3 cărți pentru Aprilie

Ce am mai citit în ultima vreme:

cărți în Martie

Lunch with the FT – Lionel Barber (și singura ilustrată în poză de fapt) — O colecție de interviuri publicate în suplimentul de weekend al ziarului. Multe îmi erau cunoscute deja dar mi se pare o idee excelentă să scoți o carte interesantă bazată pe o rubrică interesantă. Ziceam acum ceva vreme în birou că FT e printre singurele publicații pe care chiar abia aștept să le citesc atunci când apar, iar ziarul de weekend bate de departe orice Guardian sau Sunday Times.

Lean In – Sheryl Sandberg. Cum ziceam într-o însemnare mai devreme, pe internet oamenii s-au scandalizat din diverse motive pe care nu vreau să le enumăr aici pentru că nu mă interesează. Cartea are o premiză interesantă pe care toate criticile o ignoră, și anume că femeile încep să se gândească la cum o să se poată retrage dintr-un job în caz de sarcină cu mult timp înainte să aibă soț sau partener. Altele pur și simplu nu au curajul să lucreze cot la cot cu bărbați la fel de pregătiți, iar Sheryl ia taurul proverbial de coarne. Aș putea să scriu mult mai multe, dar regula generală e că oamenii care au criticat cartea ori au primit instrucțiuni de la ceva redactor șef că trebuie să aibă o părere negativă, ca prea sunt multe pozitive, ori pur și simplu nici n-au terminat de citit cartea gratuită pe care probabil au primit-o de la serviciu sau o agenție de PR. Haters gonna hate, etc.

The Locust and the Bee – Geoff Mulgan. Geoff Mulgan e chief executive la NESTA, o organizație non-guvernamentală care promovează inovația în Marea Britanie. Scrie o carte foarte elaborată și bine-documentată despre capitalism – trecut, prezent și viitor. E interesantă din perspectiva bugetelor alocate pentru cercetare, dezvoltare și inovație versus efectele lor asupra produsului intern brut al unei țări – iar momentan efectele sunt minime, adică inovațiile nu ajută PIB-ul foarte mult. Din partea unei persoane angajată să încurajeze inovația, e o carte dezarmant de onestă și realistă.

Mențiuni:

Battle Hymn of the Tiger Mother + Why French Children don’t Throw Food – două cărți fascinante despre copii, crescut copii și așa mai departe. Mai mult din curiozitate pentru că o prietenă de-a mea are o grămadă de certuri în cercul ei de prieteni și ambele avem senzația că e doar un pas de la carefree până la careless dar multă lume din Marea Britanie își lasă copiii să-și facă de cap. Nu știu cât de educative sunt, dar sunt amuzante, interesante și NU SUNT DESPRE BUSINESS:

Fired up or Burned Out – am citit-o pentru că mă plictiseam lucrând la un proiect mai vechi și eram curioasă să văd dacă un om care a lucrat la o multinațională cu zeci de mii de angajați are ceva interesant de spus. Răspunsul e „da și nu”, adică multe chestii pe care le citesc sunt de bun simț, dar de altfel multe prezentări pe care le fac par lucruri de bun simț, doar că e nevoie să vină cineva să ți le arate, negru pe alb, ca să îți aducă aminte.

Too Big to Know (David Weinberger) – dat fiind că suntem copleșiți de informație din toate părțile (the internet is too big to know), colaborarea e ultra-necesară.

Monoculture – merită citită apropo de Geoff Mulgan mai devreme. Pentru cine o are la dispoziție. 

Cursuri de publicitate în România

Pliante publicitare

Mă interesează foarte mult să aflu mai mult despre cursuri de publicitate în România: ce au oamenii la dispoziție, cât costă, cât durează, ce se învață și ce părere au cei care au fost despre cursuri în sine. Zic România dar cred că mai degrabă înseamnă „București”, în ciuda faptului că există agenții de publicitate și companii în afara orașului.

Mă interesează cursurile care se adresează oricărei categorii de vârstă.

