ce-am facut

http://i55.tinypic.com/xfug5x.jpg

Tocmai m-am înscris la o sală. N-am zis nimic despre asta pe blog sau pe twitter (cu atât mai puțin pe facebook) pentru că atunci când vorbești aiurea despre chestii înainte să le faci, ajungi atât de ocupat cu ideea încât nu o mai pui în practică.

E o sală la care o prietenă de-a mea era să lucreze (dar n-a fost să fie) și am primit o reducere la înscriere – 15 pentru înscriere și 38 pe lună în loc de  44, ceea ce nu e deloc ciudat aici unde media e de 34 pe luna chiar și la abonamente pe firmă.

Nu știu cât îmi surâde ideea – știu de ce m-am înscris (că stau cu fundul în scaun toată ziua), știu că o să fie bine când încep (50% din mine e entuziasm, 50% e lene – unde 10% e din cauza că nu pot să alerg pe străzi și în parcuri). Știu că e curat, știu că sunt ore de tot felul, ceea ce pe mine mă motivează. Nu-s genul de persoană să intre într-o sală și să știe ce să facă, așa că prefer să-mi arate cineva cum e corect și să țipe ca în reclamele alea…haideți fetele, încă o serie. Și încă una…și încă una. Știu că mă simțeam bine când mergeam (acum câțiva ani) dar acum nici nu mai știu ce să port la sală. I hate this whole gym business sometimes. Și mă duc și singură. Cine m-a pus să stau în scaun?!

În schimb, tot vroiam să îmi iau o bicicletă că să ies la aer. Am amânat-o temporar cât mă duc la sală. Dar parcă acum vreau bicicleta mai mult decât sala.

Singura consolare e că dacă nu îmi place, nu mă costă nimic să renunț. Altfel cred că nici nu semnam contractul…și sper ca până în Februarie să îmi iau și bicicletă. I hate decisions 😀


Publicat pe

în

de către

Comentarii

5 răspunsuri la „ce-am facut”
  1. Primul pas este greu, apoi totul merge de la sine daca ai rabdare, poate te apuci si de vreun sport…..

  2. am un sport, inot, dar n-am mai practicat in mod curent de luuuuuni de zile

  3. Eu „inot doar in fericire” :)…..desi stiu ca este un sport extrem de sanatos.

  4. aventura mea cu sala a durat fix doua luni, dupa care am constatat ca incepusem sa ma ingras si m-am lasat. adica – dupa o ora de „hai fetele, inca odata” mergea asa de bine o pizza…

    yoga in schimb a fost o idee mult mai buna. pe-aia n-am abandonat-o eu, au anulat aia de la sala cursul din lipsa de clienti 🙂

  5. iti trebuie ambitie sa mergi singura, eu am inceput cu un prieten, dar el nu mai vine. Acum ma duc singur, dar parca nu mai am asa mult chef cum aveam cand ma tragea cineva de maneca sa merg, mai greu e sa ajungi acolo 😛