Am disparut o vreme si cred ca din cauza ca viata a luat o intorsatura usor haotica saptamana trecuta si decat sa zic tampenii am decis sa petrec weekend-ul intr-un mod cat se poate de palpitant, anume lucrand la licenta.
Licenta, 12,000 cuvinte, 12p, sans serif, headings, sub-headings pana te pierzi in ele. Am inceput-o anul trecut cand am facut primul research proposal si e genul ala de proiect care iti ramane in cap pana in ziua in care scapi de el sau poate chiar un pic dupa. Mi-a placut sa-l scriu si sa cercetez because I’m nerdy like that dar cel putin m-am uitat in jur si mi s-a parut usor idiotic sa ma chinui cu un subiect de genul ‘muzica in magazine si efectele ei asupra adolescentilor de 16-18 ani’ asa ca m-am chinuit cu unul despre care nu s-a scris mai deloc.
Am stat un weekend si m-am gandit la relatia unei prietene. A mea? Nu a mea. A unei prietene. Ma gandesc la ea pentru ca de vreun an de zile, cam tot de cand o cunosc eu, e cu un tip care nu o apreciaza. Poate o aprecia la inceput dar a uitat cum se face sau nu si-a dat seama ce eroare comite cand nu s-a prins ca suntem high maintenance. De fapt o parte din ea, o parte din mine, o parte din noi toti se schimba vrand, nevrand. Eu mai cu forta, altii mai voluntar dar fiecare cum poate si cum vrea. Insa am urmarit un traseu oarecum ciudat, ca si cum tot entuziasmul si cheful ei de viata au fost facute marunte, marunte de tot si puse intr-o cutiuta pe un raft acoperit de praf. N-am mai vazut-o zambind, n-am mai vazut-o fericita si nici n-am mai vazut-o asa entuziasmata cum era la inceput. De fapt din cauza relatiei n-am mai vazut-o fizic aproape deloc -asta si eu nu sunt in Manchester in weekend dar e alta poveste.
Multa vreme am trecut prin intamplari bizare – a trecut prin momente frumoase (banuiesc) cu persoana dar cred ca eu le-am simtit pe cele mai turbulente cand la ora 5 dimineata ma suna sa doarma la mine si dupa aia eu incercam sa-i bag macar paine prajita pe gat si nu putea sau n-avea chef sa manance. Sau zilele in care omul plecase de acasa si o lasase balta. Treptat, treptat, am vazut cum devine cinica si indifeenta si n-a fost zi sa nu-i spun sa termine, ca daca la 20 de ani speli vase, calci si cauti rufele murdare ale altcuiva, la 40 de ani te arunci de pe pod de undeva, ca nu se mai termina. Chill. Buy nice shoes. Mai ia-ti o geanta. Viata nu se termina cu o persoana nerecunoscatoare in general, dar ‘buna la suflet’.
(N-am inteles niciodata oamenii buni cu toata lumea pentru ca nu toata lumea e buna cu mine fara sa le fi facut ceva si eu nu sunt nici Maica Tereza. Daca ma enervezi, te evit, dar daca ma cauti in continuare si ma enervezi, reactionez. Vorba aia, I prefer quiet vice to ostentatious virtue. Prefer viciile tacute virtutilor ostentative. )
In cartea citatelor, o sa trebuiasca sa mentionez ‘m-am enervat. ma duc sa bag o masina de spalat’ – apogeul frustrarii manifestate domestic. Sa te uiti la masina cum se invarte timp de o ora sau doua (sau 30 min la 15 grade, da?)
Episodul venea in urma unei iesiri in oras – in care logica si empatia masculina se manifesta in mod dubios. Intr-un mod care nu ne ajuta si nici nu ne face mai fericite, apropo. Cum spunea cineva, e ca si cum ai da garoafe de 1 martie – garoafele sunt manelele floristice! Intentia conteaza dar of…cam nu asa.
Probabil afland ca vrea sa iasa cu mine, i-a zis ca o scoate in oras undeva frumos.” Undeva frumos” a insemnat Frankie & Benny’s. Pizza hut meets Ruby Tuesday, just not as tasty. Si dupa aia in pub, la biliard. Desi ea refuzase pub-ul, pentru ca in mare parte pub-urile in Manchester sunt locuri vechi, urat mirositoare si lipicioase oriunde te-ai sprijini de ele si in general pline de diverse neamuri. Cum adica a refuzat pub-ul? Si incercase sa o scoata undeva frumos, sa faca ce-i place. Aici m-a pierdut…pentru ca desigur, ca femeie, placerea ta cea mai mare e sa mergi intr-un local cat omul tau se imbata si sa joci biliard. Compania lui, oricat de naspa si slinos ar fi locul, evident trebuie sa primeze. Pardon…nu.
De-aici s-a dezvoltat o adevarata discutie care a durat un weekend, noi tot nu ne-am vazut, probabil va duce la o despartire si viata va fi frumoasa happily ever after. Daca in sfarsit, se decide sa faca pasul asta si sa redevina persoana pe care am cunoscut-o. Keep you posted 😀
Comentarii
3 răspunsuri la „Am disparut”
pfff … povestile de genu asta sunt urate sincer .. nu cred ca e ceva mai urat ca o relatie care se destrama si nici unul dintre cei implicati nu face efortul de a o scoate la capat.. a se citi cu atentie va rog ..efortul ambilor de a face relatia sa mearga … nu vbsc aici de unul care face eforturi sa se impuna si altu face eforturi sa suporte .. oricum ai privi e trist sincer .. nu e nimic bun atunci cand vezi ca 2 persoane se irosesc intr-o relatie care nu pea mai conteaza pt nici unu .. nu comentez dincolo de ce am spus aici .. pm anytime daca tu crezi ca gresesc cand spun ca e vina ambilor ..
cred ca a fost chestie de asteptari…ca atunci cand asteptarea = lexus si realitatea = dacia
incep cu o paranteza … nice choice pt asteptari.. lexus-ul 😛 ..recunosc ca nu m-as fi asteptat la un gust asa de fin pt cineva relativ young ca tine 😛 … anyway … sa inchid paranteza … ai nuantat f bine cred ..chestie de asteptari … si pana la urma daca stau un pic sa ma gandesc ca tot e pauza la meci …asta e otrava oricarei relati de tot felul ..asteptari neimpartasire si nerealizate ..