Mă apucă din când în când un sentiment ciudat, vorbind cu diverși oameni prin agenție și știu cu siguranță că e o treabă universală dar nu pot să mă abțin.
Mereu simt că există relații nebănuite între colegi,relații de ură, prietenie sau camaraderie și de ce nu, relații intime în afara orelor de program. De obicei cele intime nu sunt pe furiș decât dacă sunt inoportune (a se citi în afara unor relații oficiale), de fapt am avut oameni care s-au cunoscut la birou și nu cred că e nimic straniu, așa, de referință. Petrecem mai mult timp cu oamenii de la birou decât cu familia și prietenii din afara serviciului. Abia mai târziu am mai învățat un motiv pe care îl bănuiam dar pe care nu îl formulasem: mai bine să fie într-o relație (chiar și la birou) decât să nu fie în vreuna pentru că atunci tinzi să observi consecințele negative ale lipsei de intimitate – și ăsta e un mod delicat de a pune problema 😀
Altfel, azi căutam pe cineva prin agenție și am auzit pe cineva vorbind despre colegul pe care îl căutam – nu tind să bârfesc pentru că am capul plin de idei și lucruri pe care le citesc și nu am timp să mă întreb dacă X și-a pus un strat nou de ojă sau a venit fără pedichiură în sandale. Să vină – imaginea de ansamblu e că nimeni nu se uită la picioarele tale 8 ore sub birou și ce faci după serviciu nu e treaba altora. Bârfa rareori ia forma asta superficială, dar are de-a face cu felul în care se poartă ceilalți cu tine. Dacă uită să te întrebe dacă vrei cafea, cât zahăr pui, dacă te bâzâie cu telefoane sau cereri stupide. Cred că la modul ăsta am noroc, exemplul cu oja fiind pur teoretic dar în România nu era zi să nu scapi de „ai văzut cum a venit aia îmbrăcată??!”, unde „cum” nu însemna indecent, ci doar diferit. Pe stradă, la birou, în multe lucruri exista o preocupare foarte mare cu felul în care alții ar trebui să se îmbrace (după standardele fiecăruia).
Mi s-a zis că una din colegele cu care lucrează nu poate să îl suporte pentru că mereu are aere de superioritate și se vrea foarte arogant. El e deștept, restul sunt proști. Până acum nimic nou, totul previzibil și plictisitor. Un individ care nu are răbdare cu alții și nu dă dovadă de fair play. Ce m-a surprins de fapt era faptul că nu aș fi ghicit nici în o mie de ani părerea colegei dacă nu ar fi fost bârfa preluată din zbor. Și nu e vorba de naivitate – oau ce șoc, oamenii se prefac! E vorba de ce spuneam la început – oamenii se prefac și când se înțeleg bine, și când se înțeleg prost. Sau deloc. De dragul muncii, de dragul aparențelor trec peste lenea de a nu se înțelege pe sine și/sau pe alții și nu pot decât să mă bucur atunci când interesul colectiv e mai important. Le și respect intimitatea dacă au oameni cu care se înțeleg și se văd după muncă la o bere, eu sunt ceva mai imparțială și nu discriminez față de unul sau altul și tind să îi tratez pe toți la fel.
Dar nu pot să nu am senzația uneori că sunt undeva în afara bârfei pentru că nu o caut și nici nu o încurajez în alții. Și că toată lumea știe ceva ce eu nu știu. Nu că ar conta pentru că nu îmi influențează comportamentul, dar e doar o observație pe care în sfârșit am reușit să o exprim 😀 Eu în principiu încurajez onestitatea – dacă îmi place de cineva, o să le zic. Dacă nu-mi place și nu pot să îi evit, o să le explic de ce pe viitor o să încerc să îi evit în afara colaborări necesare 😀 Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla?
Comentarii
3 răspunsuri la „dedesubturi fascinante”
Sunt de acord cu onestitatea dar trebuie sa fii atenta asupra modului in care o folosesti. Trebuie sa stii cum sa abordezi persoana careia vrei sa ii spui adevarul in fata deoarece oamenii sunt foarte sensibili. Ce s-ar putea intampla? Ai putea ramane eventual. in afara cercului de colegi daca ceilalti apreciaza persoana pe care tu nu o agreezi sau ti-ar putea fi apreciata onestitatea pe care altii nu o manifesta la fel ca tine.In concluzie, be carefull!
si daca raman? tot trebuie sa lucram impreuna. nu trebuie sa ne intelegem. foarte simplu
Daca nu contribui (sau macar daca nu participi fie chiar doar prin prezenta), atunci nu cred ca ai cum sa fii parte din grupurile respective de „barfa”. Daca esti directa, e un risc si poate ajunge la concluzii foarte diferite, depinde evident cel mai mult de oamenii implicati. Eu cel putin incerc sa stiu cat de cat, dar sa nu ma bag, nu-mi place; daca nu-mi place de cineva, incerc sa mentin o relatie profesionala si atat.
Cat despre relatii… sunt multe, cel putin asta e impresia pe care o am. De multe ori cred ca raman non-publice pentru ca e mai simplu asa (sau ajung sa fie cel mult „barfe”). Pot fi orice, un dans „inappropriate” (alte povesti si-aici… idea de „inappropriate” aici fata de estul europei difera cateodata in moduri ciudate), o relatie serioasa, one night stand etc, am vazut de toate si crede-ma ca se intampla destul de des. Asa cum ai zis si tu lucrurile astea sunt totusi normale, petreci mult timp cu oamenii de la munca pana la urma si ajungi sa te apropii mult de ei si sa ii cunosti destul de bine, si cateodata atractia e suficient de puternica.