* pe moment ma scuzati ca scriu doar cu litere mici; trec printr-un usor moment de letargie; daca va simtiti ofensati, cmd+w si scapati de problema
am scris acum ceva vreme de nunta din franta la care nu m-am dus din cauza de lipsa de timp si zile de concediu, dar intre timp toate gandurile s-au strans si au devenit mai mult ganduri restante despre nunti in general si alte chestii de genul. maddy stie mai multe, ea s-a casatorit recent.
prima oara cand m-am intalnit cu mireasa (anul asta, nu ziua in care am cunoscut-o) a fost in Glasgow, in vizita la niste prieteni. in cercul asta, toti sunt ori casatoriti, ori logoditi – doar ca din fericire nu sunt genul care sa monopolizeze conversatia in directia rochii, pantofi, organizare (desi uneori mi-ar placea). doar doi din ei sunt usor obsedati de cainele lor..atat de obsedati incat i-au facut si profil pe facebook. not good. cred ca atunci cand o sa aiba un copil o sa ii ignor usor..treptat.
in zilele pe care le-am petrecut in Glasgow, nu stiam ce as putea sa intreb sa par interesata de nunta. nu ca n-as fi fost, dar nu stiu ce chestii se intreaba de obicei: exista intrebari tip? oare cu 3 luni inainte si-a aranjat rochia? culori? cand se imtapla toate lucrurile astea?? filmele nu iti spun decat ca toata lumea e obsedata de planuri de nunta, ce culoare sunt invitatiile si ca suntem toti veseli de nu mai putem cheltuind zeci de mii de lire pe un eveniment care dureaza o zi. evident intrebarile despre bani sunt in afara discutiei. in realitate…stiu ca prietenele mele din alte cercuri sunt foarte interesate de inele. altele pe care le stiam erau obsedate de pretul si forma inelului de logodna. daca inelul nu are n diamante, nu te casatori cu el! daca ti-a luat inelul de la reduceri, nu te casatori cu el!! si mai ales, daca nu a ales stilul care iti place tie inseamna ca nu te asculta deloc si nici nu iti ia in considerare nevoile si dorintele.
discutiile m-au lasat rece intotdeauna – in primul rand pentru ca nu-mi plac oamenii care nu stiu sa aprecieze un gest si in al doilea rand pentru ca urasc femeile materialiste cand vine vorba de o chestie intrinsica. daca primul gand e ca inelul trebuie sa coste cat 3, 4, 20 de salarii atunci nu ai inteles ideea. fix din cauza asta mi-a fost pur si simplu sila sa particip in conversatiile astea si am refuzat sa imi formez o parere; cu cat lumea ma enerveaza mai mult, cu atat mai des raspunsul devine ‘nu stiu, nu ma intereseaza’ doar ca sa fug cat mai repede si sa ma lase in pace.
so anyway, ce m-a interesat pe mine e cum ajungi la o astfel de idee. cum iti dezvolti de fapt gustul in materie de inele, bijuterii, lenjerie, pantofi si alte chestii de genul? anul trecut a fost o lucrare interesanta trimisa la IPA effectiveness awards despre cum ai putea sa convingi femei in India sa aleaga aur alb si diamante in loc de aur obisnuit si pietre pretioase. deci exista posibilitatea ca gustul sa fie definit de cultura si traditii – dar in foarte putine cazuri sau tari in lume.
numarul trecut din vanity fair trata subiectul cristalelor, diamantelor si aurului minerit. nu cred ca e nevoie sa mentionez cat de daunator e mineritul in general, cine nu isi poate imagina poate sa inceapa cu orice site gen ‘no dirty gold‘ si sa se convinga.
ce ma uimeste pe mine e ca am in jur prietene care vad numai bijuterii – au cate 3, 6, 10 din fiecare obiect. si mie imi plac, doar ca mi-e greu sa imi imaginez la ce mi-ar folosi – viata mea inca se invarte in jurul apartamentului, autobuzului, supermarketului si serviciului. pentru mine? ok, poate 2-3. pentru altii? poate maxim 5 pe care sa le schimb. Dar cand ai 23-30 de perechi de cercei, ceva devine curios. de ce?!
ma piseaza intrebarea asta de cateva zile – de unde si dilema ‘cum articulez intrebarea asta?’
it doesn’t make any sense. dar poate ma lamureste cineva.
