Lux de oras

Uneori exista niste probleme care ma framanta mult mai mult decat ar trebui, atunci cand nu ar trebui; probleme pe care ar trebui sa le las in pace si sa le accept ca o consecinta a existentei pe mica noastra planeta, in umilul oras numit Manchester.

Problema mea in unele tari e numarul mare de fake-uri pe care le vad; nu ma refer doar la Adibas si Nice, ma refer si la Louis V facut en-gros si vandut la $10 in piata. Pe de o parte, inteleg dorinta de a aspira oarecum la acel status pe care ti-l ofera brandul, asa cum pot sa inteleg si oamenii care isi pun carcase pe telefonul mobil (ieftin) ca sa il faca sa arate ca unul mai scump. E greu sa te limitezi ce ai si daca ar trebui sa ma gandesc la un exemplu, ar fi omul care a asteptat probabil o zi si ceva ca sa isi cumpere un iPhone. Prima persoana de pe planeta asta care a avut un telefon in posesie probabil nu era acolo pentru ca telefonul in sine e o inventie recenta, ci pentru ca toata coada, asteptarea, toti ceilalti din coada erau acolo pentru un motiv: it feels great to be part of something so cool! De-aia multi lipim stickere cu mere pe laptopurile noastre obisnuite si departe de a fi un gest cocalaresc (se poate si mai rau) e doar felul nostru de a zice ‘if I had money my other laptop would be a mac.’ Dar pana atunci sunt foarte, foarte departe de noi.

Problema se manifesta si altfel; strangi bani si iti iei o geanta super-scumpa pentru muritorul de rand (sa nu uitam amanuntul; in Marea Britanie si cu cel mai mic salariu pe care il poti obtine ‘valorea’ unei persoane e undeva la £60 pentru fiecare zi lucratoare) si faci cum fac unii oameni pe care ii vad;

Specimenul #1 s-a urcat in autobuz cu pantalonii de ski si probabil si haina, de umar atarnand o geanta Fendi cu nspe monograme pe ea. Parul valvoi, fara machiaj, arata ca si cum s-ar fi dat jos din pat cu 30 de secunde inainte sa se urce in autobuz. Presupunand ca e doar asa, o intamplare nefericita si ca in rest arata cat de cat decent, mi se pare usor cocalaresc sa iti iei Fendi de £800 si sa calatoresti cu autobuzul in primul rand; despre acel putin efort cat sa nu te imbraci in hainele de ski nu cred ca mai poate fi vorba.

Specimenul #2, oarecum fara speranta era in ASDA cu o geanta Louis Vuitton cu monograma, originala din pacate, cu prietenul in vizita. De curiozitate, inainte sa ma intreb de ce ASDA (care e cel mai ieftin supermarket), arata de parca nu si-ar fi reinnoit garderoba de ceva vreme si pantofii sigur erau tociti si cam murdari de noroi. Si e pacat sa cari o geanta scumpa, un portofel si mai scump (Marc Jacobs), sa cumperi hartie igienica smirghel si sa numeri ultimii banuti din sus-mentionatul portofel.

Vorbeam cu Cory pentru un reality check, poate sunt doar eu nebuna dar daca tot circul cu autobuzul si tramvaiul nu mi-as scoate geanta Marc Jacobs la plimbare; si nu pentru ca ar fi ‘geanta scumpa de ocazii speciale’ ci pentru ca mi s-ar parea cumva arogant, ca atunci cand te plimbi cu device-ul bluetooth in ureche pe strada sau iti pui cele doua telefoane pe masa la restaurant. Un fel de na, taranilor, eu am, voi nu!

Serios acum, pe langa faptul ca ofera un insight unor branduri de lux (Harvey Nichols +DDB, aparut mi se pare si in Gunn Report in 2006):

(beans on toast in caz ca va intrebati)

(pagini aurii pe post de hartie igienica)

…faptul ca nu iti poti permite sa pari ca te potrivesti cu biata geanta e usor dubios. Si prin asta nu zic nu mai cumparati genti; ba dimpotriva, cumparati-le but you’re missing the point!