deea // supermagnet

Acum ceva vreme am fost la o nunta a unor prieteni si pot spune ca s-a desfasurat tipic si atipic in acelasi timp, dar despre asta un pic mai incolo. Vreau doar sa atrag atentia asupra unui lucru care ma deranjeaza de fiecare data cand vin in tara, si anume cat de ingusti sunt unii oameni care aproape ca refuza sa creada ca exista si alte religii in afara de romano-catolici si ortodocsi sau, pentru ca vin mereu pe la usi, martorii lui Iehova.

Paranteza: in Marea Britanie biserica Anglicana nu e o ‘biserica’ in sensul adevarat al cuvantului, de multe ori e acea religie pe care o pui in formulare cand nu stii ce esti. Pentru ca putini in Marea Britanie s-au nascut religiosi sau indoctrinati si ar fi o mare confuzie sa avem lideri indoctrinati care sa scoata pe gura cuvantul ‘Dumnezeu’ intr-un discurs. Dumnezeu, God, Allah, Shiva si Vishnu sau Buddha sunt pentru fiecare the choice of a personal path cum ar zice Dragos. Adica e treaba lor si nu vorbim despre asta. In Marea Britanie principala problema cu religia este ca e o indeletnicire solemna cu ritualuri, imnuri, slujbe etc. si desi suntem foarte experimentati in ale solemnului si linistii, mereu ne luam noi insine peste picior. Si religia nu permite acest luat in serios…unless you’re Church of England. Daca urmariti Eddie Izzard, veti sti! Esenta este ca aproape 70-80% din populatie se declara Church of England, agnostici, ateisti sau confuzi. Restul sunt crestini de vreun fel sau altul si Islam. Islamul, daca nu ma insel, e mai raspandit decat crestinismul aici asa ca ne scuteste de existenta vreunui partid crestin, spagi la biserici si alte sporturi din Romania si ce fac enoriasii cand se deschide pelerinajul, se pun in genunchi si dau ture la biserica sau se inghesuie la mancare gratuita e o raritate ciudata.

Revenind, daca se intelege ceva din ce am zis mai sus, nunta devine apoi un fel de mare ritual costisitor. You want to get it over with.

Traditia spune(a) ca parintii miresei platesc pentru nunta dar in zilele de azi pragmatismul invinge invartitul banilor cu lopata si ambele parti platesc pentru ea. Niciodata nu se vorbeste de bani dar e usor de identificat cine ce fel de nunta isi face:

• Exista nuntile ‘flashy’, all-out in care ambele familii, desi nu au bani, se imprumuta sau scot din economii pentru nunta. Cel mai mare tort, cea mai scumpa rochie, cel mai scump restaurant, cel mai cel mai. Sa vada toata lumea ca e fara numar si ca te lafai in bani. Cel mai scump inel, pfoa, ce sa mai. Totul la superlativ. La genul asta de nunti oamenii vin imbracati cat mai indecent, in culori stridente sau lucioase, se asorteaza (de obicei persoanele instarite nu tin sa asorteze toate hainele, ca si cum ar merge in uniforma) si totul e kitsch, de la lumanari pana la mancaruri – se merge in genul de loc in care se spune ‘crema de cartofi’ la piure. Se angajeaza nu doar fotografi, ci si 2 cameramani si se face mare tam-tam.
• Exista nuntile “de mijloc”, ale celor care evita kitsch-ul si tot ce e lucios sau straluceste. Sunt genul de oameni care “mai bine pun bani pentru o casa/masina/bun de folosinta indelungata” ca o sa le trebuiasca mai mult. Nu vor o nunta stridenta, ci sunt mai calculati si nu ar scoate bani pusi deoparte pentru zile negre pentru un lucru frivol ca o nunta. In unele cazuri, inelul de logodna a apartinut bunicii/strabunicii/unei rude pe cale materna probabil. Inca se foloseste o masina scumpa care sa duca mireasa si mirele de colo-colo, domnisoarele de onoare au rochii asortate si se merge in genul de loc in care se servesc lucruri placute din punct de vedere estetic dar nesatioase.
• Nuntile celor instariti si cu bun simt sunt discrete, genul de adunari care par ca se afla acolo din intamplare, fara sa fi fost organizat nimic. Masa in sine si bautura nu sunt lucruri importante pentru ca oricum parte a vietii lor e iesitul la cocktailuri, petreceri, baluri si alte evenimente mondene asa ca nunta nu e mare lucru. Lumea se imbraca cu gust dar nu se asorteaza si nici nu cumpara rochii sau tinute ’special pentru nunta’ pentru ca deja le au gata de la alte ocazii. Cel mai probabil nu vin formatii sau nu se canta lucruri cunoscute (depinde de invitati), ci muzica clasica.