Comentarii
7 răspunsuri la „cristalele astea, de unde vin?”
faza cu diamantul la inelul de logodna … ca proaspata logodita toata lumea iti cere sa`i arati inelul dupa ce dai vestea asa ca daca ii arati ceva pietricica infima unii s`ar putea sa aiba o reactie foarte grosolana de genul „eee, asa de mic?”, umilind purtatoarea inelului. evident ca asta se intampla intre femei bitchy ca barbatii nu`s curiosi sa te intrebe de cate carate are piatra.
poti sa intrebi de rochie, de locatie, de culoarea tematica a nuntii si de planurile in luna de miere, cam asta am fost si eu intrebata la randul meu.
bine ca nu m`a intrebat nimeni de bani, nu vorbesc despre asta si mi se pare foarte grosolan sa iei pe cineva cu „cat a costat nunta?” sau, mai rau „si zi, ati iesit bine cu banii?” geeez nu`i treaba ta!
legat de bijuterii, gusturile evolueaza. in scoala se purta mult argintul, eu si toate colegele aveam tot felul de bijuterii de argint. apoi am inceput sa prefer aurul alb in locul argintului dar imi place si combinatia de aur alb-aur galben. nu ma omor dupa bijuterii 100% aur galben dar am la ce sa le asortez.
mi se pare interesant procesul prin care descoperi ca iti place
– o culoare mai mult decat alta
– un anotimp mai mult decat altul
– o figura geometrica mai mult decat alta (gen inele cu pietre rotunde vs. romburi, bijuterii cu flori vs. bijuterii geometrice etc.)
chestii de genul – gandindu-ma la propria persoana, cred ca pe masura ce am vazut din ce in ce mai multe filme si am combinat cunostiintele luate din filme cu propriile cunostiinte despre ce imi vine bine cu forma fetei/corpului, a rezultat un fel de preferinta personala/stil personal daca vrei. de exemplu urasc orice e stilul anilor 60-70-80-90 dar imi plac lucrurile post-moderne (desi nu-mi place cuvantul) si tot ce inseamna art deco/art nouveau. hippies make me angry 😀
de acord cu banii..mai ales ca in UK obiceiul e ca familia miresei sa plateasca pt cheltuieli. si oricum lumea e mai discreta in general – se oripileaza daca intrebi de bani, oriunde si oricum
tot raul se trage de la Sex and The City, desigur :))
as zice ca muzica, filmele si moda m`au influentat de`a lungul vremii, in aceasta ordine.
culoarea preferata, in cazul meu, tot s`a schimbat. initial mi`a placut albastru, apoi gri, negru, roz, alb, rosu…am trecut prin toate exceptand galben si portocaliu pe care le consider culori enervante si agresive, de aia marcajele si semnele sunt vopsite asa, sa zica: „look at me! pay attention!”
De ce 30 de perechi? Nimic mai simplu, pentru a arata ca pot sa aiba 30 de perechi, si pentru a arata in general cu cine stai de vorba sau pe langa cine ai trecut pe strada. Intimidant, nu ? 🙂
genul asta se cheama parca…pitzipoanca 🙂
si ca sa arate ca asa e ii tb cate o duzina din fiecare…
si eu am un fel de alergie la discutiile despre nunti. chiar vara asta trebuia sa merg la una si m-as fi dus, dar viitoarea mireasa era control freak inclusiv pe banii invitatilor. avea pretentii ca toata gasca de domnisoare de onoare sa isi cumpere tinuta matching, coafura si machiaj neaparat profesional, asta pe langa „neoficiala” petrecere a burlacelor pe care a sugerat chiar explicit ca o asteapta ca surpriza. evident, din banii invitatelor. mai mult, a cerut inclusiv cravatele partenerilor domnisoarelor de onoare de un anumit fel (cu nominalizare magazin de unde se cumpara si toate cele). atunci mi-am dat seama ca emisiunea aia Bridezilla nu e chiar fictiune si ca n-am niciun motiv sa particip la un asemenea balci 😀
daca ar fi dupa mine (si de ce n-ar fi?) as pleca intr-o tara ortodoxa cu logodnicul meu si m-as intoarce cu verigheta. ne-or injura neamurile o luna doua, dupa aia ne iarta si gata!