De ce conferințele sunt plictisitoare și cum să înveți mai eficient din greșelile altora

IMG_8022

De când am terminat relansarea de brand UBS care a durat vreo doi ani de zile am început să lucrez la trei alte proiecte aproape la fel de mari. Unul se va termina anul viitor, altul cândva în 2017 iar ultimul ar putea să ne țină ocupați doi ani începând din Ianuarie. Pare un pic înfricoșător cât durează până reușești să scoți o singură idee pe ușă, nici măcar în forma unui produs finit, ci o variantă care mai trebuie mult îmbunătățită.

Ce mă sperie mai mult e faptul că lucrăm la ceva la care nu s-a mai încumetat nimeni până acum, cel puțin nu din câte știm noi. Suntem ca la prima expediție în Antarctica și ne documentăm, căutând alți nebuni care să vină să înghețe cu noi. Facem un tip de aplicație care seamănă foarte distant cu ceea ce fac cei de la WeWork, dar are cu totul alte cerințe și probleme.  Uneori de-a lungul unui proiect se întâmplă să de probleme (mai mici) sau provocări pe care speri că le-au avut și alții înaintea ta, bătătorind un pic drumul și explicând soluțiile ca să învețe și alții. Acum avem probleme pe care nu le avem decât noi și nici nu avem voie să povestim.

Când mă bântuie curiozitatea sau vreau să îmbunătățesc ceva intru pe Medium.com și mă pierd în poveștile altor oameni care dezvoltă site-uri și aplicații, ideile pe care le-au avut, ce-au făcut și de ce rezultate s-au bucurat (sau nu). În cel mai bun caz descopăr ceva ce n-am încercat, dar chiar și dacă nu aflu ceva nou dau de o persoană pe care vreau s-o urmăresc și pe Twitter. Noroc că oamenilor din Silicon Valley le place Medium.com, că există mai multe postări de calitate decât analize superficiale și că există un spirit de a împărtăși lecțiile învățate, în limita contractelor de confidențialitate. E un canal mult mai util decât mersul la conferințe.

Mă întrebam de ce onestitatea de tipul ăsta rareori apare pe scenă la evenimente profesionale, oricât de bună ar fi organizarea. Biletele sunt mult prea scumpe, evenimente lasă de dorit și nici n-ai la ce să faci rezumat pe mail ca să dai altora care n-au putut să meargă. Spre deosebire de Medium, la conferințe ori nu aud nimic nou sau interesant, ori oamenii vorbesc prea mult despre ei înșiși sau companiile lor, iar ca urmare nici networking-ul din care ar trebui să extragi ceva valoare nu e foarte strălucit.

Am avut exact experiența asta când am vorbit la Social Media Week, chiar dacă n-am putut să stau foarte mult înainte și după prezentarea mea.  Am stat suficient cât să rămân pe gânduri în legătură cu trei lucruri apropo de onestitatea oamenilor și relatările despre proiecte. 

  1. Oamenii nu reușesc să vorbească despre experiența lor cu un proiect fără să vorbească prea mult despre ei înșiși sau să își exagereze responsabilitățile rolului și contribuția. Nu reușesc să mulțumească (măcar din politețe) multor colegi care nu sunt reprezentanții companiei pe scenă dar care au făcut totul posibil. Cred că e o relicvă dintr-o vreme în care toată lumea spunea că e bine să spui pe CV și pe scenă că tu, o singură persoană, ai fost cel sau cea cu ideea, inițiativa, motivația, cercetarea și dezvoltarea, etc. 

În lumea în care lucrez eu (cel puțin) nu numai că e suspicios să spui asta – e greu de crezut – dar se caută mult mai mult oameni care să știe să se folosească de rețelele de cunoștințe personale și oameni care să colaboreze mult mai bine cu colegii lor din alte discipline.

Complexitatea proiectelor și a lumii în care trăim mi se pare foarte slab explicată celor care vin din urmă (și oamenilor de la conferințe). Trăim într-o lume „too big to know”, sau prea sofisticată pentru ca un singur om să o poată înțelege și opera fără ajutorul altora, dar sfaturile legate de promovarea personală ignoră asta complet. E un trend care se vede și în educație și cercetare : un singur articol dintr-un jurnal științific are mult mai mulți autori și colaboratori decât orice alt moment din trecut iar echipele sunt multidisciplinare.

Povestea pe care vrei s-o auzi e cum au reușit atâția oameni cu niște profiluri atât de diferite să lucreze armonios (sau cum s-au împăcat dacă nu a fost armonius) ca să creeze ceva; cum ai ajutat proiectul să se termine, nu ce idee grozavă ai avut tu – pentru că e foarte probabil ca niște zeci de alți oameni să nu fie de acord. 

