deea // supermagnet

Am o problema cu niste feed-uri pe care le citesc in fiecare zi (de fapt e o minciuna, se aduna dar le verific uneori chiar in fiecare zi).

M-am abonat la cotidianul si evenimentul zilei acum ceva vreme, cotidianul pentru ca era o sursa cat de cat ok pentru stiri si tot felul, iar evenimentul zilei tot un feed generic pentru stiri in caz ca mai aparea cate un articol interesant, care sa fi fost documentat. Socant, stiu, dar cine stie, good things come to those who wait.

Cred ca sunt aproape de punctul in care o sa ma dezabonez de la amandoua si o sa raman doar cu niste chestii specifice cum ar fi categoriile de societate si cultura, in alte cuvinte ce mai fac oamenii si la ce evenimente se mai duc. Din cateva motive:

• Ambele ziare produc intr-o zi cat produc echivalentele lor de la NY Times, BBC News, The Guardian si International Herald Tribune. Folderul cu cele din urma straine produce cam 300 de articole intr-o zi, pe cand Evenimentul si Cotidianul impreuna produc undeva mult peste 300. Tendinta e sa trec peste si sa nu ma mai intereseze daca e ceva interesant sau nu printre Gigi Becali candidand la presedintie, Nati Meir, Elodia si ultima aparitie televizata a lui Vadim Tudor. Nici daca as locui in Romania nu m-ar interesa lucrurile astea, cu atat mai putin atat de multe;
• Numarul de articole documentate e din ce in ce mai mic oricum si daca ceva e interesant, e ori PR ori o fabricatie in functie de trustul de presa de la care vine ziarul. Nu ca aici ar fi diferit; daca Rupert Murdoch nu vrea sa voteze cu laburistii, voteaza cu ceilalti si The Sun se suceste dupa cum vrea trustul in mod inevitabil.

Am apucat sa vad si eu Mr. si Mrs. Smith varianta autohtona. Care teoretic ar fi intentionat o chiftea. Ma refer la reclama pentru Carrefour, bineinteles.

In 2005, Ghitza semna aceasta lucrare:

Acum ceva vreme i-am lasat pe cei de la Cotidianul sa-mi trimita tot felul de stiri si balarii pe mail. Ceea ce nu inteleg insa:

1. Mail-urile sunt trimise de catre o doamna sau domnisoara Ioana Vicol, PR & BTL manager la Cotidianul dupa cum se prezinta in semnatura. Nu ca ma deranjeaza, dar eu nu stiam cine era ea inainte sa primesc primul mail ever. Macar atunci cand m-am inscris puteam sa primesc un email automatizat ori de la Cotidianul, ori de la ea in care sa zica un mic saru’mana, eu sunt asa-si-asa si o sa mai auzi de la mine. Si nu ar fi fost nicio dilema.
2. Azi (luni) am primit un mail care zice cam asa:

“Trebuie să te căsătoreşti. E un măgar? Te dezgustă? Te dezamăgeşte? Te atrage? Nu te poţi abţine să-l analizezi până la cel mai mic detaliu. Şi apoi reţii obsesiv tot ceea ce îl face un măgar. Îl iubeşti? Nu-l iubeşti? În regulă, poate că nu eşti în infern încă. Dar dacă altcineva este? Noi iubim să vorbim despre asta. Tu nu?

Detalii luni.”

Stiam ca daca e mail de la Ioana e despre vreun eveniment organizat de Cotidianul, cum a fost evenimentul in parteneriat cu Club Literatura despre religie si adulter la Carturesti, pentru ca il primisem acum vreo saptamana sau doua. Dar intrebarea mea e de ce primesc luni un email care imi zice ca o sa primesc detalii “luni”. Ori era programat pentru vineri sau in weekend, presupunand ca oamenii nu se inscriu pe cotidianul cu mail-ul de la serviciu, ori trebuia sa zica ‘mai multe detalii in cateva ore’. 

DM fail, permission fail, copy fail or all of the above?

