Cineva să-mi arunce un colac de salvare – nu știu de ce am mereu ghinionul să locuiesc cu oameni cu un program care nu poate să respecte orele de liniște și pace universale.
Ce înțeleg prin liniște și pace, dat fiind că nu stau într-o casă, ci într-un apartament: pe de o parte, e minunat că sunt foarte mulți chiriași pe aici și nu proprietari. Înseamnă că firma care administrează clădirea poate să spună tuturor că nu e frumos să faci zgomot excesiv după o anumită oră, cu ore diferite în timpul săptămânii și în weekend, bineînțeles. Că nu e frumos să lași bradul afară sau să îl arunci la ghenă, ci aranjează ei să vină cineva să ridice toți brazii și că există o zonă specială de depozitare pentru cei care s-au plictisit de ace în sufragerie și așa mai departe.
Orele de liniște – România pare să le urască din motive foarte curioase, sau blocurile în general au ore care nu corespund deloc cu realitatea locatarilor. Cineva zice să nu faci gălăgie la ora 3 după-amiaza pentru că „e oră de dormit”, nu contează faptul că dacă majoritatea e la serviciu, oricum nu e nimeni să facă gălăgie, și dacă e cineva să facă gălăgie, atunci nu e nimeni să audă. Oamenii care muncesc noaptea sau în ture sunt prezențe rare – dacă trebuie să dormi în timpul zilei și totuși cineva îți deranjează somnul, nu cred că există nimeni atât de neînțelegător cât să nu priceapă că uite, între orele X și Y eu trebuie să dorm pentru că nu am job de la 9 la 5. În afara orelor respective, poți să faci ce-ți trece ție prin cap. Dar problema e că oamenii nu vorbesc (în cazurile astea rare), ci se așteaptă ca lumea să ghicească cumva că e cineva care chiar are nevoie de somn.
Aici orele de liniște sunt ceva mai simple; se petrece, putem să ne simțim bine oricând, inclusiv în timpul săptămânii, dar cultural vorbind după ora 10 e vremea să go the fuck to sleep sau măcar să fie liniște. E o oră decentă, ar putea să fie 11 sau 12 dar nu e. Ora 12 e rezervată pentru weekend. Oricine poate să aibă muzica tare, să se distreze, să țipe și să urle vineri și sâmbătă noaptea, dar până la ora 12, altfel vine paznicul și bate la ușă pentru că ne-am pus de acord că nu e civilizat și că avem dreptul să cerem ajutorul unui arbitru dacă ne deranjează. Pe de altă parte, există și poliția dacă se întrece măsura sau arbitrul nu e băgat în seamă, dar cazurile sunt foarte rare. E surprinzător de ușor să fii pașnic – în România aud povești horror despre scandaluri de la bloc. Îmi pare bine că nu le mai aud.
Și evident există o minoritate care lucrează în weekend, dar marea majoritate nu, și nu o să îi depriveze nimeni de puțin zgomot până în ora 12. De la 12 până la 6 ar fi 6 ore de somn, chestie excelentă pentru weekend, indiferent de cât de devreme începi. Poate nu dormi 10-11 ore cum ești obișnuit sau îți place, dar nu te poți plânge că nu dormi deloc.
La mine în apartament e ora 11 aproape și de câteva săptămâni încoace colegii de apartament și-au luat un mixer de bucătărie. Bănuiesc cât de mult a costat și am crezut că e irelevant până când mi-am dat seamă că funcționează după legile lui Murphy: când ai un ciocan în mână, toată lumea e un cui. De când l-au luat și până azi, seara – și numai seara! – e prilej de utilizat mixerul/blenderul. Totul poate să fie mixat și tăiat cu cinci feluri de lame. Habar n-am câte are. Nu mă interesează.
