De la bucătăriile de ieri am ajuns cumva la niște paralele interesante azi în urma unor întâlniri; în nicio ordine (ca gândurile mele de obicei), am comparat subiectul „cumpărat bucătărie nouă” cu subiectul „nuntă”.
Deciziile legate de nunți sunt asemănătoare cu cele legate de bucătării. Femeile aleg: la nuntă aleg farfuriile, șervetele, localul, muzica (sau ca să nu pară generic, o mare parte din lucrurile astea), iar în bucătărie și casă aleg decorațiunile, covoarele, tablourile, perdelele, dulapurile și iar farfurii, tacâmuri și tot ce ține de bucătărie.
La nuntă, scuza bărbatului pe care nu îl interesează detaliile sau frivolitățile e că „e ziua ei specială”. În cazul bucătăriei, scuza e că „ea o să petreacă mai mult timp acolo”, exceptând cazurile în care femeia habar n-are să gătească și el face toată munca. Cunosc destule 🙂 Cum ziceam, importante dar puține. Și ușor discutabil în era în care toată lumea are cuptor cu microunde și mâncarea durează 5 minute la 750-800W după ce perforezi țiplă cu furculița. Nu toată lumea prăjește ceapă.
Pentru că de aici nu pot să zic mai mult despre muncă, o să zic despre nunți, că alea n-au nicio legătură. Dar mă tot gândeam la ele recent, acum că toată lumea se căsătorește, inclusiv niște amici pe care îi știu doar de pe twitter. În Sex and the City cineva făcea o paralelă similară cu botezurile. Pe cine invit la botez? Păi, pe toți ăia care te-au obligat moral să te duci la ale lor. E ok, toate evenimentele astea sociale sunt ca un contract. Vin la al tău dacă vii și tu la al meu!
Pe twitter cineva a creat un cont pe care îl populează cu chestii de prost gust în Marea Britanie, toate în 140 de caractere. Lista ar putea să continue la nesfârșit cred, pentru că sunt atât de multe lucruri de prost gust pe care ai putea să le cumperi sau faci, încât e ca un ocean fără fund. Cu autobuzul treceam mereu pe lângă un hotel (cu un restaurant de prost gust) care oferea „pachete” de nuntă. „A £999 wedding bonanza” și dedesubt în banner toate lucrurile incluse în preț. X invitați, X sticle de vin, X feluri de persoană…și mă cuprinde o tristețe din aia de genul „n-aș face asta niciodată, dar e trist că alții o fac.”
Cred că atunci când mă căsătoresc, o să fie o regulă foarte clară că NU o să am o nuntă „all-inclusive” …cu șampanie de la Metro eventual. Nu.
Și pentru că nu sunt ca alții care au idei despre ce vor în viață, eu am idei despre ce NU vreau în viață ca punct de plecare – mă uit la prietene și cunostiinte care cred că e foarte important ca inelul de logodnă să coste cel puțin 3-4 salarii. Și nunta cel puțin £30,000. Săracii părinți, săracul mire. În ce s-au băgat! Și mă gândesc că la nunta mea, n-o să am cerințe idioate, cum sunt cele ca „vreau inel din magazinul ăsta, nici un alt magazin nu e bun” sau „să fie din aur de cel puțin 9 carate.” Pe de altă parte, știu că pietrele prețioase sunt prețioase pentru că sunt rare, dar nu îmi place ideea de a primi moștenire un inel, oricât de frumos ar fi. Probabil e o idee tembelă și consumerista în mintea multora, dar nu vreau să mă gândesc la rude decedate când cineva îmi pune un inel pe deget, oricât de nobil ar fi gestul. Inelele se pierd, se vând, se topesc, se fac alte lucruri valoroase din metal și se păstrează doar în caz de supradoză de sentimentalism.
Dar cum mai e până la momentul ăla…
Comentarii
6 răspunsuri la „Bucatarii si nunti”
Am ratat ocazia şi o să regret mereu de a participa la o nuntă pe un ştrand, cu o zonă acoperită cu o copertină din in, cu bufet suedez cu meniu mediteraneean şi băuturi exotice, în costumaţie absolut casual şi invitaţi fără mofturi.
Mi se pare atât de demodate nunţile all inclusive cum spui tu la care numai „darul” contează, la care mirii sunt stresaţi şi nu se pot bucura de eveniment pentru că trebuie să se „ocupe” de invitaţi …
Chiar daca si eu zic ca ar trebui ca multe lucruri sa fie refolosite, totusi unele lucruri sunt atat de frumoase si au atata valoare artistica, incat trebuie pastrate, chiar expuse. In timp capata o insemnatate si mai mare daca au valoare artistica adevarata.
wiccan skyclad wedding: best wedding ever!
la faza cu pretul nuntii e greu de zis. o nunta ieftina si arata ieftin, acuma evident te intinzi cat de lunga ti`e plapuma, dar ideea e sa iasa bine si invitatii sa se simta bine. eu, de ex., daca sunt invitata la o nunta ieftina ma gandesc automat ca au facut`o asa ca sa ramana cu profit mai mare.
Poate au facut-o asa pentru ca nu au chiar fondul necesar, a ? 😛 Sunt multi care nu fac nuntile chiar dupa capul lor pentru ca vin parintii cu acel capitol „obiceiuri si traditii”.
Cat despre preturi si nunti, tind sa cred ca nunta nu e doar rampa de lansare in viata de familie, locul de unde sugi din „daruri” banii de viitoarea casa sau masina.
Da, dar vezi, la noi nu se practica obiceiul cu banii ca dar de nunta. Se fac liste cu lucruri pe care ai putea sa le cumperi mirilor dar nu e la fel ca in Romania. Si nici obiceiurile si traditiile nu sunt aceleasi – difera de la o regiune la alta, dar de obicei nu influenteaza nunta tematic vorbind, decat daca esti in Scotia si porti kilt.