Ucraina

24 Februarie 2022. Săptămâna trecută, ceea ce pare acum aproape o lună. M-am trezit gândindu-mă că au trecut 14 ani de când a decedat mama mea. Dar gândul n-a durat mult, și am descoperit rapid că Rusia a invadat Ucraina, o nebunie și o tragedie de care nimeni nu avea nevoie.

Joi și vineri săptămâna trecută am fost la fel de prost-dispusă ca la începutul pandemiei, când era clar că o să fim martori la un dezastru care avea să se desfășoare cu încetinitorul. Am trecut din nou prin toate stările asociate: de frică, furie și tristețe față de cât de puțin putem face, personal, în privința unor lucruri.

Nimeni pe care îl cunosc nu este în pericol în Varșovia. Astea fiind zise, am un proiect la muncă care a fost pus pe butuci, pentru că la el colaborăm cu o echipă de programatori ucrainieni din Harkiv (al doilea oraș ca mărime, și a fost unul din primele orașe bombardate). De la un alt fost coleg am auzit că i-au trezit rachetele, și că au plecat spre centrul țării, la rude. Ne-a zis că oricine vroia să plece cu mașina ori nu mai găsea benzină la pompe, ori putea să ia doar doi litri, ori întâmpina cozi de peste 15 ore la graniță. Toată ziua am sperat că au plecat și colaboratorii actuali, dar ultimul mesaj de la ei a fost că au rămas, și că își pun speranțele în armată. Nu mi-e clar ce-o să se întâmple cu ei, mai ales că bărbații în putere, cu vârste între 18-60 de ani, au fost chemați să ajute armata teritorială, iar a treia persoană e o mamă cu doi copii sub zece ani. Una din cele mai mari temeri ale est-europenilor s-a adeverit. E trist și demoralizant că le-a luat atât de mult și altora din Occident să ajungă la aceleași concluzii despre Rusia lui Putin. E trist cât de mulți zic (sau ziceau) never again legat de Al Doilea Război Mondial dar au închis ochii când a fost rost de îmbogățit de pe urma lor.

Încerc să fac tot ce pot, ca să am senzația că am control asupra unor lucruri: să vorbesc cu oamenii, să donez bani, abilități, etc. Sunt în priză cu tot ce mișcă, dar nu mă mai deprimă ca în primele ore și zile. E remarcabil cât de tenace sunt ucrainenii, cât de multă lume încearcă să ajute la graniță în toate părțile, și cât de unit a fost răspunsul, în sfârșit. Sper să țină, dar, în ciuda faptului că lucrurile par pozitive azi, și că moralul oamenilor e încă ridicat, mi-e teamă de ce e mai rău. Conducerea Rusiei e total dezaxată, iar poporul și conștiința adormite, într-o formă de autoconservare impusă de regimul de teroare și propagandă în care locuiesc de ani de zile.

Lumea a trecut un prag sumbru, și o să ieșim toți șifonați politic, economic și eneregtic, militar.  Nu știu ce o să se întâmple și nici nu vreau să ghicesc. Știu doar că nu vreau să văd o inversare a situației, în care Putin distruge și anexează și mai multe teritorii, pentru că am subestimat cât de nebun sau disperat e. Nu vreau să escaleze conflictul și mai mult decât acum, să înglobeze și mai multe nații combatante, cu amenințări nucleare.

Sper să nu se ajungă acolo. Sper.

The clash that is coming will matter to all of us, in ways that we can’t yet fathom. In the centuries-long struggle between autocracy and democracy, between dictatorship and freedom, Ukraine is now the front line—and our front line too. — Anne Applebaum

Un răspuns la “Ucraina”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.