De luni de zile dorm aiurea; când lucram, nu reușeam niciodată să adorm pentru că ori se uitau la un film (cu niște boxe care ar trebui să fie interzise în spații închise dat fiind că peretele vibrează ușor la sunetul exploziilor și împușcăturilor), ori se puneau pe gătit seara târziu. Mi-am dat seama că nu suntem deloc compatibili: mi-e rău numai când mă gândesc la faptul că mănâncă la 11-12 noaptea, gălăgia aproape trece pe planul numărul doi. Și am observat treaba asta și în București: lumea iese la restaurant la ora 11 noaptea. De ce? De ce e restaurantul deschis la 11? De ce vine foamea așa târziu? Aici ai noroc dacă nu se termină comenzile la bucătărie după ora 9. ORA NOUĂ. Nu te dă nimeni afară, poți să stai la un pahar de vin, două sau trei dar mesele se rezervă de la șapte până la opt. Se mănâncă, se bea, cine vrea digestiv sau să danseze duce acasă sau în bar și cluburi.
Mai nou în weekend au descoperit NERF guns – echivalentul expresiei dat în mintea copiilor. În weekend a fost absolut minunat afară, când mi-am dat seama că de fapt locuiesc cu doi copii mici și nu oameni mai mari ca mine (teoretic), am ieșit afară, m-am văzut cu niște cunoștiințe, am fost la sală, am fost și la cumpărături rapid dar când m-am întors eventual, încă se jucau. Poate nu s-au jucat tot timpul, dar bucătăria era plină de „amuniție” pentru că nu făcuseră curat. Urât. Și mă gândesc – ce să le spun? Nu vă mai jucați? Faceți ordine în bucătărie? Puneți jucăriile la loc? Nu știu dacă să fiu coleg de apartament sau părinte uneori. Am o dilemă existențială, pe lângă faptul că mă întreb cum de poți să petreci unul din puținele weekenduri însorite în apartament cu niște arme de jucărie după ce te-ai trezit la miezul zilei :)) (care la rândul ei generaează altă problemă, dat fiind că vreau să dau cu aspiratorul și orele lor de somn și trezire sunt ciudate: cred că pe viitor o să risc aspiratul sâmbătă dimineața pur și simplu, camera nu se aspiră singură și nu pot să aștept până se trezesc pe la 3-4).
De când stau acasă, tot trebuie să lucrez de pe la ora 9 dimineața, restul lumii nu s-a schimbat și clienții tot de la 9 la 5 lucrează. De fapt în Londra totul se întâmplă mult mai devreme: mailurile vin de la ora 8-9 din tren, din autobuz, de pe iPad, de pe telefon. Înțeleg problema și n-am nimic împotrivă, prefer să rezolv lucrurile devreme și eu făceam la fel; mailurile iau mult timp la birou, așa că dacă ai timp înainte să intri în întâlniri, de ce nu? Mă mai și sună lumea – nu pot să le spun că nu pot să vorbesc pentru că s-ar putea să trezesc colegii de apartament (care lucreză în ture fără program fix, adică niciodată nu știu când sunt – treabă curioasă, mai ales când ar putea să gătească în timpul zilei și nu noaptea, dar nu se întâmplă – party la ora 11, mă aștept și la aspirator acum, cum făcea fosta colegă de apartament care avea impulsuri de desperate housewife cu aspiratorul și mașina de spălat la miezul nopții).
Programul meu e plictisitor de constant în contrast cu al lor. Nici dopurile în urechi nu mai funcționează. Someone kill me. Și problema e că nu fac gălăgie cât să se audă la vecini, suficient cât să se audă la mine și să nu pot să dorm eu. Și problema e că li se pare normal; eu cred că ei sunt ciudați și oarecum uită că există oameni în afară de ei, ei probabil cred că eu sunt aia ciudată. Abia aștept să plec de aici 🙂
Comentarii
12 răspunsuri la „un aspirator la ora 11 noaptea”
toate ca toate, dar nu pricep problema ta cu oamenii care mananca tarziu. e o optiune personala si nu mananca la tine in sufragerie.
te incomodeaza pe tine personal cu ceva ca restaurantele sunt deschise pana la miezul noptii? sau ca oamenilor le place sa se indoape noaptea?
pai daca ai fi citit, ba da, unii oameni nocturni chiar la mine in sufragerie mananca si se discuta intens pana pe la 12 jumate noaptea, se aud vase, se strang tacamuri si din pacate se intampla sa faca o gramada de zgomot.