Am citit vreo trei opinii la Cristi pe blog despre print, moartea lui si toti prietenii, incat m-am gandit sa scriu si eu ceva despre subiect, nu neaparat ca as fi cine stie ce autoritate in domeniul print-ului dar ca in publicitate, you either lead, follow or get the hell out of the way. Nu sunt o fana uriasa a printului, si in special nu a sutelor de reviste care servesc niste nise foarte mici aici. Exemplu: Lancashire Life. Exista cel putin trei reviste despre par, una in plus despre parul femeilor de culoare, una pentru asiatice. Vreo sase reviste gen Star si Ciao sau ce altceva mai exista, 10-12 pentru gatit PLUS reviste gratuite sau de vanzare in supermarketuri (Sainsbury’s, Tesco, M&S au fiecare cate una), Jamie Oliver are propria revista, exista la fel vreo 50-60 de reviste despre barci, camping, rulote, mountain biking, road biking, sanatate, fitness si tot asa, reviste despre cultura LGBT, LGBT fashion, LGBT lifestyle, LGBT de toate. So believe me, print is annoying. Unele din ele ar trebui sa moara pentru ca nu rezolva o problema urgenta si nici nu satisfac multe alte criterii.

Parerile, asadar, cu mentiunea ca pe masura ce scriu o sa folosesc un limbaj nu tocmai formal. Nu de alta dar m-as plictisi eu citind totul cu voce tare din nou.

• Orlando Nicoara: “In momentul in care generatia +40 (hai, +35), adica cei care cumpara print acum, o sa dispara, atunci printul va avea cele mai mari probleme. Desigur ca vor ramane ziare si reviste tiparite dar, as paria eu, la un 10-20% din cate sunt acum.”
• Iulian Comanescu: “Oamenii aşteaptă să fie ghidaţi în aceste timpuri tulburi, au nevoie de lideri de opinie şi de informaţii, analize, interpretări pertinente, iar lucrurile nu se opresc doar la criză şi recesiune. “
• Stefan Chiritescu: “Un personaj de 40 de ani poate avea aceleasi obiceiuri de consum media ca si unul de 20. desigur vorbim de calitatea nu de cantitatea consumului de media. Consecinta directa a acestei afirmatii este ca printul si digitalul nu se exlcud ci se completeaza in functie de momentul de consum si de tipul de beneficiu urmarit.”

• Citesc Guardian si alte ziare care vin in fiecare zi (fie la facultate, munca, in alte parti) si continutul e atat de stufos incat niciodata nu am timp sa citesc cap-coada. E doar o aproximare fidela a intereselor personale, cu puncte de vedere suficient de interesante incat sa citesc putin peste jumatate din continut. De ce zic putin peste jumatate? Pentru ca imi ia cam 20-25 de minute sa fac chestia asta si nu am mai mult timp la dispozitie pentru a intra in detalii. Cat despre restul ziarelor, mai iau si informatii din The Daily Telegraph sau tabloide uneori, as the job requires,

• La facultate nimeni nu citeste reviste decat daca sunt aduse de altcineva dar nu are rost sa intram in discutia ‘preturi studentesti’. Cat despre ziare, Guardian costa £1 pe zi (90p) si 30p pentru studenti dar tot nu e suficient pentru unii.
• Colectionez Vanity Fair cand am ocazia si altele pe care nu le gasesc la coafor ca sa ma conving ca de fapt n-am nevoie de niste caramizi in casa (Vogue Martie cantareste cam 600gr), dar pana si asta o pot gasi online fara sa platesc £3 pentru continutul care ma intereseaza, deci as putea sa renunt cu o oarecare parere de rau;
• Tot despre pastrat ziare si reviste in casa, nu vad de ce as face asta cand pot sa le reciclez (ziarele) sau sa pastrez doar editii care chiar mi-au placut in caz m-as la ceva gen Vanity Fair, din care as pastra doar 6/12 in fiecare an. Planuiesc ca atunci cand termin facultatea, daca mai exista, sa ma abonez la W Magazine si un ziar care sa imi vina acasa- Guardian te lasa sa te abonezi doar la anumite editii (de ex. daca vrei ziar doar luni, luni si duminica, vineri si sambata – esti liber sa alegi) ceea ce ma bucura pe mine dar nu ii bucura pe ei in buzunare probabil. Desi chiar si asa, suspectez ca o sa raman cu o gramada de reviste necitite. Singurul motiv pentru care m-as abona ar fi sa intru intr-un ritual propriu si personal care sa imi permita timpul de lectura.

“The great advantage magazines have is glossy pictures. It’s better to read on paper than on the web but it’s much better to look at pictures on paper than on the net. Brides magazine is going to be the last one standing.”

