In cautarea familiarului

E o poveste pe care am mai zis-o o data, dar oricum merita repovestita. Cine vede dublu nu e beat, cel putin nu aici.

Acum ceva vreme prin Mai am fost la IMAX sa vad Star Trek in premiera dar din cauza unor probleme cu luminile, nu reuseau in fel si chip sa le stinga in sala. Fiind zi de premiera, fanii hardcore cu insigne, tricouri si alte suveniruri erau deja asezati si reusisera sa umple sala in mijlocul zilei, banuiala mea fiind ca damn, abia asteptau sa vada filmul.

Dupa prima jumatate de ora au tot aprins si stins seturi de lumini, cam ca atunci cand intri intr-o sala de conferinte mare cu tot felul de intrerupatoare. Nu stii care din ele stinge tot, ce stinge, in ce ordine, stingi unul dar aprinzi altul si te enervezi pana te prinzi cum merge. Cam asa au facut si ei o vreme, sau asa parea.

In primele 5-10 minute a intrat managerul din cate imi aduc aminte si si-a cerut scuze, ne-a zis care era problema asa cum era ea: nu se sting luminile si nu stim de ce dar incercam sa rezolvam, ne-a multumit ca suntem rabdatori si a disparut pentru mai multe minute. Nu poti sa fii nervos atunci cand cineva iti spune bai, ne pare rau, asta este problema si ne depaseste de ce nu se sting luminile. Se intampla. Poate in Romania ai fi un pic cinic si ai zice ‘ce prosti, nu pot sa stinga luminile!’ dar de cand merg la cinematograf nu cred ca mi s-a intamplat vreodata. Si pana la urma cine sunt eu, sa stiu cum se sting.

Oricum, putin peste jumatatea de ora ce tocmai trecuse a venit din nou sa ne spuna ca inca lucreaza la problema si ne-a multumit iarasi pentru ca suntem foarte intelegatori – a se intelege nimeni nu huiduia sau fluiera. Doar ca de data asta cineva din spatele salii a zis ‘lasa lumina aprinsa, ca-i la fel ca acasa cand ma uit la televizor in sufragerie’ (aproximatie, era de fapt ‘Just leave the lights on, it’ll be like at home watching telly in the lounge!’)

Am ras cu totii si bla bla, desi eram usor nerabdatori deja, managerul a glumit cu noi si ne-a zis ca da, dar acasa nu dai £8 ca sa vina cineva sa-ti spuna ca filmul nu incepe daca ai lumina aprinsa si ca vrea sa ne ofere experienta IMAX totala asa ca vor sa le stinga.

Ce m-a amuzat e ca ideea nu suna atat de rau dupa jumatatea aia de ora. Singurele lumini care nu pareau sa se stinga erau unele din spatele salii si nu deranjau chiar atat de tare dar evident nimeni nu da drumul la film cu lumina inca aprinsa. Pe langa sugestiile pe care le discutam intre noi (gen ‘taie cablul’), omul ala dadea un mesaj clar: nu ma intereseaza cum imi dai filmul, doar da-mi-l! Aka ‘I don’t care how you deliver it, just deliver it.’

Dupa care intr-o zi mai de curand eram intren si am vazut asta:

E evident un WC din tren si nu, nu e murdar, e doar ud pe jos de la cei care isi scutura mainile pe langa ei si nu le usuca. Pare trist ca am facut poza dar oricum aproape ma dadeam jos si era usa deschisa. Mi s-a parut ca vad doua lucruri: o modalitate in care oamenii raspund unui serviciu prost (CrossCountry e inferior lui Virgin dar au imprumutat vagoane de la ei) care nu iti ofera nimic pentru toata durata calatoriei. Virgin ofera reviste gratuite care surprinzator nu au doar PR. Au si ceva substanta si de bine de rau, nu ti-ai luat ceva cu tine, citesti aia sau te joci la telefon. Sau mai nou, au wireless in tren. CrossCountry nu mai are nici magazin in tren, are doar un troleu pe care il plimba printre vagoane. Sau in acelasi timp o modalitate de a recrea un spatiu care nu e la fel de agresiv si impersonal: propria casa.

Ziarul de la WC.

E o chestie simpla in aparenta si nu vreau sa aberez prea mult pe tema asta dar cine le-a lasat acolo s-a gandit si la altii (chiar daca erau tabloide dar oricum in tren nu prea stai sa citesti chestii sofisticate)

Pe deasupra mi se pare o modalitate de a adauga un sens al proprietatii unui loc care nu ne apartine. Cum ne impunem propria identitate in spatii de imprumut ca sa recastigam puterea pe care altii ne-au luat-o (in cazul asta, trenul in sine).

Dar oricum, lucruri de genul asta ma amuza si imi dau speranta in oameni. Si ma fac sa appreciez planning-ul ca meserie 😀

Cum zice posterul mega-abuzat, keep calm and carry on!


Publicat pe

în

, , ,

de către