In rest nu ma deranjeaza ca populatia (in general, in Romania) mananca tarziu – e stomacul lor, nu al meu, eu sunt doar musafir. Am plecat fix pentru ca nu imi placea 🙂 Mi se pare fascinant ca s-a impamantenit si nimeni nu pare deranjat sau nimeni nu se intreaba de ce e deschis la miezul noptii Pe de alta parte, nu stiu multe persoane care sa inceapa de munca la ora 9 fix sau mai devereme. cand incepi la ora 10 sau chiar 11, atunci normal ca nu e problema sa stai treaz pana tarziu. Doar ca aici e fix pe dos, iar disonanta deranjeaza chiar foarte tare.
hahahahaha, m-am regasit total in postul tau, desi la mine e putin altfel. noi avem o problema in privinta curateniei, that is, i am acting as a maid 99% of the times pt ca e greu sa faci educatie cu cineva care la 24 de ani nu stie reguli de baza gen pune mancarea la loc in frigider si strange dupa tine.
nu stiu ce nationalitate sunt ai tai co-locatari, presimt niste spanish? judecand dupa orele de mancat, dar nu e asta un criteriu oricum. si da, de juma de an deja imi repet zilnic „abia astept sa plec de aici” 😀
sunt romani…si da, am observat acelasi lucru la spanioli, tapas pana la miezul noptii…chestie culturala. cand ma gandesc la ‘lene’ in dictionarul meu imaginar, am o poza cu grecia, spania si ideea de ‘siesta’ :))
Ai sintetizat perfect problema pe care o am si eu intr-un apartament cu unul dintre colegii mei care gateste in fiecare seara dupa 12 noaptea si considera ca ar trebui ca si eu sa iau parte la aceasta activitate 🙂
tin minte ca acum ceva vreme colegul mi-a zis ca are o amica pe facebook care imi citeste blogul; probabil (sod’s law) o sa afle de pe blog ca ma deranjeaza. si nu e niciodata usor sa spui cuiva ca stilul lor de viata e foarte neprietenos si egocentrist pana la urma. te astepti ca ei sa se simta, sau sa-si dea seama ca au intrecut masura de multe ori.
de obicei, date fiind comentariile de pe aici, lumea zice ca sunt uracioasa ca ei se joaca sau ca as fi ‘hater’ si ca jucatul ar trebui sa fie interzis. Nu, si eu ma joc, dar nu ma bag gramada peste ei si spatiul lor cand ma joc 🙂
Eu clar ma regasesc in colegii tai de apartament:)
Si da, lucrez de la 9 si chiar daca fiecare dimineata e hell on earth, nu pot adormi inainte de 2 noaptea. Sunt asa de cand ma stiu, cum se lasa seara cum prind energie, de cand eram copil si stateam cu lanterna sa citesc sub patura dupa ce ma obligau ai mei sa merg la culcare. Si mananc tarziu pentru ca asa imi cere organismul, daca mi-e foame la 12 noaptea, o sa mananc, nu pot sa mai rabd inca 9 ore pana se face dimineata:)
Cred ca trebuie sa va despartiti:) Nu exista right or wrong aici, the way to be sau ei „ciudatii”. Sunteti diferiti si incompatibili, there’s nothing wrong with that:P
da, si eu cred ca trebuie sa ne despartim. mancatul tarziu nu e singura problema, sunt multe si marunte dar asta e printre problemele principale 🙂
si eu am zile cand trebuie sa ma scol la o anumita ora si nu pot sa ma bag in pat de niciun fel. Si chiar si fara ei nu as reusi sa adorm, dar ar fi exceptii si nu regula! de-aia si ziceam ca probabil ne uitam unii la altii si ne credem ciudati one way or another :))
Motto: La ore de noapte, mixer sau aspirator sau alte motoare puse in functiune in apartamente de bloc este deja ceva prea exagerat.