Clay Shirky

• Daca reteaua sociala mi-ar permite cumva, as cumpara in mod constant reviste glossy gen Marie Claire, Vogue, Tatler si altele. Dar nu am prietene care sa vina in vizita pe la mine, de fapt e un produs al faptului ca suntem o generatie oarecum disfunctionala, toti inchiriem apartamente sau impartim case cu alti oameni, nu toti suntem adepti ai ideii de ‘double dating’, prietenii mei nu sunt in relatii de lunga durata whatsoever, si pana in 30 de ani nu sunt nici ei fani ai ideii de ‘dinner at your place or mine’. Nu am pe cine sa ‘entertain’ la mine acasa si daca as vrea sa ‘entertain’ pe cineva. Nu citesc in baie. Putinul timp pe care il petrec acasa il petrec dormind, gatind sau uitandu-ma la filme pe DVD, la House sau alte tv series. 
• N-o sa platesc niciodata pentru continut online atata timp cat eu caut doar calitate; pot oricand s-o gasesc in alta parte cand am nevoie de ea.

“Charging for content forces discipline on journalists: they must produce things that people actually value.”

Walter Isaacson

“For those of us old enough to still care about going out on a Sunday morning for our doorstop edition of The Times, it will mean the end of a certain kind of civilized ritual that has defined most of our adult lives.”

Bruce Sterling

• Cat despre alte obiceiuri, daca intr-adevar nu vreau sa ma plictisesc, exista intotdeauna Tabbloid care creeaza un fel de mini-ziar in format PDF din feed-uri la alegere si il trimite zilnic sau cu program. Daca intr-adevar imi pasa si vreau sa creez calitate online sau din tot ce scriu cei pe care ii cunosc, bag feed-urile acolo si o data pe saptamana, sa zicem vineri, imi vine un PDF cu toate articolele lor de pe blog. Minunat. 

Having said that, eu nu fac parte din ‘majoritatea’ oamenilor, majoritate care inca apreciaza timpul petrecut departe de calculator, ca si cum calculatorul este ceva virus.

Campaign Nov. 27

Dintre toate feed-urile RSS pe care le citesc si ziarele si revistele din real life, prea putini mai folosesc termenul de ‘erata’ in care (soc) admit ca au gresit undeva, cu ceva publicat si corecteaza informatia respectiva. Unele ziare inca se tin de cuvant, altele nu, altele au rubrica ‘erata’ ascunsa undeva intr-un colt si altii pur si simplu nu o au deloc. 

De ce in online nu se mai practica asta? Hai mai bine sa lasam niste greseli crase acolo, sa trecem cu vederea, sa ne rusinam si sa stergem articolul daca se prinde cineva. Sau sa scoatem trei articole cu titlul corect pana iese ala care trebuie.

Nu de multe ori am vazut doua-trei ziare care isi iau informatiile din aceleasi loc dar vin cu alte date – imi aduc aminte in metrou odata cand doi oameni citeau doua tabloide diferite despre cea mai grasa adolescenta din lume. Era clar aceeasi poveste, unul din ziare zicea ca are 180 de kilograme (nu e cifra reala) si celalalt gresea cu 50kg mai putin. Oamenii stateau fata in fata la metrou si cine se uita la ele avea dubii serioase in privinta cifrei reale.

Si alt hobby pe care ar trebui sa-l incercam acasa: sa ne uitam la aceleasi stiri pe ProTV si pe Antena X atunci cand mor oameni in incendii sau cutremure: unii zic o cifra gen 2000 si altii o sa zica 6000. E ca la licitatie, mai da cineva ceva in plus? De unde stim cati oameni au murit de fapt?

Plus ca bonus, alt lucru enervant care ma uimeste de fiecare data la jurnalistii din Romania: fotbalist eliminat din nu-stiu-ce meci pentru ca suferise un accident intr-un meci precedent. Jurnalista intreaba “Si ce ati simtit in momentul accidentarii?” Fotbalistul raspunde “Durere, multa durere…ce sa zic.” Pai da, ce sa zica? Ce intrebare tembela e asta? Se astepta la “am simtit cum caldura ma invaluie si fiecare centimetru patrat al piciorului meu era intepat de un milion de ace veninoase…”

Scenariu: persoana care nu mai citeste ziarele din Romania decat asa, din cand in cand. Si care oricum poate citi unele stiri pe alte site-uri. Dar din astea doua, ce-ar trebui sa cred? Da sau ba?

