Manafu facea experimente in care ii ruga pe oameni sa isi puna in status la yahoo nu-stiu-ce mesaj. Nu pentru ca avea ceva de transmis, dar ca sa dovedeasca ‘uite, se poate’. Un exemplu, apropo de ce ziceam mai devreme, e asta:
Vrei invitatie pentru a testa serviciul nostru beta? Urmareste pasii astia: scrie pe twitter ‘serviciu beta invite @ http://cevaadresa.com ‘ si spune-ne id-ul de twitter si iti dam.
Eu as zice nu mersi, nu vreau sa stau sa pun mesaje pe twitter prin care le fac reclama gratis cand nu stiu despre ce e serviciul. Altii sunt suficient de curiosi de la primul indiciu incat nu prea le pasa. Si exact nepasarea lor pe care conteaza si cei care au venit cu ideea.
Unii zic ‘nu vrem sa facem asta pentru ca enervam unii oameni’ – nu stim pe cine enervam, pe cine nimerim si in ce fel. Altii zic ‘foarte bine, putem sa masuram cati fraie curiosi chiar o sa puna asta pe twitter.’ O sa se vorbeasca despre noi si de asta avem nevoie. Putem clasifica si asta drept ‘vorbit’ desi incerc sa dau un exemplu de ‘altfel’ doar.
Banuiesc ca tine de filosofia fiecaruia, eu cred ca beneficiile si avantajele ar trebui sa existe intain in produs sau serviciu atunci cand esti al ‘nspelea om care face ceva unealta pentru twitter. Daca (inca) mai exista oameni ofensati ca se practica asa ceva, asta e 😀
Exemplul mentionat mai sus: cliqset
Comentarii
3 răspunsuri la „Si uite de ce nu stim”
Câte articole despre twittttttteeeeer. E revelaţia Internetului, or what happened?
Nici mie nu mi se pare corect sa fac publicitate la ceva ce nu cunosc, ca nu ma incanta intr-un mod asa doar de dragul de a le mai oferi alora prospaturi:))
Alle – marketing says ‘fish where the fish are’. Guess where they are indeed 😛