Vremea aia cand lumea vorbeste despre trenduri

În publicitate, la fel ca în alte domenii în care lumea adoră previziunile, luna Decembrie e ca un fel de mic concurs în care toată lumea scrie despre ce crede că o să se întâmple în anul care vine. Evident există zeci de reviste şi site-uri care să îşi dea cu părerea, suficienţi care să nu fie de acord cu asta şi să se apuce să îşi facă listele lor, gândindu-se că poate peste un an sau atunci când se adeveresc să poată să spună ‘v-am zis eu!’ E un fel de microb, cred că tuturor ne place să ne gândim ce o să se întâmple (şi mai mult să spunem că noi ne-am gândit la asta acum x luni pe blog) aşa că a venit momentul să umplem pagini şi pagini cu ce credem că ne aşteaptă în 2011.

Reţeaua pentru care lucrez (JWT/WPP) scoate în fiecare an un raport cu trenduri pentru 2011.

Ce mă dreanjează pe mine la toată treaba asta cu trendurile:

• sună ca şi cum din Ianuarie 2011 o să intre în vigoare toate şi dacă trece 2011 şi unele nu se aplică, dispar undeva
• există doar atâtea trenduri câte zic publicaţiile/oamenii că o să fie; unele sunt mici şi totuşi importante, altele sunt mari şi pot fi despărţite pe categorii;
• toate se aplică tuturor oamenilor de pe planeta asta – nu neaparăt.

Ce a publicat JWT:

Înainte să zic ceva despre asta, pot să apreciez efortul pe care l-au depus în strânsul datelor şi descrierea pe care au pus-o cap la cap. Nu zic că vreo 50 de planneri din reţea au făcut ceva rău, ci doar că de unde stau eu acum şi mă uit la lucruri, unele idei se văd uşor diferit:

1. Ideea de joc, joacă şi (for lack of better words) gândire ludică în activităţi de zi cu zi nu e nouă – mai nou toată lumea (prin ‘toată lumea’ a se citi clienţi) se comportă ca şi cum au redescoperit internetul şi vor un ‘joc’ aşa cum acum câţiva ani vroiau un forum sau o comunitate doar a lor. Jesse Schell’s are o prezentare de la DICE în care explică de ce nu merge să trânteşti nişte mecanisme prefabricate sau o anumită gândire peste orice şi nu e o ştire că totul are nevoie de o logică. JWT poate are dreptate despre asta ca fiind o idee care o să ia mult mai mult avânt in 2011, dar nu ştim ce ne aşteaptă. Şi cum.

2. Ideea de urgency economy nu sună nici ea a ştire, ci doar o modalitate de a reformula o problemă veche. Pe vremea când cererea era mai mare  decât oferta (sau egală cu ea) şi foarte puţini deţineau bunuri sau servicii spre vânzare, să spui că ceva e la reducere ar fi însemnat o reducere adevărată pentru că preţurile nu se mişcau din cauza monopolului. Reducerile erau pe bune – acum e, acum nu mai e. Mai nou însă nu poţi să spui acelaşi lucru considerând că tot internetul e un magazin. Pentru cei care au avut primul contact cu internetul în vremea denumită generic e-commerce boom (anii în care amazon & co au urcat la putere), internetul probabil pare un loc în care te duci să cumperi. Pentru noi cei de dinainte, poate să însemne orice de la chat, forumuri până la bloguri şi altele. Pentru cei de după, e despre reţele sociale. Dacă tot internetul e un loc din care poţi cumpăra lucruri, preţul de pe Amazon poate să sune a reducere în comparaţie cu alte magazine de unde poţi cumpăra acelaşi lucru. Şi mai bine chiar, acum orice magazin din orice colţ al lumii poate are de vânzare ceea ce cauţi (presupunând că vorbim de ceva tangibil) aşa că o reducere ar trebui să fie o reducere adevărată ca să merite. Groupon pare o idee interesantă de urmărit (nu doar din cauză că Google i-a făcut faimoşi), ci pentru că pare o idee foarte simplă aplicată comerţului online. Un fel de ‘să vedem ce se întâmplă dacă’. Uneori merge, uneori nu. Nu e acelaşi lucru ca mersul la cumpărături cu alţi oameni, atunci când cumperi lucruri mai scumpe decât în mod normal ca să arăţi că dispui (şi uneori de cât) ca un mod de a comunica ceva despre propria persoană, dar se apropie foarte multe de o idee discutată ceva mai târziu în raport, despre retail as third space. Dacă toţi ne apucăm de cumpărături online şi o facem din ce în ce mai des (2 miliarde de cumpărători online la nivel global), urmarea logică e că vom petrece din ce în ce mai puţin timp în magazine. Atunci când magazinele se închid din cauză de lipsă de cumpărători şi trafic, urmează la fel de logic că se reduc costurile de administrare. Dacă am 100 de magazine şi închid jumătate din ele, brusc dispar o grămadă de oameni pe care înainte trebuia să îi plătesc (atâta timp cât nu e pentru a acoperi o gaură). Deci dacă fac cumpărături online ar trebui să fie mai ieftin totul, nu? Deci care mai e avantajul unui magazin? Magazinul ar trebui să îmi ofere ceva ce cumpăratul online de la mine de-acasă în pijama nu îl oferă. Ar trebui să fie instant (online vine a doua zi dacă vreau) şi ar trebui să fie memorabil. Memorabil cum?