Pe de o parte sunt cei care au vreo 16-18 ani și se gândesc (sau sunt pisați să se gândească) la un plan de viitor. Nu știi cum e în publicitate, dar ai vrea să afli fără să trebuiască să faci un internship sau stagiatură sau ce-o fi (deși e o idee bună). Pe de altă parte sunt cei care sunt momentan la facultate sau poate chiar au terminat și vor să găsească un job în publicitate, dar ceva îi impiedică: nu au studiat comunicare, marketing, media, relații publice (și nu e o tragedie) sau au studiat dar nu au găsit nimic în domeniu.

Vreau să știu cine oferă cursuri. Am descoperit până acum

  • Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR), dar pentru a avea acces la cursuri trebuie să fii „membru corporativ”, adică să fii deja angajat într-o agenție. Au organizat niște cursuri în Iunie 2012. Nu am văzut o vârstă minimă pentru a participa. Subiectele au inclus: Cum se câștigă new business în publicitate; ce înseamnă creativitatea în afaceri, construcția unei strategii de comunicare solide în contextul creșterii numărului canalelor media, vânzarea produsului creativ și tehnici de dezvoltare a gândirii creative. Cât costă? — 90 euro pentru membri, 130 euro non-membri și 90 euro pentru studenți.
  • Tot UAPR a organizat un curs pentru „European Advertising Certificate” oferit de Asociația Europeană a Agențiilor de Comunicare în parteneriat cu IPA (Institute of Practitioners in Advertising). Deși spune că peste 20% din practicanții de publicitate din Marea Britanie l-au luat, nu știu pe nimeni care să se laude cu el – structura pare similară cu ceea ce noi numim IPA Foundation Certificate. Cursul se poate accesa online, dar necesită prezența la examen. Încă se fac înscrieri pentru Febuarie 2013Cât costă? — 220 de euro pentru examen.
  • Doru Panaitescu organizează cursuri despre publicitate online (Marketeer), tematica fiind în jurul bannerelor și campaniilor pe internet. Pare bine structurat și e printre puținele legate de piața online pe care le-am văzut. Cât costă?395 de euro
  • Școala ADC oferă unul din cele mai atrăgătoare cursuri de publicitate tradițională doar uitându-mă la tutori. Cursul durează 12 săptămâni, dacă ești admis la concursul organizat și e deja la a cincea ediție: 50 de studenți au început un curs în Ianuarie 2013. Vârsta minimă e 18 ani. Cât costă? — 500 de euro dacă ești admis la concurs. 
  • Eurocor pare să ofere un mic curs despre publicitate, dar mă îndoiesc de calitatea lui pentru cei care vor o carieră în industrie. Pare mai degrabă o modalitate de a familiariza oamenii care poate dețin o mică afacere și nu știu nimic despre publicitate, dar vor să învețe. Cât costă? — Prețul și durata sunt necunoscute. 
  • Teach-Me (Advice) – școala de publicitate gratuită dedicată stundeților. Sunt  29 de studenți, 10 zile și 17 workshop-uri despre proces și tot ce înseamnă publicitatea. Înscrierile se fac până pe 6 Martie! Cât costă? Gratuit
  • Think Strategy (Advice) – similar, Think Strategy e o școală gratuită de strategie pentru studenţi. Durează două săptămâni și sunt 23 de locuri pentru cei pasionați de strategie, cu vorbitori din publicitatea românească. Cât costă? Gratuit
  • Creativity Blueprints (Advice) – și al treilea eveniment marca Advice, e o școală dedicată celor care vor să lucreze în creație. La fel de gratuit, dacă reușești să treci de testul formularului. Cât costă? Gratuit
  • Scoala IAA (International Advertising Association) are patru module, dar unul din ele se adresează juniorilor în mod deosebit. Conținutul e despre „bazele marketingului şi ale comunicării, dă posibilitatea studenţilor să solicite şi să interpreteze cercetări de piaţă de orice fel, să construiască şi să bugeteze planuri de marketing şi de comunicare, să evalueze strategii şi să şi sustină punctele de vedere în faţa audienţelor.” Cât costă? €1,500 (Membri IAA sau aspiranți calificați în programul IAA Young Professionals), €2,000 (alte companii/persoane fizice) + 100 RON și TVA pentru evaluarea unui dosar. 

