Când definiția unui eBook se rezumă doar la PDF

Treceam prin librării prin București și mă uitam la o grămadă de cărți în limba română pe care aș fi vrut să le citesc (și care nu erau traduse din engleză). Am luat mereu câteva înapoi cu mine dar am ajuns să îmi dau seama că majoritatea cărților în print din bibliotecă e de fapt în română și că atârnă foarte greu în bagaj la fiecare cursă. Până la urmă o mare parte din ce am în engleză e pe iPad în Kindle sau iBooks și doar unele exemplare pe care le împrumut mereu live se mai plimbă pe la prieteni și cunoștințe.

Mă gândeam că în anul 2013 ar trebui să pot să găsesc câteva ebooks disponibile în format .epub sau .mobi sau de care o fi (găsesc eu aplicații care să le deschidă) dacă vorbim de o carte mai semnificativă sau recentă. N-ar trebui să fie așa greu să publici un manuscris pe site-ul editurii sau al unei librării dar am descoperit că e de fapt.

Am vrut să iau una din cărțile mai mari ale lui Lucian Croitoru în format electronic direct de la Curtea Veche ca să o răsfoiesc ușor în avion. Mă așteptam și eu să pot să îmi aleg formatul dar pentru că nu suntem într-o democrație și cititorii nu contează – ci drepturile de autor – singura opțiune e de fapt DOAR în format PDF.

Cine citește doar în format PDF? Mă enervează că poate o să îi mai dau târcoale și tot în print o s-o iau ca să măzgălesc pe margini cu galben și pix dacă în PDF nu pot de pe iPad.