu barbatul vietii tale (prezumabil), make the best of it si numai asta ar trebui sa conteze. Nu nunta, nu rochia, nu hirtia de semnat.