Si daca vreti sa cititi despre tipuri de invitati la nunta..tin minte ca Elena (Ionita) sau Costin (Radu) facusera o scurta analiza a genurilor de oameni prezenti la nunti. Pentru ca pe noi plannerii ne framanta lucruri la care altii nici nu se gandesc mai mult de 30 de secunde.

Pe final, ce m-a facut de fapt sa ma gandesc la chestia asta:

“Ha-ha, ce trebuie sa moara mai intai in Romania e snobismul si nuntile spectacol la care se cheltuie zeci de mii de euro pt chestii cat mai superficiale si mai de dat mare si scos in evidenta ce tare esti tu. A devenit o competitie, care face cea mai spectaculoasa/scumpa nunta, invitatii ajung sa fie mai aranjati si ies mai mult in evidenta din grup decat mireasa si mirele, etc.

La nunta te duci sa iti sarbatoresti iubirea si decizia de a petrece restul vietii cu cel drag, nu sa te chinui sa le faci in ciuda la altii cu ce ai tu si ti-ai putut permite:) Mie imi place tare mult nuntile modeste si normale in State, unde lumea se simte bine, sunt de bun gust si ideea e sa te bucuri de cei din jur si sa chefuiti, nu sa va bateti in inele cu pietre cat mai pretioase, preturi de rochii, etc..”

Un comentariu aici, de Adriana

E ora 11 noaptea si citesc un articol usor nervos despre Stefan Banica Jr. la Pitici Gratis (pe care n-o sa il dau ca link, cei sensibili la cuvinte urate au fost anuntati) care se intreaba de ce Banica Jr. a vandut 7 concerte de sarbatori si are mereu salile pline. In esenta, cine sunt oamenii care asculta Stefan Banica? Cunoastem pe cineva?

Cineva zicea de noi astia din publicitate ca suntem pastilati sau ca traim in propriul nostru palat de clestar la care nimeni n-are acces, pe principiul ‘I listen to bands that don’t even exist yet’. Si ca atunci cand facem reclame ne gandim prea mult la noi in loc sa ne gandim la oameni. Uneori tind sa cred ca in Romania in publicitate unii se pierdeau foarte usor si multe orgolii au fost ranite prin aducerea la realitate. Ne-am suparat si ne suparam in continuare si concluzia pare sa fie ca bai, in Romania e plin de prosti. Ca n-ai cu cine, ca traitul iti ia tot timpul si asa mai departe.

Uitandu-ma pe strada, pot sa zic ca e plin de prosti. Prosti tradus in lenesi in gandire, comozi, superficiali si luati la gramada, totul pare foarte dezorganizat. Stam in usa la metrou, ne oprim pe partea stanga pe scara rulanta, ascultam manele, facem mici in fata blocului la gratar si parcam masinile pe unde ne taie capul. Ascultam Stefan Banica Jr. se pare.

Tot in lume se mai auzea chestia aia cu ‘consumatorul nu e prost, e nevasta-ta’ dar uitam faptul ca oamenii vor sa se simta ei bine. Sunt exact ca nevasta in sensul ca daca nu primesti laude, complimente, pantofi, telefoane, mesaje, porumbei calatori, si in general atentie de la persoana care trebuie, cand trebuie, cum trebuie incepe sa se strice totul. De multe ori cand ni se spune ca insultam inteligenta consumatorului, noi de fapt insultam educatia lor.

Uitam ca oamenii asculta Stefan Banica, ca si cei mai politicosi oameni vor sa bea din sticla, sa caste fara sa puna mana la gura, ca daca ne mananca ne scarpinam (sau vrem), ca daca ciocolata ne ingrasa nu e nimic in neregula cu noi, e doar cu cei carora nu le plac formele. Nu e o noutate ca totul trebuie sa fie despre noi, noi, noi si iar noi dar multa lume uita cine suntem ‘noi’ de fapt. Si eu vad focus grupuri in care femeile zic ca le dau doar lucruri sanatoase copiilor si celelalte zic si ele la fel ca sa nu para mame iresponsabile. Avem o paine feliata fara crusta care se vinde la 400 si 800 grame si trec pe langa raft uneori si ma gandesc ca totusi exista cineva care e prea lenes sa taie crusta si mai bine da niste centi in plus ca sa o cumpere fara direct.