Vroiam, de fapt m-au rugat unii oameni sa povestesc un punct de vedere in legatura cu faimosul scandal ce priveste Institutul Cultural Roman din New York (ICRNY sau ICR). Am zis ca nu ma bag la asa ceva, ca nu fac interpretari de evenimente si de scandaluri, cu atat mai putin cele cu unele valente politice. Pentru ca nu am o parere si nu sunt nici in tema cu scena politica romaneasca atat de tare ca sa ma pot pronunta.

Ceea ce pot sa povestesc este despre cum e vazut scandalul asta si alte lucruri ‘care ne doare’, ca sa zic asa.

Pentru cei care n-au fost pe faza cand scandalul era in desfasurare (ca mine) ar fi foarte usor sa ma repezesc la concluzii sa zic ca una din tabere are castig de cauza in fata celeilalte, ca eu sustin sus si tare arta, mesajul, avangardismul sau mai stiu eu ce sau sa zic nu, asa nu se face, da Romaniei o imagine proasta, nu e bine ce se intampla aici.

Dar nu asta vreau sa fac.

Azi povestim!

#1

Cand am plecat eu in Marea Britanie mi-am dat seama ca economia o va lua pe un drum de prost si in caz ca nu o lua, oricum ne pregateam pentru cel mai rau caz posibil. Ca atunci cand iti faci planuri pentru lucrurile din viata care conteaza, nu vrei ca atunci cand iti doresti ca un lucru sa mearga perfect sa ti se puna bete in roate din motive pe care puteai sa le previi. Si bineinteles, economia e cu fundul in sus momentan, asa cum banuiam dar speram sa nu se intample. In Marea Britanie economia tine acum cap de afis in toate ziarele care se respecta, iar atunci cand vezi ca economia ajunge in tabloide este momentul in care toti o iau razna si dau de ceasul mortii. Felul in care este prezentata economia in The Guardian nu este tot una cu felul in care e prezentata ea in The Sun sau The Daily Mail sau The Daily orice. Audientele sunt, daca vreti, niste giganti pe care cu greu ii muti din loc. Cei care citesc The Sun nu vor citi si intelege The Guardian pe tot parcursul vietii lor iar asta nu e o remarca discriminatorie, ci doar asa. Psihologic vorbind, atunci cand nu te simti bine in propria-ti piele tinzi sa citesti despre raul care li se intampla altora. In termeni si mai simply, when you don’t feel good about yourself, you read shit about others.

Daca The Sun ar avea un post de televiziune, ar arata ca un amestec de ProTV cu Antena 1 sau cat o mai fi. Cu scandalosul ProTV-ului si senzationalul si ardoarea Antenei 1. Povestim despre toate stirile care nu ii intereseaza pe cei care au slujbe de middle si upper management intr-un mare fel. Povestim despre Amy Winehouse, despre inundatii, despre Madeleine McCann si orice are un oarecare ‘appeal to emotion’, caci este cel mai simplu mod de a ajunge la oameni fara a depune mare efort.

Jurnalismul a venit ca raspuns la intrebarea ‘cum vor fi oamenii informati?’ si blogurile cam la fel deci n-ar trebui sa existe o asa mare suparare a jurnalistilor pe cei care isi fac bloguri.

Ei bine, un exemplu: cand sunt inundatii si viituri in Marea Britanie (ati fi surprinsi, sunt destule) toate tabloidele vor scrie despre cati oameni au de suferit si povestile tragice ale celor care au ramas pe drumuri, o valenta foarte ‘umana’ a stirilor, daca intra in conflict cu propriile tale valori prima reactie este ‘Dumnezeule, ce oameni fara suflet, de ce nu face guvernul nimic?’ Pe cand Guardian si ceilalti scriu despre lucruri mult mai tangibile si eforturile care se fac in acest sens. Tabloidele te-ar lasa sa crezi ca nimeni nu misca un deget de multe ori. Cum ajung stirile la noi? Pai ma uit la ai mei care sa zicem ca ar deschide o Antena 1 sau un ProTV. Ce se intampla la mine ajunge la ai mei ca fapt divers si ca o cvasi-tragedie ce a cuprins toata Marea Britanie si ma trezesc cu telefoane de genul ‘Ce faci? Esti bine? Au fost inundatii si in Manchester! Asa au zis la televizor! E adevarat?‘ Eu ma bucur ca inca mai exista verificarea cu intrebarea ‘e adevarat?’ si ca ai mei sunt un pic sceptici ca s-ar putea sa fie o exagerare cu coarne, ceea ce este. E vant, mai ploua dar unde locuiesc eu nici vorba de inundatii. Intr-o zona cu vreo 6 milioane de locuitori, e ca atunci cand sunt inundatii in Bucuresti. In Giulesti le intra apa in case. In zonele limitrofe fara canalizare as banui ca le intra apa in case daca n-are unde sa se scurga volumul mare de apa. Dar partea proasta este ca multi oameni nu sunt sceptici sa se intrebe ‘E adevarat?’ Viziunea pe care o primesc trebuie sa fie adevarata.

