Am terminat de scris un PDP. Un PDP e un personal development plan, o balarie pe care am avut-o in fiecare an pana acum, in anul intai de doua ori (toamna si primavara), anul asta o singura data si la anul din nou, inainte de a ne angaja undeva. Un PDP e o prostie sincer, e modalitatea academica de a introduce personal productivity in vietile noastre si de a ne invata cum sa facem CV-uri (desi feedback-ul e minim) si sa never stop learning. Acum cu criza, toata lumea ne spune sa fim cuminti, sa nu scriem prostii pe net ca s-ar putea sa le vada unii angajatori, sa nu dam poze pe facebook ca si acolo se uita (daca faci parte din vasta majoritate ce nu stie sa-si seteze profilul) si in general sa ne comportam exemplar. Realitatea este ca in cazul in care pozele sau continutul arata ca esti un fel de psihopat atunci cu siguranta nu vei fi angajat dar daca bei si te faci praf, te cheama si la interviu la BMW si te angajeaza pentru un placement – ca unii colegi care au ales sa faca un an de experienta.
Momentan eu ma gandesc doar la ziua in care o sa termin facultatea si o sa am un job din ala plictisitor de la 9 la 5 sau ma rog, ore absurde ca in publicitate, cum stie toata lumea. Probabil sunt o reprezentare fidela a ideii lui Irvine Welsh…if you liked school you’ll love work! Nu de alta dar ultimii 15 ani din viata pierduti in scoli, facultati o sa ma innebuneasca incet dar sigur. Procesul de a invata, a invata, iar a invata ce ti se da cu lingura ma roade ingrozitor in momentul asta.
Cat despre ‘life’, nu ma vad genul de persoana care sa panicheze brusc, cum mai stiu eu prietene care s-au vazut femei de cariera si se intreaba ‘now what?‘. Now what apare atunci cand nu stii ce vrei sa faci si iti traiesti viata la intamplare – nu ca ar fi ceva rau in a-ti trai viata la intamplare, random is good. A nu sti ce sa alegi dintre toate lucrurile pe care le ai la dispozitie si a ramane cu permanenta dilema nu mai e la fel de bine 🙂
Stiu tipe care vor job-ul ca sa-si ia genti si pantofi si haine multe, pentru ca niciodata nu vei avea suficiente genti Marc Jacobs. Mie intotdeauna mi-au dat impresia ca se straduiesc prea tare. Nu m-au pasionat gentile si pantofii atat de mult incat sa umplu dulapuri si in acelasi timp pot spune ca n-am dus lipsa. Nici cu tipi nu m-am straduit prea tare si n-o duc rau deloc, de fapt oricine poate alege si nu se lasa aleasa e suficient de norocoasa, indiferent de ce zic revistele 🙂
Either way, ce vreau sa zic cu asta e ca abia astept sa se termine ca sa-mi pot concentra eforturile pentru a face ceva tangibil si fara sa am eticheta ‘student’ pe frunte. Ar fi putut sa-mi puna ‘Becali’ pe frunte si tot acolo ajungeam atunci cand cunosti pe cineva pentru prima data. Trust is m*therf*cking hard to earn here.
Comentarii
3 răspunsuri la „Cum imi pierd timpul”
„‘now what?‘. Now what ”
Când am văzut asta le-am şi văzut într-un desene animat spunând ‘now what?’ pentru ca în următoarea clipă să vină lupul cel rău să le ia toată gloria.
asa ziceam si eu. fara scoala, fara scoala :(( dar ce ii mai duc dorul acum. la serv e misto, te simti pe picioarele tale, simti ca ai un rost. dar e prea multa competitivitate. pe scurt, oamenii sunt reci si, de ce sa nu recunoastem, foarte rai. in scoala, e o cu totul alta lume.
Noa, mie mi se pare ca tu vrei neaparat sa te stresezi.. 🙂 Oricum, e teribil si frustrant de adevarata zicala cu „If you liked school, you’ll love work”. E despre supunere. Fa asta si aialalta. Si partea nasoala e ca intotdeauna, cu cat castigi mai mult, cu atat cheltui mai mult. Pe probate. 😛