Unde sunt acesti oameni ma intreb si eu in fiecare zi dar imi dau seama ca de fapt sunt peste tot in jurul meu si ca mai bine nu ma mai intreb si accept faptul ca unii o sa cumpere si pantofii care mie mi se par urati, si parfumul care mie mi se pare prea dulce, o sa foloseasca si solarul chiar daca risca sa faca un cancer de piele pentru ca bronzul are o semnificatie, cancerul e ceva intangibil pana il ai.  Si probabil am devenit mai toleranta la chestiile astea. I started believing in redeeming qualities. Dar nu se aplica la toata lumea. Daca esti portocaliu, inca esti usor tembel.

Ideea e ca mai bine nu ne intrebam cine sunt, mai bine sa nu uitam ca sunt acolo. Tot timpul. Si o sa vina sa ne bantuie!

Mi se pare fascinant faptul ca atunci cand e soare si frumos si oamenii asteapta intr-o statie de autobuz, toti se aseaza intr-o linie aproape perfecta. Nimeni nu sta in fata altcuiva si daca stau s-ar putea invariabil sa trebuiasca sa se dea la o parte pentru a lasa pe cineva sa treaca prin fata pentru ca trotuarul e prea mic. Distanta e in schimb aceeasi, aproape un metru unii fata de altii daca suntem deja prea multi care asteapta, niciodata mai aproape.

Doar ca atunci cand ploua totul se schimba – desi avem umbrele, preferam sa stam la adapost in statie si atunci distantele dintre noi chiar nu mai conteaza. Ne inghiontim uneori pentru ca nu mai e loc si de oameni, si de umbrele. Ceea ce deranjeaza, dar nimeni nu zice nimic. Invadarea spatiului personal nu mai conteaza prea mult, pentru ca toti stim de ce – ploua!

Cand e frumos insa nu exista nicio scuza care sa explic de ce as vrea sa stau atat de aproape de altcineva. Diferenta fiind ca in Romania, din cate am observat, lumea se departeaza usor, spre deosebire de aici, unde nimeni nu clinteste decat in cazul in care vine autobuzul si se pot departa

De asemenea in autobuz exista persoane care se aseaza indiferent de cum sta persoana de langa, si persoane care totusi lasa putin spatiu intre, dar trebuie sa-si intinda picioarele pe culoar, unde deja nu mai e loc pentru altii sa treaca. Atunci cand incep sa se elibereze scaunele, oamenii prefera sa stea singuri pe o bancheta, de multe ori la fereastra ca sa-si poata intinde picioarele. Altii stau pe banchetele cele mai din spate, ca sa-si puna picioarele pe scaunele din fata lor si sa toceasca materialul de pe ele, desi evident sunt semne de ‘nu puneti picioarele pe scaun’. Atunci cand cineva chiar sta pe unul din scaunele de ‘picioare’ (cand autobuzele sunt aglomerate), nimeni n-o sa isi intinda piciorul pe scaunul de langa, sa nu para ca sunt ei aia necivilizati.

Oh boy, bus rides are eternally fun.

Stiti ce ni se spune noua, in tara “care a inventat plannerii”? Ca cele mai multe oportunitati de angajare sunt in Asia, pentru cei dispusi sa se mute acolo. Shanghai, Hong Kong, Bangkok. Toata lumea se inghesuie acolo, nu neaparat pentru ca e puterea de cumparare atat de mare, cat din cauza faptului ca par sa se trezeasca incet-incet dintr-un fel de somn adanc si totusi…

Ma uitam la site-ul unui fotograf pe nume Michael Wolf si proiectul 100×100, 100 de camere de 100 square feet (9 metri patrati) in Hong Kong:

Putem invata multe: ca oamenii, desi au la dispozitie doar 9 metri patrati, nu vor renunt la a colectiona lucruri de care nu au nevoie (hoarding), ca a avea un televizor e aproape necesar ca prim contact cu lumea si metoda de combatere a singuratatii, daca nu ai un calendar si un ceas in camera e ca si cum pierzi sirul zilelor sau ceva. Ah, si un aparat de aer conditionat. Si multe alte lucruri. Dar a spune ca toti oamenii strang cureaua sau schimba stilul de viata cand vine criza sau ca toti se adapteaza brusc la mediul in care traiesc…well, no. De multe ori am fost surprinsa sa constat altfel.