Care e ideea? Sa ne ducem in NY si ceea ce la noi a iesit mare scandal acolo trece ca fapt divers.

#2

Nu pot sa nu constat cum sunt stirile in Romania. Mi s-a parut fascinant cand m-am intors sa vad un reporter ‘la locul incidentului’ in cazul unui incendiu. Era la propriu ‘la locul incidentului’ si filma dintre flacari. Alti reporteri pe acelasi principiu. Singura intrebare pe care mi-am pus-o a fost ‘de ce oare?’ De fapt mi-am pus doua. A cui a fost initiativa? A jurnalistului, sa zica ‘Vino si filmeaza-ma aici, ca da bine pe ecran?’ Nu cred. As vrea sa cred ca nu de fapt. Serios nu o sa contest veridicitatea incendiului daca il filmezi de la distanta. Cred si sper ca nici altii.

Eu nu vad prezentatori de stiri care au fond de ten suficient cat sa vopsesti un perete, nu vad nici prezentatori de stiri care poarta bluze cu decolteu adanc (sunt stiri si femeile care le prezinta ar trebui sa ramana cu un dram de dignitate daca le vede cineva pe strada, mai ales la varsta lor) si nici meteo prezentat de domnisoare in fuste scurte. Nu la posturi cu un asemenea rating cel putin si care au pretentia de posturi ce pot lansa un curent de opinie. Asa nu lansezi nimic, sincer, din punct de vedere al imaginii. Daca Stella Artois ar face saptamanal promotii de tipul ‘castiga un weekend la mare’, ‘castiga o masina’, ‘castiga un mini frigider’ si-ar pierde statutul de bere premium. Daca te vinzi si te vinzi ieftin, nu te poti astepta la credibilitate.

Care e ideea aici? Cand incepi un interviu sau o emisiune cu ‘te droghezi si bei urina?’ nu te poti astepta la un raspuns. Tacerea evaziva nu inseamna ‘da’ asa cum multi ar vrea sa creada, ci poate insemna si ‘mi-ai pus o intrebare atat de rusinoasa si absurda incat mi se pare de bun simt sa tac decat sa zic ceva ce oricum n-ai crede asa ca mai bine te las in durerea ta sa te convingi singur.’

Asta doar asa, pentru ca inca sunt in urma cu ce s-a discutat de fapt in emisiune.

Cand m-am reapucat de scris pe-aici am zis ca nu mi se intampla lucruri suficient de interesante cat sa povestesc despre ele. Si intr-adevar, cam asa a fost si este, evident din vina mea, as putea sa fac ceva in acest sens dar momentan mi-am dat seama ca unele din cele mai bune lucruri se intampla cand nu-mi fac planuri. Prea multa vreme m-au capiat multi oameni cu ‘planuri’ pentru ce-o sa fac azi, maine, saptamana viitoare, uite bine mie nu-mi plac planurile si (in mod ironic) planningul cand vine vorba de lucruri marunte de zi cu zi. Dovada la Massive Attack am ajuns sa imi iau bilet cam cu vreo patru ore inainte sa inceapa concertul si a fost o experienta foarte tare cu Red Bull si bere si sprijinit gardul.

In alta ordine de idei, diverse chestii interesante de prin stiri si alte locuri din ultimele saptamani:

