Proiecteaza-te in viitor, zic ei

M-a fascinat intotdeauna o idee care mie mi se parea pe cat de evidenta, pe atat de simpla: daca vrei ceva, gandeste ca si cum ai reusit sa faci ce vroiai sau ai obtinut deja lucrul ala. Ma rog, bloguri importante au vorbit despre subiect, folosind cuvinte gen ‘empowerment’, ‘self development’ etc. sau chiar faimoasa regula pentru interviuri: imbraca-te ca si cum ai fi deja in pozitia pe care ti-o doresti. Mai departe nu era recomandat sa te imbraci in costum de 3 piese (ca barbat) ca dadeai impresia ca vrei sa devii CEO in 2 ani de zile si nu cumva sa sperii angajatorul. Mmmmm…da.

Si mai fascinant e acest interviu in sine – in parte pentru ca am avut blog si mereu am scris ce-mi trecea prin cap legat de munca, nimeni nu m-a intrebat daca stiu de una sau de cealalta pentru ca deja stiam ce se intampla in stanga si in dreapta si totul era transparent. Daca sunt suficient de dsua sa scriu despre faptul ca imi plac focus grupurile in timpul meu liber probabil e ceva materie cenusie acolo sus.

Am fost de fapt intervievata si atunci cand nu-mi dadeam seama, ceea ce a ajutat – si probabil e mai bine sa nu stii; cel putin mie asa mi s-a parut si in plus a fost o surpriza placuta cand mi s-a spus ca nu mai e nevoie de un interviu formal 😀

Dar chestia asta cu proiectia in viitor – cum inca mai cautam job, am trimis si CV-ul la o companie de cercetare de piata. Nu eram sigura ca asta vroiam dar e o posibilitate si o chestie la care ma pricep (zice lumea). Singura problema: CV-ul. N-am avut niciodata un CV propriu-zis, I went and did things si lumea a aflat, a vazut si cam asta a fost. Evident in cercetare mai greu asa ca am intrat pe niste site-uri ca tot omul nepriceput si m-am uitat sa vad ce se zice despre CV-uri on the internets. Rezultatul a fost dezamagitor: CV-ul e un fel de forma de arta – cumva mereu imi venea in minte tipa din Up in the Air care concedia oameni si genul ala de carierist die-hard cu dantura perfecta care zice ca CV-ul trebuie sa fie o insiruire de succese. Sa nu minti, sa nu furi de la altii, sa nu folosesti cuvinte pompoase dar ca rezultat in viata de zi cu zi majoritatea sunt niste minciuni. Ca o comparatie, am facut un CV mai alandala pentru un rol intr-un magazin, clasicul customer service. Si toate cuvintele alea pe care ei ziceau sa nu le folosesti au fost ca un deliciu pentru ei! De fapt au fost chiar impresionati. Nu vroiam sa lucrez acolo, evident, dar morala e ca pentru multi oameni de rand, ‘team player’ inca e o mina de aur!

Dupa ce am pierdut o jumatate de zi fascinata de procesul riguros de a scrie un CV, trimite, accepta un interviu (telefon? posta? email?), ma deprimasem usor gandindu-ma ca orice femeie…asta inseamna ca trebuie sa ma duc la cosmetica inainte de un interviu? Si ce o sa port?

Asta se intampla cand inca nu aveam CV – problemele noastre sunt stringente, evident. Nici vorba de mail, dar ma uitam deja pe site-uri cu haine si pantofi plus, eventual, cum sa te machiezi 😀 In aceeasi zi, inca fara sa fi scris un CV sau sa fi trimis ceva, am zis cuiva ca am un interviu la o companie de cercetare de piata. Really?! Vai, si cum, cand?! Pai, in doua saptamani. PFOA! Nu e clasificata drept minciuna daca se adevereste, nu?

Am scris si CV-ul la modul cel mai sincer. Aici am fost, asta am facut, am un vocabular limitat dar eficient, la interese deja ma plictisisem si nu-mi mai pasa prea tare daca hobby-ul meu reflecta faptul ca sunt sociabila sau nu. Am zis ca-mi place inotul si o gramada de alte chestii antisociale. Dupa vreo cateva minute de reflectie mi-am dat seama ca trebuie si scrisoare de intentie – semi mail, semi scrisoare, semi-profesional, semi-personalizat persoanei. Iar ma deprimasem gandindu-ma ca poate lumea asteapta formulari pretentioase „ce pot sa contribui eu firmei dumneavoastra” dar mi-am adus aminte ca suntem in Marea Britanie si nu in state si sinceritatea primeaza! Asta cereti, asta stiu eu sa fac, daca vi se pare OK, sper sa ne mai auzim!

L-am trimis si fix pana in momentul ala nu prea aveam emotii de vreun fel sau altul dar parca incepuse sa devina interesant procesul: oare o sa imi raspunda? Eu tocmai spusesem cuiva ca imi acordasera un interviu cand nu aveam nici macar CV! Doar nu era sa ma deprim iar ca m-am uitat la haine degeaba si nu ajung sa cumpar nimic 😀

Verdictul a doua zi pe la ora 5, cand aproape uitasem ca trimisesem ceva. Fix doua linii de text, ceva gen „ne place, vrem sa vii la un interviu – cand poti?”

Ia uite, proiectia asta in viitor merge! Imma try it again some time!