Categorie: Personal

  • Promoție pe timp de pandemie

    Acum câteva săptămâni, am fost promovată la slujba pe care am început-o în mijlocul pandemiei. Sunt departe de mitul inginerului 10x, dar sunt evident foarte mulțumită de situație, mai ales că e un domeniu nou pentru mine, și jumătate din timp habar n-am ce fac. De fiecare dată când mi se întâmplă ceva de genul…

  • Gânduri de ianuarie: creierul încă hibernează

    Nu știu unde a dispărut luna ianuarie cât eram ocupată cu o aplicație care mi-a acaparat aproape tot timpul de când a început anul. Dar s-au acumulat câteva gânduri răsfirate. Programat Am început să lucrez acum aproape șase luni. Uneori mă trezesc și mi se pare greu să cred că asta chiar e viața mea…

  • Vremurile nu sunt tulburi dacă nu vrei sa fie

    De ceva vreme, văd unii oameni care insistă că vremurile sunt mereu tulburi. Sunt supărati, anxioși, și deprimați, deși s-ar putea să nu vadă lucrurile la fel și să fie de acord cu observația asta. Oamenii la care mă gândesc nu sunt cei care au suferit ceva intens traumatic pe timpul pandemei sau înaintea ei,…

  • Treci la loc, 2

    Dacă la cinci ani m-ar fi întrebat cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, aș fi spus un inginer. Nu am devenit inginer, dar eventual la 31 de ani am devenit programator, după un traseu mai întortocheat către destinație. Acum fac asta de aproximativ un an, și am mai scris un…

  • Buni, 1939-2020

    Săptămâna asta  vroiam să scriu (alt)ceva pe blog care îmi stătea pe gânduri, dar viața are mereu alte planuri, mai ales în 2020. Din păcate ieri bunica mea Alexandrina s-a stins brusc din viață, în casa copilăriei mele din București. Tot de atunci mă gândesc intens la cât de potrivită e frază asta pentru cazurile…

  • Începuturi noi ca programator

    Săptămâna viitoare încep primul meu job de programator, în mod oficial Junior Software Developer. Incă nu m-am obișnuit cu ideea că s-a întâmplat, sau că mă pot numi programator, cel puțin în ceea ce privește identitatea mea profesională. Dar, de asemenea, nu-mi pică bine să mă uit la site-ul meu și să văd „product manager”,…