Anul ăsta nu am nici timp, nici răbdare (nu cred) să scriu în amănunt despre ce mi s-a întâmplat prin 2012. S-au întâmplat multe lucruri, dar cred că am trei chestii favorite.
Unu, despre relații cu alți oameni – în special la serviciu. În fostul job în JWT am cunoscut niște oameni deosebiți în ciuda greutăților întâmpinate zi de zi. Oameni deosebiți erau cei care au muncit mai mult decât le cerea datoria de foarte multe ori – stăteau peste program ca să acopere niște greșeli grosolane și mult prea comune de management. Cei care dădeau voie ca greșelile să se întâmple mult prea des și cei care perpetuau ciclul vicios pentru ei și alții din echipă nu o să fie niciodată deosebiți, indiferent cât de plăcuți erau ca indivizi în afara orelor de muncă. O fi unul din avantajele experienței care vine cu vârsta – îți dai seama unde, când și cu cine nu merită să îți pierzi timpul.
Doi, despre rețele sociale, de socializare sau ce-o fi.
De când mi-am început noul job, pur și simplu nu am mai avut timp pentru rețele sociale. Am timp pentru twitter și instagram sau flickr în sensul că am timp pentru funcționalitate – un loc să salvez linkuri, un loc să salvez niște poze, etc. dar nu mai am pentru socializarea aferentă. Arunc un ochi să văd ce mai postează oamenii pe care îi am, dar cam atât. Pe de o parte, am descoperit că e mai bine să nu ai obligații decât să ai un loc în care oamenii au senzația că te pot contacta oricând („mi-ai văzut friend requestul? – Aaaa…nu prea mă uit..”). Cred că ca ideea cu „nu sunați, ies eu din când în când”. Nu a fost un exercițiu în „să vedem cum e o lună fără x sau y” pentru că mi se par inutile. Nu îmi trebuie o lună fără ceva să îmi dau seama că mă enerva – cred că multă lume care renunță timp de câteva săptămâni știe deja 100% că e o sursă de frustrare. Why lie?
Pe de altă parte, mult prea mulți oameni uită că rețelele sunt toate niște servicii pentru o piață, să-i zicem „piața de keep in touch”. Piața de păstrat legătura pe internet s-a lărgit atât de mult încât mă bucur că există locuri gen LinkedIn pentru oameni pe care aș vrea să-i am la îndemână dar fără să le văd familia, copiii, petrecerile și hobby-urile. Uneori probabil că ar fi un avantaj să știi ceva fără să trebuiască să întrebi persoana în cauză („ah, am văzut că îți place golful! Și mie!”) dar mă bucur un pic că status quo în Marea Britanie e că e foarte nepotrivit să faci asta. Dacă ești interesat de cineva atât de mult de ce nu îi chemi la o cafea?
Trei, despre timpul liber sau lipsa lui.
Deși îmi place ce fac, am avut niște săptămâni haotice. Nu doar eu personal, ci și compania (care e un start-up efectiv). Chiar și când s-a mai liniștit, tot am senzația că zilele, săptămânile și lunile devin un fel de melanj uniform și neinteresant. Am descoperit că cel mai greu exercițiu e să îmi aduc aminte când mi-am văzut prietenii ultima oară și ce mai știu despre mine și ce fac (altfel mă repet). Nu doar atât, dar să stau să mă gândesc care e „știrea” de fapt – ce-am făcut, la ce-am lucrat și ce s-a întâmplat. Surprinzător de ușor când vine vorba de serviciu, greu când vine vorba de restul timpului – am doar mărunțișuri nerezolvate fără început și fără sfârțit. Mie mi se pare interesante, dar nu cred că sunt subiecte de conversație foarte fascinante.
Cu toate astea, încă mai am timp să citesc – și ca să încerc să răspund la o semi-întrebare primită pe mail la care nu știam cum să răspund atunci când am primit-o („nu știu de unde să încep cu cititul”), cred că problema e mai degrabă „nu știu ce mă interesează”. Pe aia nu pot s-o rezolv, dar cred că oricine ar putea să arunce un ochi să vadă ce citește o persoană gen Bill Gates. Nu există contextul pentru ce citește Bill Gates și de ce, dar cred că nu ar strica nimănui o mână de cărți de acolo. Așa, ca idee.
Ah da, și la mulți ani 2013. Or something 🙂