Serban Alexandrescu vorbeste despre niste chestii

E un interviu întreg pe Hotnews dar nu o să îl copiez pe tot. Contrar opiniei publice, tot cred că există întrebări stupide, sau mai bine zis neinformate – vești bune dacă răspunsurile se lipesc de cei de care ar trebui să se lipească.

Am selecționat din mulțimea de răspunsuri pe cel de mai jos, pentru că mi-a plăcut și cred că are dreptate. Are dreptate pentru că și aici observăm același fenomen – da, lucrurile sunt nasoale. Da, se face o coadă de 500 de oameni pentru 20 de joburi la un magazin cu preț unic. Da, pe de altă parte alții nu știu în care din cele 3 ecrane din casă să se uite. iPad? iPhone? Televizor? Laptop? Da, lumea se uită la iPlayer, 4oD și ITV player o grămadă, dar încă se uită la televizor. Încă nu avem un Netflix (dar avem un LoveFilm) sau TiVO și chiar dacă avem, sunt unele lucruri pe care lumea le va urmări live în continuare, pentru câțiva ani cel puțin. Scade audiența pentru X Factor și putem să dăm vina pe multe lucruri: pe conținut, pe participanți, pe metoda de jurizare și tot așa.

„nu, clipurile de 30 sec. nu vor mai fi standardul industriei. pe de o alta parte, s-ar putea sa nu mai exista standarde in industrie, deloc.

si pe net s-ar putea ca o poveste sa functioneze mai bine spusa mai pe indelete fara presiunea planului media si al scurtimii calupului, si atunci reclamele „narative” – ca sa le zic asa – sa fie mai degraba unele de 60 sec sau 90 sec.

si tocmai pentru ca nu o sa mai avem melteni fomisti cu people-metere in televizoare si pentru ca va deveni mai important ca lumea sa caute in mod activ comunicarea comerciala va deveni imperios necesar sa fim mai interesanti si mai distractivi decat am ajuns sa fim in momentul asta.

dar sa stii ca lumea vrea sa se stranga in fata „vetrei” televizorului si sa vada emisiuni impreuna si sa le aleaga altcineva filmul, fara sa aiba ei „l’embarras de choix”, deci TV-ul nu o sa dispara prea curand. si nici emisiunile de milioane de telespectatori, daca vor fi interesante sau distractive. e mai mult o problema de content valoros (adica si emisiuni TV) si mai putin una de canal de difuzare.

a fost o vreme cand publicitatea inveselea continutul televiziunilor. a fost o vreme cand billboardurile inveseleau suprafata gri si ponosita a oraselor. acum spoturile sunt mai proaste chiar si decat emisiunile in care apar si billboardurile uratesc mai tare orasele. n-a fost asa, am ajuns aici; si cum am ajuns poate ca ne putem si intoarce.”
via Cum s-a schimbat receptarea publicitatii sub impactul crizei si al cresterii consumului de continut digital? Serban Alexandrescu, director de creatie Headvertising a discutat online cu cititorii HotNews.ro – Media & Publicitate – HotNews.ro.

Zic asta pentru că publicitatea e în același domeniu ca și emisiunile TV: pentru o oră, două sau 30 de secunde cât te uiți la ceva, ar trebui să fie „entertainment”. Să fii transportat din lumea asta urâtă în care te afli în alta. Ar trebui să fie o mică escapadă (nu știu dacă e sinonimul bun pentru „escapism” din mintea mea) și dacă tot conținutul e nasol sau ceva nu merge, atunci reclama sau emisiunea a eșuat.


Publicat pe

în

, ,

de către