Gran Torino

photo from Cine Fanatico. Be polite but don’t kiss ass.

Cu intarziere, am fost si am vazut Gran Torino sambata seara si pot sa zic cu mana pe inima ca are potentialul de a deveni my favourite film of all time, depasind The Departed sau Donnie Darko in topul personal. Nu tind sa scriu despre filme foarte mult pentru ca oricum fac parte din ritualul saptamanal, cate doua sau trei, si nu sunt exact critic de filme. Plus ca imi plac si unele mizerii comerciale cum le-ar zice unii, so I’m totally gay.

N-o sa stric subiectul filmului pentru ca si Wikipedia poate sa faca asta oricand, dar:

• Mi-a placut faptul ca pana la sfarsitul filmului, te convinge sa iti schimbi parerea despre personajul principal, la fel cum si el isi schimba parerea despre cei din jurul lui. So to say.
• Mi-a placut Clint Eastwood cantand in final;
• Mi-a placut faptul ca desi are personaje secundare autentice, in genul Slumdog Millionaire, nu sunt glorificate si scoase din context, ci performantele lor sunt augmentate de prezenta lui Eastwood.
• Un critic spunea ca in cinematograful in care a fost lumea a plans la final; cred ca e printre putinele filme care au reusit sa ma impresioneze – nu pentru acelasi motiv (care era patriotismul in cazul celor din sala respectiva de cinematograf), dar pentru cauza pentru care milita, mai importanta decat patriotismul care nu s-a simtit la fel de tare. Pentru ca suntem in Marea Britanie.
• E un film exact in stilul lui Clint Eastwood, asa cum il portretizeaza articolul asta din Esquire pe care il iubesc la nebunie 🙂