Viata de Gunoier

Confirmarea deplină a desconsiderării aveam să o capăt după-amiază. Ieşisem din tură şi în drum spre casă m-am oprit la hipermarketul Cora să-mi cumpăr ceva de mâncare. Ca de fiecare dată, mi-am lăsat bicicleta afară, la rastel, şi am intrat la rafturi cu rucsacul în care port tot timpul cheile, pompa şi o cameră de rezervă. Şi atunci, pentru prima oară după ani de zile de când fac aşa, unul dintre acei paznici cu sârmă în ureche m-a tras deoparte şi, foarte politicos, ce-i drept, m-a rugat să îi arăt ce am în rucsac. El n-a vrut să recunoască, a spus că se mai fac asemenea controale prin sondaj, chiar dacă nu au ţiuit alarmele, însă era clar că salopeta mea de gunoier i-a trezit suspiciunea că aş fi ascuns ceva în rucsac. Nu i-am reproşat nimic, fiindcă eu însumi am crezut, până să mă conving de contrariu, că la măturat străzile şi la cărat gunoiul ajung, pe lângă oamenii cei mai necăjiţi, hoţi, debili mintal, rataţi, marginali de tot felul.

Oameni şi gunoaie din Bucureşti: „Dacă nu vă luăm gunoiul, sunteţi morţi!“ – Cotidianul.

2 răspunsuri la “Viata de Gunoier”

  1. unii nu stiu ce inseamna munca adevarata si cred ca totul este roz..din pacate pentru ei este tare greu cand dau de nivelul de jos…Este bine cate un reportaj din acesta pentru a nu uita ca sunt oameni care muncesc pentru sa ne fie noua, astia mai corporatisti, mai bine…