Va dati seama ca unii din oamenii aia ar fi socati sa aiba un apartament cu mai mult de o camera? Pana s-ar obisnui.

Au mai aparut ceva de cand n-am mai urmarit eu:

Word.

Nu sunt o persoana razbunatoare din fire desi uneori mi-as dori – partea buna e ca exista cineva sau ceva care sa-mi distraga atentia. Printre altele, viata te invata ca daca pierzi un pitch nu e motiv nici de plans, nici de nervi, nici de dat vina pe altii. Si totusi, uneori I’m just a sore loser si ma stresez degeaba pentru o zi sau doua. Si vorba lui tata, ma duc si imi cumpar pantofi; ca femeile cand sunt fericite isi cumpara o pereche, iar atunci cand sunt triste isi cumpara doua. Bonus, Andreea Raicu zicea ca isi tunde varfurile, ca sunt semn de bad karma. Nu stiu cat de adevarat e, dar concluzia e ca merita sa te tunzi sau sa schimbi ceva cand totul merge prost. Atata timp cat nu devine obicei.

In fine, in urma insemnarii mele despre “prieteni” sau asa-zisi prieteni bineinteles, e intotdeauna distractiv sa vezi cum oamenii isi dau arama pe fata. Am o problema foarte mare cu increderea in oameni, adica rareori cred cand cineva zice ceva – I’ll believe it when I see it. Asa si cu multi din facultate. Da, suntem seriosi, da, o sa facem, da, o sa dregem. Primul meu gand e “aiurea” pentru ca m-am obisnuit ca multi sa nu se tina de cuvant, chestie de varsta si toate cele. Nu inseamna ca nu exista exceptii dar in doi ani de zile nimeni n-a avut revelatia vietii si s-a pus brusc cu burta pe carte. Asa ca nu pot decat sa manifest indiferenta fata de promisiunile de fac si dreg, la fel cum sunt indiferenta fata de politica. Dar in ambele cazuri, trebuie sa acorzi cuiva un vot de incredere, altfel te complaci intr-o situatie din care nu mai poti sa iesi. Nu poti sa zici ca nimeni nu face nimic daca nu-i lasi. In afara facultatii insa, am fost placut surprinsa de oameni si inca nu mi-am pierdut complet speranta. 

Am vazut oameni care abia asteapta sa se ridice cineva de la masa ca sa zica ceva rau, ceva care era acolo, in the back of their heads. Eu si cu un prieten avem un sistem foarte eficient pe care il practica si familia Obama: roses and thorns. In esenta, la sfarsitul zilei discutam despre ce a fost bine, ce n-a fost bine, ce-am fi vrut sa facem si ce-a iesit de fapt.

Descoperiri despre momentele in care trebuie sa marturisesti ca ai gresit:

1. Recunosti ca ai gresit;
2. Incerci sa acoperi fapta si sa dai vina pe altcineva
3. Incerci sa redirectionezi atentia catre altceva ce a iesit bine ca sa diminuezi seriozitatea problemei
4. Spui ca de fapt face parte dintr-un plan si aduci “planul” in prim plan. A fost doar o batalie pierduta, dar urmeaza multe victorii.

In contextul ‘razbunare’, cea mai buna razbunare pe care am avut-o in ultima vreme a fost sa nu-mi pese. Multi vin la mine si imi pun o gramada de intrebari despre scoala, chestii, balarii, recunosc ca n-am mereu timp sa raspund si nu tot timpul stiu. I have no idea what I’m doing sometimes. Recunosc ca nu stiu, mai putin atunci cand vine vorba de munca si unele mici minciuni Dar ei nu stiu asta si nici nu trebuie sa stie. Eu in schimb ma chinui sa invat. 

