Se intampla cumva ca saptamana trecuta la un seminar de Communication Theory and Practice ni se da ‘tema‘ o prezentare pe tema simbolisticii culorilor in cultura, istorie, politica etc. Zece minute fiecare grup si o saptamana la dispozitie sa lucram.
Cum totul aici este de factura „multicultural group of various religions and beliefs” eu nu sunt o persoana care discrimineaza indienii sau chinezii sau pakistanezii sau ce alte natii or mai fi pe-aici. Nu discriminez decat prostia. Daca esti roman si esti prost in ochii mei esti tot una cu un indian prost. Sau arab sau ce mai vreti voi. Daca un tip imi taie calea intr-o intersectie, poate sa fie bou roman sau francez, tot bou o sa fie. Regulile sunt aceleasi pentru toata lumea, asa si aici. De fapt, in aceasta mare de oameni carora nu le pasa nici cat negru sub unghie de unde esti pentru ca oricum nu stiu (vorbesc de tinerii apatici bineinteles) unde e pe harta, probabil mie imi pasa prea mult. Ah da, si daca mai esti si prost si n-ai putin obraz atunci nu putem fi prieteni atata vreme cat imi aleg singura prietenii.
La mine in grupa se intampla sa fie vreo cinci sau sase chinezi, fiecare cu un nume englezesc. Nu ma deranjeaza, suntem OK cu totii dar exista o vaga confuzie. Noi ii strigam dupa numele englezesc pentru ca evident nu putem pronunta numele chinezesc, care o fi el. Ei intre ei se striga dupa ala chinezesc. Ei, cand noi nu suntem atenti, vorbesc doar in chineza. Uneori am senzatia ca unii nici nu inteleg ce spun profesorii sau ceilalti din grupa, dat fiind faptul ca ultima oara cand le explicam unor fete faptul ca eu scriu cu mana stanga si ca mouse-ul meu are butoanele invers, una asculta si ii traducea celeilalte. Ma rog. Trecand peste penibilul situatiei, m-am obisnuit cu ideea.
E misto. Nu stiu cine esti dupa nume, da’ e misto!
Avem si o tipa din Slovacia pe care o cunosc de la inceputul facultatii. Se aseaza langa mine, hi, hello, asa si pe dincolo, am mers cu ea pe la Student Union si in cele doua zile de cand eram eu in Manchester stiam mai multe despre oras decat ea, care venise de doi ani, locuia cu prietenul ei etc.. De obicei cand ma plictisesc cu cineva ii intreb lucruri despre viata lor, de unde sunt, cum e acolo, doar-doar o mai trece timpul. Prefer asa decat sa scarman cine stie ce ura ascunsa fata de KFC, cum mi s-a intamplat la un moment dat cu o tipa care era vegetariana sau sa vorbesc despre persoana mea. Si mi-a povestit fata, intr-o engleza atat de stricata si gresita din punct de vedere gramatical, cum e in Slovacia. M-am bucurat foarte tare, doar ca 30 de secunde au fost despre Slovacia si restul de doua ore despre prietenul ei si familia ei in Slovacia. Incercam sa par fascinata si multumita de faptul ca nu trebuie sa contribui decat cu intrebari ca sa ii arat ca ascult. Da, ascultam dar mi-era greu sa inteleg. Cu unii oameni nu iti vine niciodata randul sa vorbesti despre tine. Ma simteam mai bine asa, stiind ca nu o sa intrebe sau ca n-o sa avem timp. Si tot asa de fiecare data cand ne mai intalnim in mod accidental.
Fata e constiincioasa, nu pot sa-i reprosez asta, are toate cursurile, notitele si vine cu un reportofon la cursuri. Inregistreaza si transcrie sau cine stie ce face cu ele (caci nu se zice nimic in plus si absolut orice link sau studiu de caz e publicat pe net sau intr-o carte). N-am intrebat-o niciodata de ce a lipsit sau ce-a facut, nu-i treaba mea si i-am dat cursurile in putinele dati in care n-a fost. Dar mi se pare trist(a) cumva, la multe din seminariile de marketing pe care le avem trebuie sa mentionam produse si branduri. Niciodata nu stie de unul sau de altul si toti ne simtim oarecum penibil. Incercam sa explicam si in functie de persoanele cu care nimerim la masa, unii sunt mai rabdatori, altii nu.
S-a „alaturat” grupului nostru in aceasta prezentare. Pentru ca le-am tot reamintit si reamintit sa isi scrie fiecare partea, sa mi-o trimita pe mail si eu vin cu laptopul si proiectorul la facultate, ma ocup eu de partea tehnica a lucrurilor. Evident, cu o noapte inainte de prezentare, era ora doua si inca nu era gata pentru ca una din chinezoaice nu isi trimisese contributia. A venit un email plin de caractere chinezesti de sus pana jos, am corectat greseli de gramatica si terminasem spre bucuria mea.
