Categorie: Dubios

  • La noi în birou se fac prăjituri

    Cred că fără să vrem am început un mic exercițiu competitiv, și anume să facem prăjituri de adus în birou. Nu mai țin minte cum a început dar îmi place ideea. Săptămâna viitoare e rândul meu după specimenele astea două: Specimenul unu, ziua colegului nostru Suedez pentru cine n-a ghicit negresele naționaliste cu glazură de…

  • Ce le frământă pe fete în cărți, muzică și filme

    ZIceam mai devreme de proiectul pe care abia l-am terminat săptămâna trecută și mi-am dat seama că o grămadă din problemele pe care le-am întâmpinat au fost (pe scurt) din cauză că ori nu înțelegem femeile, ori nu înțelegem femeile. Încă dezvolt povestea despre femei la serviciu începută mai devreme și urmează să mai apară…

  • Prima întâlnire: LSU și cursanții

    Încerc să rectific un pic faptul că de multe ori nu pot să vorbesc despre muncă pentru că am semnat un contract de confidențialitate, dar când vine vorba de cursul de strategie pe care îl organizez e cu totul altă treabă. M-am întâlnit cu vreo șaisprezece oameni din cei treizeci pe care îi așteptca să…

  • De anul nou

    Anul ăsta nu am nici timp, nici răbdare (nu cred) să scriu în amănunt despre ce mi s-a întâmplat prin 2012. S-au întâmplat multe lucruri, dar cred că am trei chestii favorite. Unu, despre relații cu alți oameni – în special la serviciu. În fostul job în JWT am cunoscut niște oameni deosebiți în ciuda…

  • Problema cu școala #1

  • In asteptare

    Azi am trecut printr-un parc prin centru si n-am putut sa nu aud o conversatie intre doua femei pe o banca – in fuga, am prins doar replica „Ce sa mintim, de mancat mancam!” Banuiesc ca se refera la venituri si probabil ca restul insemnarii nu o sa conteze daca era vorba de altceva.  Si…