“Qualitative researchers inhabit, by virtue of their primary task, a world which lies between people and things. We attempt to understand and illuminate people’s relationships with things, usually with the purpose of assisting the proprietors or creators of those things in strengthening this relationship in motivational terms. Meaning is ascribed by people to things. It does not reside inherently in products, brands, advertisements, or any thing. So meaning is a construction, and is the only reality that matters, in market research at least.”

Roddy Glen

Multi oameni n-au fost invatati ce inseamna empatia si a te pune in pielea consumatorului. Uneori nici aici, ca nu e totul pe roze, dar foarte putini observa asta cand vin din locuri in care customer service nici macar nu exista. Ca in Romania, de exemplu, unde singura tanti care mi-a zis buna ziua si la revedere inapoi cand i-am zis eu prima a fost tanti de la cuptorul de paine.

Vladimir Oane zicea azi pe twitter de cineva care se plangea de serviciile emag. Povestea pe scurt, emag suna respectiva persoana sa vina sa-si ridice produsul, la depozitul lor sau ce au in Crangasi da peste un angajat care ii zice doar un ‘ne pare rau, produsul nu este in stoc’ si atat, fara scuze, fara explicatii. Daca va pasioneaza sa cititi, asta e fragmentul:

“Aseara ajung la sediul Emag, ma duc la ghiseu si spun ca am venit sa ridic laptop-ul. Tipul de acolo a stat cam 2 minute cu nasul in calculator si imi spune “imi pare rau, calculatorul nu a ajuns”. Eu ii spun respectuos “sigur a ajuns, am fost sunat astazi de cineva de la dumneavoastra si mi s-a spus ca dupa ora 19.00 este ok sa il ridic, va rog sa verificati”. Agentul “imi pare rau, este o greseala, nu este in stoc….” 

Macar sa mi se spuna pe un ton respectuos ca a fost o greseala, ca poate cuiva ii pare rau… Expresia de pe fata tipului este ceva gen “ghinion, n-ai laptop si daca nu-ti convine, oricum sunt o gramada de prosti care asteapta la rand, asa ca da-i drumu”.”

Asta suna a Tesco online ordering, doar ca aici Tesco nu e singurul magazin de la care poti sa iei si aici e mai nasol daca minti ca angajat. Pus in pielea unui angajat Tesco cu aceeasi situatie, nu poti decat sa presupui ca omul din fata ta e foarte nervos ca nu i-a venit produsul. E foarte suparat pe Tesco si se va plange unor 20 de oameni (cel putin) din cercul lui de prieteni, de la serviciu (in ro te poti plange pe twitter si te asculta mai multi, in UK twitter e un fel de moft si oamenii in general nu se plang decat celor pe care ii cunosc) si tot asa. 

Nu poti decat sa incerci sa il linistesti, sa iti ceri scuze chiar daca nu e vina ta si sa ii spui ca vei suna la store manager (si chiar vei suna de fata cu el, ca dovada ca incerci sa ii mai reduci din amar) si daca maine nu mai esti in tura sa lasi cuiva instructiuni si sa il cauti sa-l intrebi daca si-a primit produsul. Prin telefon, prin email, ca nu-ti pica mana daca faci asta.

De ce?

Uite, de exemplu ‘The Container Store‘ are niste principii pe care fondatorul tine sa le reaminteasca de fiecare data. Gen ‘omul in desert’ :

“Container Store employees are told the story of a man crawling through the desert gasping for a drink of water. He finds an oasis, where an ordinary retailer gives him water. If it had been a Container Store retailer, employees are told, he would have been told “Here’s some water. Do you also want something to eat? And I see from your wedding ring that you are married. How about we call your family and let them know you’re here.” The principle is that you’re cheating the customer if you are not offering them the opportunity to buy more.”

Cum am prea mult timp liber stateam si imi faceam ordine in RSS reader si renuntam la o gramada de bloguri sau site-uri pe care nu le mai citesc, sau daca le citesc le citesc in sila.

Intr-o prima etapa, daca un site interesant n-avea feed RSS nu il mai bagam in seama. In a doua etapa, daca un feed devenea plictisitor, repetitiv, neinteresant, inferior altor feed-uri mai bune, deja nu mai conta foarte tare, renuntam la continut.

Asta in ceea ce priveste tot ce inseamna stire cel putin.

Cat despre oameni, am descoperit prin intermediul facebook, vorba lui Jon Lajoie, ca oamenii in general do not give a f*** sau give too much of a f*** despre cum se foloseste facebook aici in UK.