Problema a venit a doua zi. La primul curs n-au venit cele trei fete. Chinezoaica si „traducatoarea” si Katarina. Si stai, asteapta cu alti doi la fel de confuzi si panicati. Era al doilea seminar din ziua respectiva deci inca mai era speranta. La primul seminar iarasi n-au venit fetele si ne pusesem de acord sa prezentam noi tot daca ele nu vin. Au aparut ce-i drept si se bateau cu pumnii in piept „Hai sa mergem noi primii”. Bai fetelor, stati asa. Calm! Ne-au luat-o altii inainte si ce sa vezi, Katarina se face alba la fata.
„N-avem reclame in prezentare, trebuia sa venim cu exemple! Are cineva exemple?„
Eu anticipasem momentul, vazand cat de mult isi dadusera toti interesul si bagasem vreo cinci exemple in prezentare, in vreme ce alte grupe aratau cam doua trei si cam atat. Cat eu instalam proiectorul ma apuca efectiv de umar si ma intreaba daca avem exemple, desi unul din grup ii spusese deja ca avem, aratand cu degetul spre slide-urile in care erau bagate. Se vedeau si mari, pe proiector. Sa ne relaxam, avem exemple, „I added a few last night” ii zic si ca „Adam already told you we had some, they’re on the screen” plus un „could you just wait a minute till I install this?” aratand cu degetul catre proiectorul care arata o imagine patrata si nu dreptunghiulara, cum ar fi trebuit. Tehnologie de ultima ora 😀
Concluzia prezentarii a fost ca prietena Katarina s-a balbait fix patru minute si douazeci de secunde pentru ca daduse copy-paste la acelasi fragment de doua ori in notite si chiar l-a citit de doua ori fara sa isi dea seama de ce zice (eram cronometrati cat vorbim pentru ca trebuia sa dureze maxim zece minute). Una din chinezoaice se chinuia sa citeasca un paragraf, cea careia ii traducea prietena mai devreme, totul in trei minute si trezeci si cinci de secunde), lasandu-ne celorlalti (4 oameni) vreo doua minute. Incercam sa nu par stresata de timp dar aia din grupa radeau. N-am mai rezistat si am plecat imediat cum a zis ‘see you next week‘ pentru ca deja aveam nervi.
De ce? Pentru ca evident, toti uitasera sa aduca exemple. Nu gandeam decat un lucru. ALO, cu un minut inainte de prezentare e prea tarziu sa te trezesti ca nu ai exemple de aratat.
Surpriza a venit abia la doua ore dupa seminar sub forma unui SMS de la Katarina, eroina moara stricata:
„by the way next time u don’t have to bark on me when i ask u something i dont think ive done to u something wrong so if u have any problem with me tell me but dont speak at me like that”
…zise disperata care s-a trezit cu cateva secunde inainte de prezentare sa ma zgaltaie (la propriu) pe mine cat tineam laptop-ul in brate si incercam sa instalez proiectorul ca sa (ce coincidenta!) ne fie bine si sa iasa misto. Doar ca sa ii repet ceva ce stia deja.
Si mai ironic sa trimiti un mesaj din ala prin SMS. „Daca ai o problema vino si spune-mi”. Sa mori tu, si te-ai gandit sa-mi dai un SMS cu asta! Nu faceti cum zice preotul, faceti cum face el (cum ar veni). Nu i-am mai raspuns pentru ca nu pot sa ma gandesc la ceva ce sa inteleaga desi mi-au trecut prin minte „Funny you should say that” sau „Take a look at yourself first.„. Ce mentalitate cretina. N-am vazut asa ceva de la oamenii de aici (de-ai locului) cu care am lucrat. In loc sa zici mersi ca cineva iti face o favoare in loc sa prezinti aratand o hartie in fata clasei, hai sa stricam naibii totul, caci in mod sigur nu va exista o a doua sansa si gratie faptului ca am lasat loc de buna ziua si celorlalti, am schimbat grupul pentru trimestrul doi.
PR-ul poate sa ia apa sambetei.
Comentarii
10 răspunsuri la „Ironia prostiei”
inca imi aduc aminte cu drag de proiectul de statistica din anul 2… doua dintre colege au terminat centralizarea rezultatelor de la sondaj in seara dinainte de prezentare, iar pe la 1 a.m. ne-am dat seama ca erau centralizate gresit… pe la 3 dimineata eu si cealalta colega ne dadeam sms-uri disperate si injuram proiectele in echipa.
prosti sunt peste tot, si in echipa e si mai naspa sa dai peste ei. norocul meu in liceu si facultate a fost ca se purtau proiectele in doi, pe care le faceam totdeauna cu tipa cu care am stat in banca din clasa a 5-a pana in anul 4. persoane noi = nu bun.