Nr. 3 despre non-commitment culture nu mă miră, în mare parte din cauză de situaţia economică din lume. Ca să citez nişte mari cuvinte rostite odată… recession survival tip – stop buying useless shit.

Nr. 4 despre Eat, Pray, Tech nu e nimic nou, dar parcă toţi am devenit brusc (sau o să devenim) obsedaţi de tehnologie. Avem 13 milioane de smartphones în UK (conform datelor din Octombrie, 12.5), nu e noutate. Ca un colectiv însă, da, suntem ceva mai interesaţi decât în anii trecuţi. Nu e neapărat un lucru rău.

Nr 5. despre De-Teching e probabil despre cei de la nr. 4 care deja au fost expuşi pentru prea mult timp. Ideea generală e că dacă simţi că ai nevoie de o pauză ca să îţi revii, you’re doing it wrong. „The Shallows”  oferă o perspectivă destul de OK despre cum tehnologia şi internetul schimbă felul în care privim lumea. Şi se leagă de nr. 10 despre outsourcing self-control.

N5. 6 despre retail as third space pare să uite să menţioneze ceva despre customer service (sau poate porneşte de la premiza că toate magazinele au relaţii excelente cu clienţii).

N5. 7 şi creative urban renewal pare la fel de legat de n5. 3 şi non-commitment culture. Dacă planificarea urbană gândeşte cartiere întregi ca fiind independente unele faţă de celelalte, reduce nevoia de a ieşi din cartier (sau chiar şi oraş) pentru diverse lucruri, de la aprovizionat cu mâncare până la distracţie în timpul liber. Dacă am un parc lângă casă, n-o să fie la fel de complicat să scot un câine la plimbare şi să trebuiască să mă duc până în capătul celălalt al oraşului. Dacă am un supermarket bine aprovizionat lângă casă, nu mai simt aceeaşi nevoie să mă duc la un hipermarket în fiecare săptămână (I can think of better things to do with my time). Dacă o mare parte din lucrurile de care ai nevoie sunt pe lângă casă şi accesibile cu transport în comun sau pe jos (sau cu bicicleta), îţi pui întrebarea „de ce aş mai avea nevoie de o maşină?” De ce aş mai cheltui 10-30,000 pe o maşină când aş putea să fac altceva mai util?

Nr. 8 ‘Worlds Colliding’ îmi place şi mă intrigă în continuare dar nu e ceva nou, cel puţin toţi oamenii pe care îi ştiu discută despre ideea de ‘internet of things’ dar circulă din 2005 cel puţin.

Nr. 9 e unul din principalele motive pentru care facebook vrea să devină destinaţia nr. 1 pentru orice: mesaje, poze, chat, locuri. Mă întreb uneori dacă iOS va ceda vreodată presiunii de a avea un tablou de bord asemănător cu cel de pe telefoanele Android/Symbian (şi acum BlackBerry probabil, de când au cumpărat The Astonishing Tribe – cei care au creat ceasul şi alte elemente de decor din Android) dar aşa cum ştiu eu Apple, probabil o să fie un dashboard dar n-o să se cheme dashboard.

Nr. 10 şi controlul de sine o să fie mereu o problemă. La nivel global pare uşor absurd să spui că toţi am avea nevoie de altcineva care să ne impună un anumit nivel de control, mai ales că la câţiva paşi spre Est oamenii sunt mult mai pragmatici şi cultura banilor diferă. Depinde şi cum se pune problema.

Anyway. Părerea mea, cum se zice.