Am avut o săptămâna destul de proastă – probleme la care mă aşteptam dar nu chiar în halul ăsta©
Şeful a fost plecat în vacanţă împreună cu încă doi oameni destul de importanţi în echipă şi fiindcă departamentul nostru e destul de mic în comparaţie cu restul agenţiei au intervenit tot felul de neînţelegeri.. Problema a fost că deşi avem oameni competenţi, în acelaşi timp sunt şi (foarte) ocupaţi. Şi nu e treaba nimănui să aibă grijă de cel de lângă el.
Sunt (sau mai bine zis am devenit) genul de persoană care face lucrurile pe care le are de făcut imediat. nu făceam asta la şcoală, nu îmi plăcea, nici dacă aş da timpul înapoi nu mi-aş face temele cum intram pe uşă în casă dar acum problema se pune altfel. Deci toate sfaturile care ar fi trebuit să îmi fie folositoare atunci îmi sunt mult mai utile acum.
Al doilea sfat pentru sănătatea mentală la birou:
Totul trebuie să fie negru pe alb.
Motivele sunt simple: oamenii uită uşor, au prea multe lucruri cu care să ocupe, mail-urile se pierd, promisiunile verbale cu atât mai mult.Negru pe alb se aplică şi în alte zone, oriunde cineva datorează ceva cuiva. Dacă vreau să îi zic proprietarului apartamentului că nu-mi mai merge maşina de spălat, îi trimit un mail în ziua în care s-a stricat şi îi atrag atenţia. Îi las un mesaj şi aştept să îmi răspundă. Hope for the best. Aşa, la sfârşitul anului pot să am un inventar (pe data xx/xx s-a stricat maşină de spălat şi i-a trebuit y zile să o repare) sau să folosesc mail-ul că dovadă că pe data xx/xx s-a stricat şi nu a răspuns, deşi am luat legătura şi nu există dubiu în privinţa zilei/orei/etc.
Până să învăţ regula cu negru pe alb, uram ideea de a da cuiva în cap că a avut cineva grijă de proiectul X sau Y. Ei nu erau de aceeaşi părere iar client service mereu vine să dea în cap oricărei persoane care n-a scris totul negru pe alb, fără să omită detalii importante şi date cheie. Că să nu îţi dea nimeni în cap, deci, think like them – ce ar putea să mă întrebe ce nu le-am dat deja?!
(PS:diacritice! ce ciudat!)
Comentarii
9 răspunsuri la „cum sa ramai intreg la minte la munca 2”
De nu stiu cand zic ca o sa aplic si eu regula asta in legatura cu scoala 😀 Poate o s-o aplic acum in ultimul an sau poate de la anu la facultate, desi ma cam indoiesc 😀
Suna putin a compromis ?
Btw, te-ai concentrat pe diacritice si ti-au scapat cateva greseli in articol.
pardon, am corectat. mai bine acum? sau poate e ceva ce mi-a trecut cu vederea si a doua oara?
OMG, eu asta am invatat in Leo (printre altele): 1st rule, write the fuck down everything. Sigur, de frica am invatat sa fac asta tocmai ca sa-mi pazesc spatele si sa evit discutiile de kkt „ti-am zis sa faci, ai uitat, nu mi-ai scris, nu existi”.
So, frica pazeste bostanaria, nu?
da, e aiurea, eu vroiam sa fiu nice sa nu dau in cap la nimeni. dar veneau altii sa imi dea mie in cap desi le spusesem verbal. BIIIIIINE, no more miss nice person 😀
eu am patit ceva asemanator cu concediul…” da tu cui ai zis ca mergi in concediu?” si eu am fost like /:). Se pare ca daca nu scrii mailuri oficiale nu prea merge treaba 🙂
E nasol cand pleaca mai multi si tre sa faci 3-4 chestii in acelasi timp dar trece si asta 😉
P.S. : diacritice! ce normal!
Oops! Bine ai venit in lumea corporatista :). Care pe care e putin spus. Succes!