 

Unde sunt acesti oameni?

E ora 11 noaptea si citesc un articol usor nervos despre Stefan Banica Jr. la Pitici Gratis (pe care n-o sa il dau ca link, cei sensibili la cuvinte urate au fost anuntati) care se intreaba de ce Banica Jr. a vandut 7 concerte de sarbatori si are mereu salile pline. In esenta, cine sunt oamenii care asculta Stefan Banica? Cunoastem pe cineva?

Cineva zicea de noi astia din publicitate ca suntem pastilati sau ca traim in propriul nostru palat de clestar la care nimeni n-are acces, pe principiul ‘I listen to bands that don’t even exist yet’. Si ca atunci cand facem reclame ne gandim prea mult la noi in loc sa ne gandim la oameni. Uneori tind sa cred ca in Romania in publicitate unii se pierdeau foarte usor si multe orgolii au fost ranite prin aducerea la realitate. Ne-am suparat si ne suparam in continuare si concluzia pare sa fie ca bai, in Romania e plin de prosti. Ca n-ai cu cine, ca traitul iti ia tot timpul si asa mai departe.

Uitandu-ma pe strada, pot sa zic ca e plin de prosti. Prosti tradus in lenesi in gandire, comozi, superficiali si luati la gramada, totul pare foarte dezorganizat. Stam in usa la metrou, ne oprim pe partea stanga pe scara rulanta, ascultam manele, facem mici in fata blocului la gratar si parcam masinile pe unde ne taie capul. Ascultam Stefan Banica Jr. se pare.

Tot in lume se mai auzea chestia aia cu ‘consumatorul nu e prost, e nevasta-ta’ dar uitam faptul ca oamenii vor sa se simta ei bine. Sunt exact ca nevasta in sensul ca daca nu primesti laude, complimente, pantofi, telefoane, mesaje, porumbei calatori, si in general atentie de la persoana care trebuie, cand trebuie, cum trebuie incepe sa se strice totul. De multe ori cand ni se spune ca insultam inteligenta consumatorului, noi de fapt insultam educatia lor.

Uitam ca oamenii asculta Stefan Banica, ca si cei mai politicosi oameni vor sa bea din sticla, sa caste fara sa puna mana la gura, ca daca ne mananca ne scarpinam (sau vrem), ca daca ciocolata ne ingrasa nu e nimic in neregula cu noi, e doar cu cei carora nu le plac formele. Nu e o noutate ca totul trebuie sa fie despre noi, noi, noi si iar noi dar multa lume uita cine suntem ‘noi’ de fapt. Si eu vad focus grupuri in care femeile zic ca le dau doar lucruri sanatoase copiilor si celelalte zic si ele la fel ca sa nu para mame iresponsabile. Avem o paine feliata fara crusta care se vinde la 400 si 800 grame si trec pe langa raft uneori si ma gandesc ca totusi exista cineva care e prea lenes sa taie crusta si mai bine da niste centi in plus ca sa o cumpere fara direct.

Unde sunt acesti oameni ma intreb si eu in fiecare zi dar imi dau seama ca de fapt sunt peste tot in jurul meu si ca mai bine nu ma mai intreb si accept faptul ca unii o sa cumpere si pantofii care mie mi se par urati, si parfumul care mie mi se pare prea dulce, o sa foloseasca si solarul chiar daca risca sa faca un cancer de piele pentru ca bronzul are o semnificatie, cancerul e ceva intangibil pana il ai.  Si probabil am devenit mai toleranta la chestiile astea. I started believing in redeeming qualities. Dar nu se aplica la toata lumea. Daca esti portocaliu, inca esti usor tembel.

Ideea e ca mai bine nu ne intrebam cine sunt, mai bine sa nu uitam ca sunt acolo. Tot timpul. Si o sa vina sa ne bantuie!