Principalul loc mai permisiv in propagare sonora este usa (stii usile ministeriale, ce capitonate inca mai sunt si nu din estetica ci din ratiuni de … tactica sonora).
Spre spatiul tau interior poti capitona cu placa de polistiren in tinte lungi si apropo, pe placile de polistiren aplicate pe interiorul usii (se pot lipi si cu silicon transparent) poti pune o gramada de post-it-uri adnotate, foto precum si alte grafii etc.
La baza usii spatiul pragului este liber si acolo poti bara lipind cu silicon o rigla de lemn obturatoare la podea. Pe aceasta podea merge pus si un burlet, vezi tu din ce material si cum se face…
(Burleti se pun si in baza de geamuri/ usi balcon/ contra curentilor de aer, chiar si la tamplariile termopan).
Nu este un colac de salvare dar reduce cu ceva, zgomotul.
Stii paturile regale cu baldachin -asa se numeste am verificat google (si pentru burleti)- draperii sus si in lateral. E cam… ciudat dar draperiile absorb din zgomote – mai ales cele de catifea.
Ca niste cortine. Probabil de aceea tragi peste cap si pilota, cand vrei sa nu mai auzi zgomotul.
Peretii exteriori ai apartamentului au fono-izolatie dar peretii lui interiori, de compartimentare, nu. De aici posibilitatea mai mare a disconfortului sonor. Motiv tehnic pentru care :
Ar fi bine sa ajungeti in plenul apartamentului, la un acord – somnul este necesar fiecaruia – programul de liniste in BLOC este unul de BLOC dar in apartamentul despre care este vorba inca de zgomot si disconfort, este necesar un program al locului… Pune-i sa se gandeasca ca daca pleci, cine poate veni in loc ? Un alt emitent de zgomot, cine stie…
Joyflint, daca ai fi citit raspunsurile Andreei ai fi stiut ca oamenii aia habar nu au ca ea are o problema cu ei pentru ca nu le-a spus ce o deranjeaza fata-n fata!
Scriindu-ti pe blog „necazurile” in loc sa porti o conversatie normala nu da dovada decat de lasitate. Sunt sigur ca daca ai fi avut o discutie cu ei, ar fi inteles si s-ar fi adaptat ca doar nimeni nu e absurd. Iar treaba ca prietenu colegului a colegei prietenei mele stie ca ai blog nu rezolva nimic.
Suntem oameni! Purtam conversatii! Pacat ca unii oameni se lasa absorbiti de internet si uita sa interactioneze cu oamenii chiar si cand e vorba de propria lor persoana.
Nu e lasitate pentru ca le-am mai spus cand ne-am mutat toti impreuna; ei nu au cum sa isi schimbe programul (nu o sa vina mai devreme acasa pentru ca nu se poate) si nici eu nu am cum sa il modific pe al meu. Nu o sa stea nemancati seara si nici nu o sa se scoale mai devreme. Suntem incompatibili si gata. Nu e o crima – asa cum spunea Karina mai devreme. Nu sunt parinte sa le spun ca e ora de culcare si ca trebuie sa fie liniste, din contra, suntem adulti si ar trebui sa-si dea seama ca nu sunt doar ei in apartament, nu sa stea cineva cu vorba sau cu biciul si sa arate cu degetul la ceas. Cum vii tu sa arati cu degetul la internet sa-mi spui ca sunt absorbita de internet. Sunt absorbita de munca, si cand am chef sa scriu despre ceva pe internet o sa o fac.
Orice discutie este inutila daca exista certitudinea imposibilitatii de actiune.