Sunt persoane cu care ma intalnesc zilnic la facultate si sunt numai cu ‘what they did on facebook’, cu cine au vorbit, ce poza a mai aparut, daca nu esti pe facebook pur si simplu nu existi in lumea lor si sunt vadit dezamagiti daca nu le-ai citit status updates sau nu le-ai verificat profilul.

Daca ar sti de twitter cred ca mi-ar iesi peri albi in cap cu ‘nu ma urmaresti?’, chiar daca si asa, cand nu stii ceva despre ei nu faci parte din audienta celor carora li se adreseaza. Daca ar sti si de friendfeed probabil ca as crapa direct. Ma bucur ca n-au bloguri. Ma bucur ca ei nu-l citesc pe al meu. Nu contest faptul ca gandesc pentru ei insisi dar ca orice masa mare de oameni (in cazul asta foarte diversi), abia un procent foarte mic va crea ceva continut original si interesant, cel putin. Redefinind interesant, imi dau seama ca de fapt s-ar putea sa fac un pleonasm. Pentru mine tot ce e original e interesant intr-o oarecare masura, si de obicei original inseamna ori autentic, ori nou. Doar ca pana si cuvantul ‘nou’ a ajuns sa insemne altceva pe internet. Nou in general sau nou pentru mine? Nou pe internet inseamna acum maxim o zi, vechi inseamna de acum doua zile sau de ieri dimineata chiar. Nu mai e nou ca in jurnalismul traditional, unde ‘nou’ isi pastra intelesul toata saptamana si o stire ‘veche’ era de acum doua saptamani. Pe internet, de acum doua saptamani e antic deja.

“Closing your eyes isn’t going to change anything. Nothing’s going to disappear just because you can’t see what’s going on. In fact, things will be even worse the next time you open your eyes. That’s the kind of world we live in, Mr Nakata. Keep your eyes wide open. Only a coward closes his eyes. Closing your eyes and plugging up your ears won’t make time stand still.”

Haruki Murakami

Fake following este probabil una din cele mai tari chestii gandite de cineva pana acum.

Nu stiu daca ati observat, dar oricum e in natura umana sa transforme orice intr-o competitie. Pe last.fm e vorba de cata muzica ai ascultat. Ai ascultat muzica mai buna? Mai multa? Indiferent de cat de subiectiva e perspectiva, tot o sa existe competitie. Ai 60 de prieteni pe facebook? A, pai eu am 122. Numeric superior, oricat ai incerca pe cineva sa convingi ca nu conteaza cantitatea, ci calitatea, ai gresit locul. Nu intr-un mediu superficial. E ca si cum te-ai duce in mijlocul unei prezentari de moda sa faci reclama la restaurantul cu delicioasele sarmale si apetisanta mamaliga. Poate tu ai dreptate si asa-ti place tie, dar n-ai cu cine.

Revenind la fake following, prima oara friendfeed mi s-a parut o inventie draguta. Avem profiluri online atat de multe, ce facem cu ele? Ne ia prea mult sa le verificam intai pe ale noastre, pe al prietenei, prietenului, familiei, toti prietenii nostri si prieteni ai prietenilor. De multe ori oameni putini pot genera atata continut incat mi-e greu si lene sa trec prin tot. Cine stie ce pierd, riscul meu. Mi-as dori sa existe nu numai fake following, ci o mai mare importanta acordata posibilitatii de rating a unor stiri, pe sistemul thumbs up si thumbs down anonim. Facebook face chestia asta, cu “more of this” si “less of this” cand iti dai seama ca cineva are logoree sau sufera de exhibitionism. De fapt, a intrat in sistemul de ‘leave me alone’ si a contribuit cu urmatoarele lucruri:

• Toate application boxes au fost mutate intr-un tab separat al profilului pe care il accesez doar daca vreau sa le vad, in toata gloria lor.
• “More news like this” si “Less news like this” cand ma satur sa aud de aceleasi persoane tot timpul.
• “Ignore all invitations from this person” cand aceleasi persoane trimit 100 de invitatii la bauturi, cadouri, animale si alte balarii pe facebook. Nu ma intereseaza una, e clar ca nu ma va interesa nici a suta invitatie pe care mi-o trimite respectivul sau respectiva.