2. Oamenii prezintă proiectele ca și cum soluțiile au fost absolut evidente atunci când a apărut problema iar clientul a înțeles soluția și logica din prima. Niște băieți făceau o prezentare despre o strategie de instagram pentru un brand (pe absurd pe cât sună, dar eram la Social Media Week). Din punctul lor de vedere a fost o situație în care „nu prea știam ce să facem, am sugerat să facem X, clientul a fost de acord, credem că a mers.” Mă face să cred că atât clientul și agenția sunt amatori (cum să nu știi dacă a mers? Nimeni n-avea obiective?), atunci când nu îmi petrec timpul gândindu-mă la faptul că oricum Instagram a fost până nu demult echivalentul modern al goanei după aur din vestul sălbatic: 2-4% rată de engagement versus 0.2-0.5% oriunde altundeva. „Săriți cu toții! Nu trebuie să gândiți foarte tare, e o chestie vizuală mai mult!”

Ceea ce pentru ei era o poveste de succes pe care au dus-o pe scenă, pentru mine era o simplificare grosolană a unui proces, dacă nu chiar și minciuni. În lumea adevărată clientul nu acceptă idei fără să le interogheze sau să ne testeze răbdarea timp de câteva zile sau săptămâni până când ajungem la un acord – pe bună dreptate și mulți bani. Cine spune că totul a mers strună fraierește pe cineva: pe el însuși sau pe client sau pe amândoi în același timp.

3. Multă lume vorbește despre cum X subiect nu le mai place, nu mai merită și de ce și-au dat demisia dar nimeni nu vorbește despre cum a stat, s-a pus pe treabă și a făcut lucrurile să meargă.

Ar putea să fie o metaforă pentru multe alte domenii dacă stau să mă gândesc, dar de fiecare dată când aud o poveste pe tiparul ăsta nu are nicio legătură cu munca sau subiectul în sine, ci e un moment de auto-flagelare. Eu am făcut X, eu am descoperit despre mine că nu îmi place, dar în loc să le spun oamenilor cum să se cunoască mai bine pe ei înșiși le spun doar că declar subiectul mort.

Șeful meu mi-a zis odată că oamenii nu renunță doar pentru că ceva e greu și au dat de obstacole, ci pentru că nu mai consideră că merită lucrat la problema respectivă. Mulți oameni care fac prezentări de genul ăsta vor de fapt să spună că „mediul nu era suficient de motivant”  pentru ei, fără a vorbi de fapt despre șefi sau colegi sau a-și recunoaște propriile slăbiciuni.

Există o cale care ar putea să salveze asta, anume epifania „mi-am dat seama că nu am pus problema cum trebuie” și sfaturile despre cum să te uiți la o problemă din mai multe unghiuri ca să îți evaluezi singur situația. Dar multă lume nu alege calea cu mai multă muncă, alege calea în care e mai ușor să le spui altora că e OK să te lași de ceva dacă dai de greu.

Ce vreau să spun e că sunt multe lucruri care sunt confidențiale dar în ultimii doi ani am învățat că în proiecte de anvergura asta sunt trei lucruri care contează:

Ia notițe de-a lungul întregului proiect. Actul de a scrie te ajută să îți aduci aminte. Actul de a lua notițe te ajută să o iei înapoi câțiva pași dacă ai avansat într-o direcție din care nu iese nimic.

Nu vorbi despre muncă (cât e confidențial), vorbește despre ce ai cercetat sau surse de inspirație pe care le-ai avut și locurile nebănuite în care te-au dus. Am avut un proiect întreg legat de laureați ai premiului Nobel în economie iar una din sursele mele de inspirație a fost FT.com – am luat două idei care au îmbogățit proiectul și abia după ce l-am lansat am vizitat Muzeul Nobel din Stockholm unde am descoperit că au abordat o problemă identică printr-o metodă foarte similară. High five cu mine însămi.

Încearcă să explici povestea cuiva care n-are nicio tangență cu domeniul tău. Văd prea mulți oameni care se limitează doar la a povesti colegilor care fac același lucru sau consideră că„ce fac ei nu e suficient de interesant”. Dacă nu e, de ce te-ai apucat atunci?  E foarte ușor să povestești cuiva care știe la ce te referi și e greu să simplifici o problemă până e pe limba cuiva din alt domeniu dar ajungi la rezultate mai interesante. Și ei probabil se întreabă același lucru. Nu dacă ai fost tu sau colegul tău cel cu ideea genială.

(Astea fiind zise, o să încerc să mai eliberez din notițele astea strânse de-a lungul timpului, metoda mea de a-mi explica pauza de la scris)

 

 

 


de către

Comentarii

3 răspunsuri la „De ce conferințele sunt plictisitoare și cum să înveți mai eficient din greșelile altora”
  1. asd

    Pare un pic înfricoșător ca tu ai terminat „relansarea de brand UBS” si noi abia acum incepem development-ul. Pana terminam o sa se razgandeasca si mai fac una.

  2. Sunt curioasa…Cat timp ti-a luat sa termini acel proiect UBS front to end?