• Unii bucuresteni doneaza mancare stricata si electrocasnice stricate pentru sinistrati, chestie care nu imi pare foarte greu de crezut (observati termenul “unii”). Cam 20% din lucruri (zic ei) vor fi aruncate pentru ca nu sunt bune. Interesant de observat conceptul ‘omenie’ de care se vorbeste in comentarii si cum este confundat cu ‘curatenia de primavara’ sau amestecat cu ‘daca atat au putut, atat au dat’. Si mai interesant, curios cati oameni ar mai dona daca ar exista locuri in care sa poti recicla, arunca, primi ceva bani inapoi pentru lucrurile pe care le arunci, la fel ca si tendinta oamenilor de a pastra multe chestii. E stricat? Eh lasa, mai tine-l, poate gasim undeva sa-l reparam etc.
• Ma plimbam pe strada intr-un tricou Threadless numit ‘The Bright Lights‘, ceva fusta si sandale si se pare ca mi-am gresit orasul sau ceva pentru ca trece pe langa mine un grup de burtosi cu maiou si colacii la vedere si striga acel cuvant cu ‘e’ (emo). O data, abia a doua oara cand mai avea un pic si ma apuca unul de fund mi-am dat seama ca se referea la mine. Un tip de langa mine rade si zice ‘ba prostilor’, moment in care incep sa il agreseze verbal pe ala; eu ma gandeam ca a fi strigat ‘emo’ pe strada ar echivala cu eu spunandu-le lor ‘prostilor’, anume o etichetare fara sa cunosti de fapt pe cineva. A doua oara cand m-au strigat unii asa pe strada era cand aveam tricoul de la ‘Reinventing Online Media’ si niste pantaloni de culoarea nisipului si nu le-am raspuns unor dubiosi care ma tot pupau de la ceva distanta. Concluzie, a fi emo in Bucuresti inseamna a nu te baga in seama cu oamenii de pe strada si a avea un tricou negru. Imi place sa cred ca oamenii aia n-au vazut de fapt un emo la viata lor.
• Concomitent, foarte multi romani sunt invitati sa pozeze tipe pe litoral si sa le puna pozele pe un mini-site ProTV (“Culmea formelor“)
• Insemnarea lui Ioan T. Morar, “Nu citesc romanii ziare? Poate n-ati fost cu metroul…“ si o insemnare ca un fel de replica de la Faris Yakob, “Social Gravity and the Value of Free”
• Un articol scris de Paul Feldwick, “Exploding the Message Myth” – “We believe that if you are going to invite yourself into someone’s living room you have a duty not to shout at them or bore them or insult their intelligence. On the other hand, if you are a charming guest and you entertain them or amuse them or tell them something interesting, then they may like you a bit better”
• Nu vreau sa ma plang dar constat cu tristete ca unele publicatii de afaceri din Romania care au rubrici in engleza au traduceri foarte lipsite de imaginatie pentru unele stiri. Un exemplu constant pentru stirile de tipul comunicat de presa tradus in engleza contine de ţ ori cuvantul “says” dupa un citat. Pentru un jurnalist a carui descriere de post spune ca trebuie sa stii o limba straina e jenant sa nu stii alternative precum “states”, “posed”, “declared”, “claimed” si tot asa. Nu ca ar fi o mare chestie dar ma indoiesc ca stirile in engleza sunt facute ca sa le citeasca romanii.

N-am zis-o eu, a zis-o altcineva. Dar exista si un pic de sambure de adevar

In Marea Britanie exista o concurenta acerba intre tabloide. Exista atat de multe, fiecaruia ii trebuie o stire de senzatie pec care sa o posede si sa o exploateze.

• The Daily Express se preocupa de un copil disparut si o printesa moarta. Primele pagini for fi intotdeauna despre MADELEINE sau DIANA.
• Rivalul, The Daily Mail, citit preponderent de femei, prefera povesti care sa te sperie de-a binelea. Marea Britanie asa cum o stim e pe cale de disparitie din cauza de chavs, ai dracu’ imigranti, indieni si chinezi, agenti de parcare nazisti, caini turbati, hackeri si consilieri obsedati de calculatoare plus pedofili. Si printr-o coincidenta, toti LOCUIESC PE ACEEASI STRADA CU TINE.

Putem spune aproape acelasi lucru despre cele din Romania, fiecare o sa inceapa sa se specializeze pe ceva. Atac pe pr0n ieftin, stirile de la Pro TV desi nu sunt sub forma de ziar, ar putea fi. Toate crimele si ororile la care te poti gandi, cand nu te astepti. Cancan are o inclinatie catre politic daca e sa judecam dupa coperti. Idei?

Intotdeauna o sa ma roada curiozitatea asta, ce ii intereseaza pe oamenii care dau senzatia ca nu ii intereseaza absolut nimic, niciodata?

• Pe pulsulzilei.ro o stire despre o angajata a unei banci care s-a pozat goala pe dosare acum un an chiar in filiala bancii respective a primit 42 de voturi (la ora la care am intrat eu)
• Un articol care are merita atentie din partea oricui, ca alcoolul si fumatul pasiv ataca inima primeste doua voturi.