Mircea Tomescu despre generația Y în DoR

8501480704_d03748667d_z

Mi-a plăcut articolul intitulat „Barbarii”; e în română și se referă la Gen Y în general, chiar dacă nu intră în foarte multe detalii despre tinerii din România. Interesant oricum:

Sunt extrem de fragili emoțional și prea puțin pregătiți să afle că, în realitate, foarte mare parte din efortul pe care trebuie să îl depună ca să obțină ce își doresc e dur, neplăcut și nu are „-tainment” atașat la final. […] Fug de plictiseală, de acel timp fără aventură, fără experiențe spectaculoase, în care „trece viața pe lângă ei” fără nimic de share-uit. Dar mai intens, fug de ritualurile lente, cele care presupun efort, tăcere, timp sau profunzime. Recitit cărți pentru a descoperi noi nivele de lectură, construit ani întregi la același proiect, privit un tablou ore în șir pentru a descoperi detaliile din care e construită emoția. 

E genial să vrei să devii fotograf, dar nu prea ești pregătit să cari în spate 30 de kilograme de echipament, la cinci dimineață, nouă grade afară, pentru a descoperi că alții ți-au ocupat cele mai bune locuri de a poza răsăritul peste un lac de munte. Asta în vreme ce prietenii tăi sunt și ei fotografi, punând poze dintr-un pub pe Instagram. Așa că treci mai departe. Cauți o altă zonăApoi alta. Până când căutarea devine mai importantă decât zona.

(Citește mai departe)

Și partea mea favorită, pe care am reușit să o trăiesc și eu cu alții care îmi sunt contemporani cum ar veni:

În interviurile de angajare trăiesc mereu aceeași scenă: o sală corporatistă, o plantă de birou care visează la sălbăticie, un Y care a refuzat politicos cafeaua. Mi-a spus deja că e creativ, dinamic, plin de pasiuni și aptitudini și caută un loc în care să progreseze. A apărut și un nivel de onestitate în conversație, mai răspunde cu „nu cred” sau „nu știu”. Așa că e momentul să îl întreb: „Ce teorie iubești din facultatea pe care ai făcut-o și unde ai remarcat că se manifestă?”.

Pupilele i se dilată, iar intuiția care îl ajutase atât de mult până acum îl părăsește. Privirea coboară și se agață de broboanele reci ale paharului cu apă. Întrebarea cheamă toți monștrii care i-au bântuit sesiunile: Hai că pot, am tocit o mulțime de teorii. Dar nu mi le aduc acum aminte. O să mă întrebe și teoria? Ce dracu’, doar nu e examen oral. Adică e. Fuck. Hai concentrează-te: câte ți-aduci aminte? Sesiunea din anul IV. Câte ți-au plăcut? Niciuna, am tocit șase nopți în sesiunea aia. Să o zic pe aia care mi-a picat și la examen, că am luat 10. Am văzut-o undeva întâmplându-se? Nici nu cred că se aplică în viața reală. Să încep de la viața reală? Uuuuuuf, tac, ăștia se uită la mine și eu nu spun nimic, fuck, o să creadă că nu am pasiuni, că nu sunt dinamic, o să creadă că… GÂNDEȘTI. Acea stare în care chemi lucruri din memorie, le analizezi, tragi concluzii, apoi chemi alte lucruri din memorie, le compari cu primele, ajungi la noi concluzii și abia apoi vorbești. Știu, cere efort, timp, tăcere. Ca să poți aprofunda, ai nevoie de teorii. Și nu e nimic amuzant. Și dacă nu e nimic amuzant, cum să iubești o teorie? Ideea de a rămâne blocat să aprofundezi ceva tern, în timp ce tribul tău navighează prin locuri minunate, e inacceptabilă.

(Restul articolului)

One Reply to “Mircea Tomescu despre generația Y în DoR”

  1. O să las asta aici i.imgur.com/4457COf.jpg vizavi de antepenultimul paragraf din articol. (Întreg articolul nu mi-a plăcut deloc, este mult prea pretențios pentru ce se dorește a fi)

Comments are closed.