De ce ar trebui sa-mi pese

Cum am prea mult timp liber stateam si imi faceam ordine in RSS reader si renuntam la o gramada de bloguri sau site-uri pe care nu le mai citesc, sau daca le citesc le citesc in sila.

Intr-o prima etapa, daca un site interesant n-avea feed RSS nu il mai bagam in seama. In a doua etapa, daca un feed devenea plictisitor, repetitiv, neinteresant, inferior altor feed-uri mai bune, deja nu mai conta foarte tare, renuntam la continut.

Asta in ceea ce priveste tot ce inseamna stire cel putin.

Cat despre oameni, am descoperit prin intermediul facebook, vorba lui Jon Lajoie, ca oamenii in general do not give a f*** sau give too much of a f*** despre cum se foloseste facebook aici in UK.

Sunt persoane cu care ma intalnesc zilnic la facultate si sunt numai cu ‘what they did on facebook’, cu cine au vorbit, ce poza a mai aparut, daca nu esti pe facebook pur si simplu nu existi in lumea lor si sunt vadit dezamagiti daca nu le-ai citit status updates sau nu le-ai verificat profilul.

Daca ar sti de twitter cred ca mi-ar iesi peri albi in cap cu ‘nu ma urmaresti?’, chiar daca si asa, cand nu stii ceva despre ei nu faci parte din audienta celor carora li se adreseaza. Daca ar sti si de friendfeed probabil ca as crapa direct. Ma bucur ca n-au bloguri. Ma bucur ca ei nu-l citesc pe al meu. Nu contest faptul ca gandesc pentru ei insisi dar ca orice masa mare de oameni (in cazul asta foarte diversi), abia un procent foarte mic va crea ceva continut original si interesant, cel putin. Redefinind interesant, imi dau seama ca de fapt s-ar putea sa fac un pleonasm. Pentru mine tot ce e original e interesant intr-o oarecare masura, si de obicei original inseamna ori autentic, ori nou. Doar ca pana si cuvantul ‘nou’ a ajuns sa insemne altceva pe internet. Nou in general sau nou pentru mine? Nou pe internet inseamna acum maxim o zi, vechi inseamna de acum doua zile sau de ieri dimineata chiar. Nu mai e nou ca in jurnalismul traditional, unde ‘nou’ isi pastra intelesul toata saptamana si o stire ‘veche’ era de acum doua saptamani. Pe internet, de acum doua saptamani e antic deja.

„Closing your eyes isn’t going to change anything. Nothing’s going to disappear just because you can’t see what’s going on. In fact, things will be even worse the next time you open your eyes. That’s the kind of world we live in, Mr Nakata. Keep your eyes wide open. Only a coward closes his eyes. Closing your eyes and plugging up your ears won’t make time stand still.”

Haruki Murakami

Fake following este probabil una din cele mai tari chestii gandite de cineva pana acum.

Nu stiu daca ati observat, dar oricum e in natura umana sa transforme orice intr-o competitie. Pe last.fm e vorba de cata muzica ai ascultat. Ai ascultat muzica mai buna? Mai multa? Indiferent de cat de subiectiva e perspectiva, tot o sa existe competitie. Ai 60 de prieteni pe facebook? A, pai eu am 122. Numeric superior, oricat ai incerca pe cineva sa convingi ca nu conteaza cantitatea, ci calitatea, ai gresit locul. Nu intr-un mediu superficial. E ca si cum te-ai duce in mijlocul unei prezentari de moda sa faci reclama la restaurantul cu delicioasele sarmale si apetisanta mamaliga. Poate tu ai dreptate si asa-ti place tie, dar n-ai cu cine.

Revenind la fake following, prima oara friendfeed mi s-a parut o inventie draguta. Avem profiluri online atat de multe, ce facem cu ele? Ne ia prea mult sa le verificam intai pe ale noastre, pe al prietenei, prietenului, familiei, toti prietenii nostri si prieteni ai prietenilor. De multe ori oameni putini pot genera atata continut incat mi-e greu si lene sa trec prin tot. Cine stie ce pierd, riscul meu. Mi-as dori sa existe nu numai fake following, ci o mai mare importanta acordata posibilitatii de rating a unor stiri, pe sistemul thumbs up si thumbs down anonim. Facebook face chestia asta, cu „more of this” si „less of this” cand iti dai seama ca cineva are logoree sau sufera de exhibitionism. De fapt, a intrat in sistemul de ‘leave me alone’ si a contribuit cu urmatoarele lucruri:

  • Toate application boxes au fost mutate intr-un tab separat al profilului pe care il accesez doar daca vreau sa le vad, in toata gloria lor.
  • „More news like this” si „Less news like this” cand ma satur sa aud de aceleasi persoane tot timpul.
  • „Ignore all invitations from this person” cand aceleasi persoane trimit 100 de invitatii la bauturi, cadouri, animale si alte balarii pe facebook. Nu ma intereseaza una, e clar ca nu ma va interesa nici a suta invitatie pe care mi-o trimite respectivul sau respectiva.
Unde vreau sa ajung este ca intr-un fel (poate in Romania si pe hi5 sau alte programe nu se resimte la fel de tare din cauza structurii diferite) simt ca am ajuns la un fel de alienare prin facebook. La inceput vroiam sa stim unii de altii, awesome, ia uite un site care ne rezolva aceasta problema. Acum facem oversharing deja pentru ca avem prea multe programe si aplicatii care sa ne satisfaca nevoia de poza, film, text, poveste, roman al vietii noastre online si cum nu se poate controla oversharing sau nu e frumos sa il critici cand faci parte din vasta majoritate a oamenilor care se simte ofensata cand cineva le spune adevarul, atunci singura solutie e sa il blochezi in mod subtil. Nu vrei sa scapi de el complet, pentru ca ai fi printre putinii care ar vrea asta (multi abia il descopera in fiecare zi, vezi „nou pentru mine” si laggards) si te-ar scoate din rand cu ceilalti.
Poate ca suna SF sau e doar inchipuirea mea dar m-am gandit la asta cel putin doua luni inainte sa scriu despre ea, acum mai relevant ca niciodata pentru ca din ce in ce mai multi prieteni renunta la blogurile personale. Au twitter, dar nici pe ala nu il mai folosesc asa des. Poate a secat putul inspiratiei sau poate ca intram intr-o perioada in care faptul ca ne pasa cu adevarat de zice sau scrie cineva devine mai important decat competitia.

Un răspuns la “De ce ar trebui sa-mi pese”