Mie chinezoaicele mi se par dragute si de treaba, singura problema e ca nu le pot intelege engleza…
cat despre prezentari am ajuns la concluzia ca House avea dreptate
‘there is no I in team…there’s a me tho, if you jumble it up’.
sunt si multi nesimtiti. gandeste`te ca nu inseamna ca daca sunt colegi cu tine trebuie sa fie si prieteni. da`i naibii si intra intr`o grupa care nu te face de rusine si care sunt in stare sa pregateasca o parte a unui proiect.
nu stiu cum e cazul deei, dar ce te faci cand nu-ti cunosti colegii si nu stii ce ‘poame’ sunt?
mda, boala grea si generala cu chinezii: n-au nici o tragere sa se integreze sau sa vorbeasca engleza. si eu am 6 colegi de an chinezi, care vorbesc o engleza de la infecta la aproximativa, de acum ma oboseste sa cer sa imi repede de 3 ori ce au de zis. intre ei vorbesc doar chineza, desi li s-a spus si amical si mai oficial ca nu e politicos. asta e…
si la indieni vad acelasi lucru, cand se aduna in locul unde se poate lua masa sau prin magazine.
poate si de asta in US e destul de acuta problema emigratiei, pentru ca cei care vin nu au nici o inclinatie catre integrare: isi pastreaza limba, muzica, filmele (cel putin comunitatea latino asa face).
ma bucur ca nu sunt singura nebuna. N-am nimic cu chinezii, sincer, ma deranjeaza oamenii care nu stiu sa aprecieze lucruri facute spre binele lor doar din cauza unui rahat inchipuit numai de ei :/
Dar da, nimeni nu se integreaza asa cum trebuie, inteleg sa iti pastrezi obiceiurile si altele dar vorba romanului, simt ca ma injura pe limba lor cand ii aud vorbind in public. Si e nasol. Eu nu vorbesc in romana pe strada sau cand sunt altii in jur, o sa creada ca vorbesc despre ei sau cine stie…
In plus aici au propus o lege prin care orice cetatean strain care vrea sa se casatoreasca cu un cetatean britanic trebuie sa dea un test de limba engleza. SHOCKER. hahaha. ce tristete pe multe tipe venite sa „marry” un englez in lupta pentru British passport!
da, nebuni suntem multi, din fericire!
e si normal ca un stat al carei cetatean doresti sa devii sa iti ceara sa vorbesti limba oficiala. ma mir ca nu era valabila pana acum. oricum, si britanicii se trezesc din reverie, dupa atentatele facute de oameni nascuti in UK, dar din parinti emigranti.
asta cu injuratul chiar nu ma mai atinge, sa zica ce vor ei. mai mult ma deranjeaza cand trebuie sa fac echipa cu unul din ei la unul din laboratoare: nu prea sunt in stare sa lucreze independent si aproape de fiecare data trebuie sa ii supraveghez sa nu imi dea peste cap experimentul. multi, domne, multi, fi-le-ar meleardul sa le fie!
Mi se pare o discrepanta intre modul in care decurg lucrurile cu adevarat si modul in care le prezinti tu aici.
Adica inteleg… China nu si-a facut temele, dar de la o discutie care mi se pare relativ simpla pana la un SMS din care reiese clar ca tipa a fost deranjata de tonul cu care i te-ai adresat este ceva. 🙂
Probabil lasi sa se inteleaga mult mai multe din atitudinile tale non-verbale.
P.S. De ce nu ati inceput voi prezentarile?
P.S.2. Tu mereu te semnezi „Andrea”? 🙂
E bine ca ai schimbat grupa; din ceea ce povestesti, nu v-ar fi iesit un debriefing constructiv. Nu e bine ca pe viitor situatiile de genul acesta se vor repeta la serviciu, cand grupa e mai greu de schimbat.
Si… te-a surprins ceva in toata intamplarea asta?
Tot timpul vor fi oameni care, din varii motive, nu-si vor face treaba. Dar asa cum a zis Diana, exista un ‘me’ in ‘team’ care mai poate repara cate ceva – si daca poti sa mai si dai de-nteles ca tu ai reparat, si mai bine.
De fapt asta-mi aminteste mai mult de o zi la Ericsson (pentru graduate scheme) – aveam 5 minute sa stabilim o-ntreaga strategie, si trei din cinci oameni erau ca niste discuri zgariate, se stresau de la o singura chestie mica si nesemnificativa per total, indiferent cat ma chinuiam sa-i misc mai departe; asa ca strategia a ramas absenta, si nici macar punctul ala nu l-am lamurit.
(needless to say, none of them got in as far as I know – then again, neither did I)